Cum arată regulamentul Poliţiei Locale Constanţa (document)

cap_2.jpgDupă ce în urma sondajului efectuat de Primăria Constanţa s-a decis ca să se înfiinţeze Poliţia Locală, municipalitatea trebuie să adopte acum actele premergătoare iniţiativei. În şedinţa de Consiliu Local din această lună, consilierii adoptă regulamentul de Organizare şi Funcţionare.

În regulament se precizează că Poliţia Locală este subordonată primarului municipiului Constanţa şi că în cadrul acesteia se organizează mai multe structuri precum Structura de ordine şi linişte publică, Structura de protecţie a mediului, de activitate comercială, de însoţiri la executări silite şi intervenţii, dar şi altele. Se mai precizează faptul că Poliţia Locală cooperează în îndeplinirea misiunilor cu Poliţia Română şi cu Jandarmeria, dar şi cu alte instituţii ale statului. Întreg conţinutul regulamentului îl puteţi vizualiza ataşat în ediţia online. În regulament se evidenţiază cum se va face încadrarea în serviciu, care va avea loc în patru etape: selectarea dosarelor, testarea aptitudinilor fizice, lucrarea scrisă sau teste grilă şi interviul. Fiecare probă are caracter eliminatoriu. Cei care vor fi declaraţi admişi au obligaţia să se prezinte în termen de cinci zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea contestaţiilor. După prezentarea în vederea numirii, poliţiştii locali vor urma un curs de formare organizat de instituţii abilitate, iar la terminarea cursului aceştia vor trebui să susţină un examen. Contravaloarea cursurilor de formare se suportă de bugetul local.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Municipiului București - Actiune a politistilor Capitalei

30 Apr 2024 229

Scandal într-un local din Eforie Nord! Un bărbat a ajuns după gratii

21 Apr 2024 827

În municipiul Constanța Gunoiul aruncat la întâmplare se lasă cu sancțiuni

08 Apr 2024 466

Peste 1.000 de angajați ai MAI se vor asigura că festivalul Massif se desfășoară în condiții de maximă siguranță

13 Mar 2024 708

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1154

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 876

Constanța Șofer surprins de camerele de supraveghere în timp ce efectua derapaje și întoarceri bruște în parcarea din apropierea plajei Modern (VIDEO)

06 Mar 2024 690

Justiție Constanța SC Mega Image SRL, la judecată cu Direcția Generală Poliția Locală Constanța

25 Feb 2024 706

Poliția Locală a cerut punerea în siguranță Lucrarea de artă decorativă amplasată pe peretele sudic al fostei piscinei olimpice a hotelului Parc din Mamaia a fost distrusă! (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 2267

Surprinsă de camerele de supraveghere, la Constanța Femeia care a furat bulbi de flori din apropierea Muzeului de Artă, sancționată de Poliția Locală (VIDEO)

12 Feb 2024 863

AUR atacă în instanță amenda primită de la Poliția Locală Constanța pentru încălcarea prevederilor Legii 50/1991

11 Feb 2024 840

Asfalt Dobrogea SRL, la judecată cu Direcția Poliție Locală Constanța prin primar

08 Feb 2024 926

Act de vandalism la Tulcea! (FOTO)

03 Feb 2024 958

Constanța Se modernizează clădirea pentru pregătirea fizică a personalului lucrativ din Direcția Generale Poliția Locală (DOCUMENT)

01 Feb 2024 966

Scandal și violențe într-un local din Mihai Viteazu, județul Constanța

29 Jan 2024 963