Politic

Reuniunea APCE Vişan (PSD) - „Statele din Marea Neagră au nevoie de o cooperare pentru a-şi atinge interesele legitime şi potenţialul maxim de dezvoltare“


Deputatul PSD de Constanţa George Vişan a prezidat lucrările celei de-a 53-a reuniuni a Comisiei economice, comerciale, tehnologice şi de mediu a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre, care a avut loc în Turcia, la Giresun.

În calitate de vicepreşedinte al acestei comisii, a avut o alocuţiune în deschiderea lucrărilor, în care a prezentat tema sesiunii - „Încheierea acordurilor comerciale preferenţiale în vederea eliminării dublei impozitări între statele membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre”.

Totodată, deputatul spune că a avut intervenţii cu privire la aspectele procedurale ale Comisiei, a moderat dezbaterile pe marginea raportului şi recomandării Comisiei şi a apreciat buna desfăşurare a lucrărilor sub organizarea gazdelor din Turcia. Vişan mai susţine că „statele din Marea Neagră au nevoie de o cooperare accentuată pentru a-şi atinge interesele legitime şi pentru a oferi acestei zone, puternic sensibilă din punct de vedere geopolitic, potenţialul maxim de dezvoltare”.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Parlamentarii PSD au anunţat că partidul se va întări în opoziţie - „Ce nu ne omoară ne întăreşte!“

12 Oct 2019 459

CNSC a admis contestaţia depusă pentru Cazinoul din Constanţa

11 Oct 2019 1181

Vişan (PSD) - „Realizările în plan economic ale guvernării sunt un proiect de țară pe care astăzi unii încearcă să-l acopere cu un val de ură!“

12 Sep 2019 357

Un deputat constănţean taxează afirmaţiile premierului Bulgariei, Boyko Borissov, şi îi transmite acestuia că turiştii români merită respectaţi

08 Aug 2019 482

Tărâmul de dincolo de Prut a fost pentru politicienii români un moft Deputatul Vişan vorbeşte despre un eşec românesc în Republica Moldova

13 Jun 2019 1494

Parlamentarii PSD Constanţa, George Gabriel Vişan si Ştefan Mihu, au depus o coroană la Monumentul Eroilor Independenței României - 1877 din Constanţa

09 May 2019 581

Parlamentarii PSD de Constanţa, întâlnire cu rezerviştii ce reclamă discriminarea salarizării (pensiilor)

06 Apr 2019 1171

Facilităţi fiscale pentru transportatori, adoptate în Camera Deputaţilor. Deputatul Vişan, despre efectele micşorării cotei TVA

13 Dec 2018 510

Deputatul George Vișan prezent la a V-a ediție a Conferinței Forumului Internațional al Schemelor de Garantare în Asigurări

11 Oct 2018 545

Vişan, unul dintre iniţiatorii propunerii legislative, despre beneficiile legii cooperaţiei

16 Jun 2018 708

Coeziunea socială în zona Mării Negre, subiectul unui atelier desfăşurat la Palatul Parlamentului

21 Feb 2018 764

Deputatul George Vișan – România are capacitatea să devină un furnizor energetic pentru Moldova, Serbia și Bulgaria

12 Apr 2017 934

Contractul semnat cu a patra companie care a făcut pilotajul în port, contestat. Ce spune deputatul Vişan, fostul director comercial al CNAPMC

09 Apr 2017 4083

Parlamentarii PSD, în audienţe la Lumina, Ovidiu şi Năvodari

20 Mar 2017 1781

Parlamentarii PSD, în audiențe la Cernavodă și Medgidia Lipsa locuințelor sociale și a locurilor de muncă, printre problemele semnalate

06 Mar 2017 1876