Justitie

Georgică Giurgiucanu și Habitat și Ambient, cot la cot cu municipalitatea, dați în judecată de un dezvoltator imobiliar. Despre cine este vorba


Omul de afaceri Georgică Giurgiucanu a ajuns pârât într-un proces civil deschis recent la Tribunalul Constanța. De aceeași parte a „baricadei procesuale“ cu Giurgiucanu figurează societatea Habitat și Ambient, dar și Oana Giurgiucanu și, nu în ultimul rând, Municipiul Constanța prin Primar. De partea adversă se situează dezvoltatorul imobiliar House 3000 Real Investment, ce deține alături de Giurgiucanu și Habitat și Ambient o autorizație de construcție pentru un teren din Mamaia, după cum vom arăta ulterior.

După ce anul pierdut House 3000 Real Investment a pierdut în primă instanță procesul intentat municipalității pentru a obliga primăria să îi dea autorizație de construcție pe un teren provenit din retrocedări, situat în stațiunea Mamaia, anul acesta dezvoltatorul imobiliar și-a dat în judecată foștii parteneri, respectiv pe Giurgiucanu și Habitat și Ambiant.
Cazul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța în urmă cu doar câteva zile și, la momentul respectiv, reprezentanții Primăriei Constanța au declarat pentru ZIUA de Constanța că încă nu le sosieră documente de la instanță cu privire la noul proces. Cu toate acestea, este de menționat că, așa cum am precizat anterior, nu este pentru prima dată când dezvoltatorul House 3000 Real Investment a dat primăria în judecată.
În noul proces, înregistrat pe rolul Secției a II-a civile a Tribunalului Constanța sub numărul 2244/118/2020, părți sunt SC House 3000 Real Investment, în calitate de reclamant, iar, în calitate de pârâți - Municipiul Constanța prin Primar, Habitat și Ambient SA și Georgică și Oana Giurgiucanu. Dat fiind că dosarul este recent format la instanță, acesta se află în etapa prealabilă stabilirii primului termen de judecată.
 

Procesul pentru terenul din Mamaia


În ce privește relațiile mai vechi dintre dezvoltatorul imobiliar SC House 3000 Real Investment și pârâții Habitat și Ambient și, respectiv, Georgică și Oana Giurgiucanu, este important de precizat că aceștia sunt uniți de un teren din stațiunea Mamaia deținut împreună, după cum arăta dezvoltatorul într-un alt proces. Concret, este vorba despre dosarul deschis anul trecut la Tribunalul Constanța și înregistrat cu numărul 2789/118/2019, în care House 3000 Real Investment a dat în judecată Municipiul Constanța prin Primar și pe Primarul Municipiului Constanța, pentru a obliga municipalitatea să îi emită autorizație de construcție. În cererea de chemare în judecată formulată la momentul respectiv, dezvoltatorul imobiliar arăta că deține o cotă indiviză de ½ din terenul unde dorea să construiască și că, împreună cu SC Habitat și Ambient SA și familia Giurgiucanu, este titulara autorizației de construire nr. 1365/15.09.2011. Autorizația privește edificarea unui ansamblu turistic format din trei corpuri de clădire de câte 8 etaje, al nouălea etaj fiind parțial.
 

De ce nu a emis primăria autorizația


Totuși, în același proces, avocații municipalității au argumentat prin întâmpinarea depusă la dosar faptul că actul solicitat nu poate fi emis, întrucât terenul pe care se dorește continuarea construcției este vizat de Hotărârea nr. 32/07.02.2019, pronunțată în Dosarul Retrocedărilor din Constanța.
Concret, au spus avocații, terenul a fost retrocedat în baza Dispoziției nr. 1344/31.05.2004, emisă de fostul primar Radu Mazăre, condamnat în Dosarul Retrocedărilor.

Prin acest act a fost soluționat dosarul privind retrocedarea a 98,66 de hectare situate în cartierul Anadalchioi ce aparținuse lui Jules Movilă. Prin Dispoziția nr. 1344/2004, s-au stabilit bunuri în compensare ca urmare a faptului că terenul solicitat nu putea fi restituit în natură. Beneficiarii terenurilor primite în compensare erau „persoanele îndreptățite Giurgiucanu Georgică (...), Măriuța Maria (...), Borcea Cristian (...), SC Habitat și Ambient SA (...) și Camboianu Mihai (...)“.
Terenul pe care House 3000 Real Investment încearcă să construiască ansamblul turistic este situat la poziția nr. 27 din Dispoziția respectivă, fiind vorba despre teren liber zona Cazino parcare, în suprafață de 3.696,00 mp, din stațiunea Mamaia.
În acest context, avocații municipalității au arătat în fața judecătorilor constănțeni că Dispoziția nr. 1344/31.05.2004 a fost anulată de Hotărârea nr. 32/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul Retrocedărilor din Constanța. Astfel, terenurile vizate de acest act urmează să revină în domeniul public al statului ori, după caz, în domeniul public ori privat al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Constanța.
„În condițiile în care municipiul Constanța urmează să întreprindă toate demersurile necesare pentru punerea în aplicare a dispozițiilor Deciziei nr. 32 pronunțată de ÎCCJ, pârâtul se află în imposibilitatea de a mai emite autorizații de construire pentru acest teren, care urmează a fi readus în patrimoniul unității administrativ teritoriale“, se arată în întâmpinarea depusă la dosar și citată pe Jurindex.
În continuare, se mai argumentează că „față de împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus prin Hotărârea nr. 32/2019 anularea Dispoziției Primarului Municipiului Constanța nr. 1134/2004, care constituie titlul în baza căruia reclamanta a dobândit, la rândul său, dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, asupra dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în cauză și cu privire la situația juridică a acestuia planează o stare de incertitudine determinată chiar de Hotărârea nr. 32/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție“.
 

