Huțucă (PNL) - „Constănțenii s-au săturat de «vom face» și «vom drege», iar în realitate orașul să arate pe zi ce trece mai rău!“


Primarul Decebal Făgădău a anunțat recent, într-o conferință de presă, că a fost aprobat de consilierii locali municipal proiectul care va schimba radical felul în care arată bulevardele principale din municipiu. Este vorba despre reorganizarea bulevardelor 1 Decembrie, Alexandru Lăpușneanu și o parte a bulevardului Aurel Vlaicu, pe ruta Gară - stațiunea Mamaia, prin crearea de benzi dedicat autobuzelor, piste de biciclete, stații și mobilier urban cu acces la internet și cu puncte de încărcare a telefoanelor mobile și a altor accesorii compatibile etc.
Costul investiției este de 91,5 milioane de lei. Prin acest proiect va fi desenată o parte din coloana vertebrală de transport a orașului – rețeaua nord-sud, potrivit primarului Decebal Făgădău.

Anunțul acestuia este taxat de șeful opoziției, președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă.Vom avea piste de biciclete, trotuare moderne și curate, mobilier urban inteligent, toate minunățiile arhitecturale și tehnologice se vor revărsa pe traseul Gara CFR - Stațiunea Mamaia. Când se vor face toate acestea? Probabil ca imediat după construirea pasarelei pietonale și a sensului giratoriu suspendat de la Cora, după reabilitarea Cazinoului și a centrului vechi al orașului, după readucerea la viață a străzii pietonale Ștefan cel Mare, după deschiderea Spitalului Regional sau după ce vor fi gata piețele Tomis III, Griviței și IL Caragiale, transformate în centre civice!

Domnule Făgădău, dumneavoastră nu aveți probleme cu a promite și a semna hârtii, ci doar cu verbul a face. Sunt atât de multe promisiuni la gura dvs., încât probabil nici dvs. nu le mai credeți. Știm, e campanie electorală, vă pregătiți pentru alegerile de la anul, dar constănțenii s-au săturat doar să spuneți că «vom face» și «vom drege» pentru ca, în realitate, orașul să arate pe zi ce trece tot mai rău!”, susține Bogdan Huțucă.

Citește și:

Trei ani de asistență tehnică de la Banca Mondială pentru Primăria Constanța. Orașul smart se lasă așteptat!

Bogdan Huțucă (PNL) - „11.000 de elevi constănțeni, privați de efectuarea orelor de educație fizică într-o sală de sport“

PNL îl somează pe Decebal Făgădău să refacă proiectul de reabilitare a rețelei termice și să vină cu el în fața consilierilor

Huțucă (PNL) - „În al 12-lea ceas, Constanța are nevoie de un alt primar și de un alt model de administrație!“

Bătaie de joc la adresa cetățenilor din Palazu Mare Liderii opoziției îi cer primarului Decebal Făgădău să se oprească imediat din a distruge orașul

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 291

Abordarea integrată și personalizată, soluție pentru incluziunea cu succes a populației de etnie romă

26 Apr 2024 230

Consiliul Local Municipal Medgidia, în ședință ordinară. Iată ce se va discuta

25 Apr 2024 356

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 364

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 430

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 324

Aprobarea raportului activității CA-ului CT BUS SA pentru trimestrul II din 2023 se află în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

24 Apr 2024 292

Terenul în suprafață de 880 mp de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, dat în folosință gratuită Parohiei „Schimbarea la față″, Biserica Greacă (DOCUMENT)

24 Apr 2024 471

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 665

„Ziua Porților Deschise”, la Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea

23 Apr 2024 602

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 527

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 455

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 408

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 247

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 469