Monden

„O poveste crudă, reală“ Kira, fiica lui Gică Hagi, joacă în filmul „Între chin şi amin“, regizat de Toma Enache

Fiica de 22 de ani a lui Gică Hagi, Kira, care urmează o carieră în cinematografie, a primit un rol important, în lungmetrajul „Între chin şi amin“. Producţia va fi lansată în România în 2019.
 
Filmul artistic redă o poveste tragică din perioada „Reeducării de la Piteşti“. „Am avut ocazia să fac parte dintr-un proiect datorită căruia simt că am crescut brusc cu 20 ani. Este vorba despre un film care are ca temă experimentul de la Piteşti, unde s-au întâmplat lucruri atât de cumplite. Abia acum am înţeles dimensiunea acelei tragedii. Nu sunt eu foarte verbală, dar aş vrea să le mulţumesc aici regizorului, Toma Enache, şi soţiei sale, producător şi scenarist, Cătălina Enache, actorilor şi echipei care m-au făcut să mă simt pe platouri ca într-o familie“, a postat Kira Hagi pe Facebook.
 

Ce este Experimentul Piteşti

 
Potrivit Wikipedia, „Închisoarea Piteşti este numele sub care este cunoscut fostul penitenciar din Piteşti, renumit pentru aşa-zisele încercări de «reeducare», efectuate sub autorizaţia autorităţilor comuniste în perioada anilor 1949-1952 (cunoscute şi sub denumirea Experimentul Piteşti sau Fenomenul Piteşti). Acest experiment nu poate fi redus la o scuză pentru administrarea unor bătăi şi torturi brutale, administrate zilnic cu scopul de a «reeduca total» deţinuţii politici, majoritatea studenţi, membri în grupări interzise de comunişti ca Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal, precum şi cei inspiraţi de Garda de Fier sau membri sionişti ai comunităţii evreieşti din România. Esenţa metodei folosite la Piteşti este transformarea victimelor în cǎlǎi, tortura putând fi apreciatǎ drept un simplu mijloc, nu un scop. Scopul experimentului, conform principiilor leniniste în interpretarea PCR, a fost lepădarea convingerilor şi ideilor politice şi religioase a deţinuţilor, şi în cele din urmă alterarea personalităţii până la punctul obedienţei absolute. Estimările totale referitor la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1.000 şi 5.000. A fost cel mai mare şi cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est“.
 

O poveste care se cerea spusă

 
În această producţie, Kira Hagi joacă alături de mari actori români, precum Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu sau Constantin Cotimanis, dar şi de tineri din noul val, cum ar fi Vali Popescu sau Ana Pârvu. Regia îi aparţine lui Toma Enache, iar scenariul este semnat de Elena Enache, Toma Enache şi Eugen Cojocariu. „Săptămâni grele de filmare, săptămâni minunate, epuizante, în care o echipă de oameni talentaţi, creativi şi pasionaţi de film s-au întâlnit să dea contur împreuna unei poveşti care se cerea spusă. O poveste crudă, reală, care ne-a ales pe noi să o prezentam lumii. Sper să merităm acest privilegiu. Mulţumesc întregii echipe! Am învăţat multe de la fiecare. Sper să ne reîntâlnim la povestea următoare!“, a precizat Elena Enache.
 

Scurtmetraj premiat la Los Angeles

 
Kira Hagi urmează o carieră artistică şi se bucură de succes în SUA, unde a plecat în 2014, fiind admisă, cu bursă, la prestigioasa New York Film Academy, care e cea mai importantă şcoală de practică în producţia de film din lume. Atrasă de domeniul artistic, fiica lui Gică Hagi debutase în această branşă din ţară, fiind prezentă pe marile ecrane în pelicula „Bucureşti, te iubesc!“, la Festivalul „Anonimul“ 2014.
 
De asemenea, a jucat şi la Teatrul de Comedie din Bucureşti, într-un spectacol. Talentul ei, munca şi hotărârea de a reuşi într-o ţară străină au făcut-o repede remarcată apoi şi în SUA, unde a absolvit cu brio, după trei ani de studii, New York Film Academy! Încheierea de către Kira a şcolii de peste ocean a coincis cu prezentarea unui scurtmetraj (premiat la Los Angeles!), „Fragile“, în care a fost implicată atât ca actriţă, cât şi ca scenarist şi producător (regia fiind semnată de Camila Mejia Duque). De asemenea, Gică Hagi a dezvăluit că fiica sa va face un film şi va scrie o carte despre el.
 
Sursa foto: Facebook (Kira Hagi)
 
Citeşte şi:
 
Familie reunită Gică Hagi, alături de soţie şi copiii Kira şi Ianis, la evenimentul „Uniţi pentru Mihai“​


Kira Hagi va face un film şi va scrie o carte despre Gică Hagi

Campanie. Simona Halep şi Kira Hagi, mesaje speciale în armâneşte „Ca să nu uităm cine suntem şi cine o să fim“ (video)​


Kira Hagi a urmat New York Film Academy Fiica lui Gică Hagi, premiată în SUA pentru scurtmetrajul „Fragile“


FC Viitorul, campioană! Mesajele copiilor lui Hagi „Pentru mine, Regele a devenit Zeu!”
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Povestea romanţată a unei prinţese Kira, fiica lui Gică Hagi, o interpretează pe Martha Bibescu într-o piesă de teatru

14 Dec 2018 2650

Familie reunită Gică Hagi, alături de soţie şi copiii Kira şi Ianis, la evenimentul „Uniţi pentru Mihai“

02 Jun 2018 9330

Kira Hagi va face un film şi va scrie o carte despre Gică Hagi

30 Mar 2018 2063

Campanie. Simona Halep şi Kira Hagi, mesaje speciale în armâneşte „Ca să nu uităm cine suntem şi cine o să fim“ (video)

31 Jan 2018 3350

Kira Hagi a urmat New York Film Academy Fiica lui Gică Hagi, premiată în SUA pentru scurtmetrajul „Fragile“

09 Jan 2018 17517

FC Viitorul, campioană! Mesajele copiilor lui Hagi „Pentru mine, Regele a devenit Zeu!”

14 May 2017 4068

Gică Hagi va petrece de Revelion în străinătate

22 Dec 2016 2862

Kira, fiica lui Gică Hagi admisă la New York Film Academy

01 Nov 2014 1191

Gică Hagi îşi vinde proprietăţile din Poiana Braşov

18 Aug 2014 2854

Kira Hagi a fost admisă la o universitate de prestigiu din New York

16 Aug 2014 2896

Fiica lui Gheorghe Hagi, Kira Hagi, îşi începe cariera de interpretă. Melodia se numeşte “The game of love”.

14 Jul 2014 2168

Fata lui Gică Hagi va studia actoria în SUA

23 Jul 2013 1622