Monden

Povestea romanţată a unei prinţese Kira, fiica lui Gică Hagi, o interpretează pe Martha Bibescu într-o piesă de teatru

Kira Hagi, fiica de 22 de ani a lui Gică Hagi, participă la un nou proiect artistic, urmând a o interpreta pe Martha Bibescu în piesa de teatru „Martha. Povestea romanţată a unei prinţese”, care se va juca la Bucureşti, pe 20 şi 21 decembrie a.c.

„Sunteţi în Bucuresti pe 20 sau 21 decembrie? Vă aştept cu drag (şi cu emoţii!!) la o piesă de teatru în care am onoarea să o interpretez pe Martha Bibescu, alături de actori şi dansatoare cum numai în filme vezi. Şi la toată povestea se adaugă regia, muzica sau costumele... Iar despre rolul meu... Ce să vă spun? Mă bucur enorm să întruchipez, în an centenar, un personaj atât de frumos din istoria noastră“, a scris Kira pe Facebook.
 

„Prezenţă de o mare noblețe de spirit“

 
Potrivit Wikipedia, Martha Bibescu (alias Martha Bibesco; născută pe 28 ianuarie 1889, la București - decedată pe 28 noiembrie 1973, la Paris) a fost o romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. „S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezenţă de o mare noblețe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX“, menţionează sursa citată.
 

Un nume pe care trebuie să-l ducă mai departe

 
Piesa va fi jucată la Sala de Teatru a Colegiului Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti, începând la ora 20.00, atât pe 20 decembrie, cât şi pe 21 decembrie. Intrarea spectatorilor este liberă. „Te invităm la o piesă de teatru care te va introduce în povestea de viață a Marthei Bibescu. În rolul principal este Kira Hagi, actrița care poartă pe umeri, asemeni Marthei, responsabilitatea unui nume pe care trebuie să îl ducă mai departe. Alături de ea, o pleiadă de tineri actori minune: Pavel Andrici, Rareș Florin Stoica, Nicholas Cațianis, Marian Olteanu. Regia este semnată de Sandra Mavhima, al cărei background în coregrafie și artă face ca acest spectacol să cuprindă și dans și muzică“, se arată în prezentarea evenimentului.
 

Piesă născută din entuziasm pur

 
Pe pagina de Facebook „Martha. Povestea romanţată a unei prinţese”, Kira Hagi vorbeşte despre piesă şi despre rolul pe care-l va interpreta. „Este o piesă care s-a născut din entuziasm pur și am fost norocoasă să mă aflu la locul potrivit, în momentul potrivit, de aceea am ajuns să joc rolul Marthei Bibescu. Îi rog (n.r. pe viitorii spectatori) să fie buni cu mine, cu noi de fapt. E o povară destul de mare să te ridici la înălțimea unor astfel de nume, cele pe care încercăm noi să le interpretăm. Dar sunt convinsă că o să le placă. Implicarea noastră, maratonul și șnururile pe care le făceam după 12 noaptea erau fără vreo obligație, ci doar pentru că ne plăcea la nebunie. Sper ca asta să se simtă și în spectacol“, spune Kira.
 

După „Fetiţa cu chibrituri“, a ştiut că scena e locul ei

 
Conform sursei citate, fiica lui Gică Hagi a povestit şi cum şi-a început cariera în domeniul artistic. „Eram o puștoaică și am interpretat un rol în «Fetița cu chibrituri». Nu era chiar început de carieră, dar după seara aceea am știut că scena e locul meu“, a arătat Kira. Aceasta a dezvăluit şi care este proiectul de care e cea mai mândră: „Am făcut multe proiecte de care sunt mândră, dar cred că cel care mi-a provocat cel mai mult toate abilitățile, a fost să produc, să coordonez, să regizez, să construiesc scenografia (am construit singură două uși care se închideau și se deschideau perfect) și, culmea, să și joc într-o piesă cu 12 personaje. Abia când am auzit aplauzele de final și invitația să-l mai jucăm de câteva ori, am înțeles că pot să fiu mândră de mine“, a spus Kira pentru pagina „Martha. Povestea romanţată a unei prinţese”.
 
Sursa foto: Facebook (Kira Hagi)
 
Citeşte şi:

„O poveste crudă, reală“ Kira, fiica lui Gică Hagi, joacă în filmul „Între chin şi amin“, regizat de Toma Enache

 


 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gheorghe Hagi a petrecut Crăciunul în familie. Ce mesaj a transmis managerul tehnic al FC Viitorul cu ocazia Sărbătorilor de iarnă

27 Dec 2018 2409

„Tot artă face şi ea“ Piesă de teatru cu Kira Hagi în rolul Marthei Bibescu. Gică Hagi şi familia sa, printre spectatori

22 Dec 2018 1303

„O poveste crudă, reală“ Kira, fiica lui Gică Hagi, joacă în filmul „Între chin şi amin“, regizat de Toma Enache

22 Sep 2018 2327

Familie reunită Gică Hagi, alături de soţie şi copiii Kira şi Ianis, la evenimentul „Uniţi pentru Mihai“

02 Jun 2018 9918

Kira Hagi va face un film şi va scrie o carte despre Gică Hagi

30 Mar 2018 2226

Campanie. Simona Halep şi Kira Hagi, mesaje speciale în armâneşte „Ca să nu uităm cine suntem şi cine o să fim“ (video)

31 Jan 2018 3661

Kira Hagi a urmat New York Film Academy Fiica lui Gică Hagi, premiată în SUA pentru scurtmetrajul „Fragile“

09 Jan 2018 18476

FC Viitorul, campioană! Mesajele copiilor lui Hagi „Pentru mine, Regele a devenit Zeu!”

14 May 2017 4155

Gică Hagi va petrece de Revelion în străinătate

22 Dec 2016 3020

Kira, fiica lui Gică Hagi admisă la New York Film Academy

01 Nov 2014 1371

Gică Hagi îşi vinde proprietăţile din Poiana Braşov

18 Aug 2014 3015

Kira Hagi a fost admisă la o universitate de prestigiu din New York

16 Aug 2014 3042

Fiica lui Gheorghe Hagi, Kira Hagi, îşi începe cariera de interpretă. Melodia se numeşte “The game of love”.

14 Jul 2014 2248

Fata lui Gică Hagi va studia actoria în SUA

23 Jul 2013 1684