Cazul, în atenția Curții de Apel


În aceste condiții, spre finele anului 2019, magistrații Tribunalului Constanța au respins cererea SC House 3000 Real Investment de a obliga municipalitatea să emită autorizația de construire solicitată. Așa cum menționam în edițiile anterioare, dosarul respectiv a fost soluționat în primă instanță, iar această decizie a Tribunalului a fost deja atacată de dezvoltatorul imobiliar în recurs. Astfel, procesul respectiv se va relua la Curtea de Apel Constanța, instanță la care a fost înregistrat deja și unde se așteaptă fixarea primului termen.
În paralel însă cu acest proces, a intervenit noul dosar civil deschis de House 3000 Real Investment, menționat la începutul articolului, cauză în care dezvoltatorul imobiliar i-a dat în judecată, de data aceasta, și pe Georgică Giurgiucanu, pe Oana Giurgiucanu și, respectiv, societatea Habitat și Ambient, cei trei parteneri alături de care deținea autorizația de construcție emisă în 2011 pentru terenul din Mamaia și pentru reiterarea căreia se încă judecă, la Curtea de Apel, cu primăria.
Ca o ultimă paranteză, prin Hotărârea nr. 32/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce a dus, practic, la blocarea emiterii autorizației de construcție solicitată de House 3000 Real Investment, judecătorii au decis și condamnarea afaceristului Georgică Giurgiucanu la cinci ani și șase luni de închisoare pentru fapte comise în legătură cu retrocedările din Constanța, în vremea fostului primar Radu Mazăre.

Citește și:

Sentința ce recreionează „harta“ Constanței:
Dezvoltator imobiliar cu proiectul blocat. De ce nu a fost eliberată autorizația de construire (document)


Înalta Curte va tranşa dosarul House 3000 Real Investment SRL - Municipiul Constanţa

Coronavirusul a afectat și rejudecarea unei mici părți din Dosarul Retrocedărilor din Constanța

 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cererea de rejudecare a Dosarului Retrocedărilor, amânată pentru luna viitoare

19 Jun 2020 414

Revendicări imobiliare în instanță Beneficiar de top al retrocedărilor lui Mazăre, dat în judecată de un afacerist italian

15 Jun 2020 1772

O mică parte din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa se va rejudeca! Azi, un nou termen

21 May 2020 997

Omul de afaceri Georgică Giurgiucanu, singurul inculpat Rejudecarea unei mici părţi din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, amânată

28 Feb 2020 2276

Borcea şi Giurgiucanu, „pârâţi“ Banca Naţională a României i-a dat în judecată pe o parte din beneficiarii retrocedărilor din peninsulă

28 Feb 2020 4544

Mîndrilă s-a abţinut! I-a dat cu suspendare lui Mazăre Cine este magistratul care va rejudeca Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (document)

29 Jan 2020 2666

117 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro Este oficial! O mică parte din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa se va rejudeca!

21 Jan 2020 3086

Liber la rejudecare, în Dosarul Retrocedărilor

04 Nov 2019 824

Borcea, Camboianu şi Giurgiucanu nu au venit la procesul pentru moştenirea lui Petrică Iordache

30 Oct 2019 1298

Procesul moştenitorilor Cum şi pentru ce se judecă moştenitorii lui Petrică Iordache cu cei ai lui Istrate N. Micescu

22 Oct 2019 4885

Decizie luată la Constanţa! Completurile de trei judecători de la Înalta Curte rămân neschimbate. Este sesizată Curtea Constituţională

21 Oct 2019 701

Azi, la Constanţa, se va decide soarta completurilor de trei judecători de la Înalta Curte

18 Oct 2019 816

Terenurile ce aparţineau lui Jules Movilă Cristian Borcea, Camboianu, Giurgiucanu şi Habitat şi Ambient SA, executaţi silit în cazul retrocedărilor suprapuse din Constanţa

03 Oct 2019 2150

Înalta Curte, decizie definitivă cu privire la Dosarul Retrocedărilor din Constanţa

24 Sep 2019 7674

Nicuşor Constantinescu, pe de o parte, Radu Mazăre, pe de altă parte. Dosarul Retrocedărilor, din nou în atenţia Înaltei Curţi

18 Sep 2019 3719