„Alături de o legendă!“ Luptătorul constănțean Radu Medeleanu se antrenează sub îndrumarea celebrului Daniel Ghiță (galerie foto)

  • Reprezentant al AS Viitorul Fântânele, Radu Medeleanu a demarat o colaborare cu Daniel Ghiță.
  • Luptătorul constănțean este impresionat de modul de lucru al campionului din kickboxing.
  • În august, Radu Medeleanu va disputa un meci în Bulgaria și unul la gala OSS Fighters.
 

Radu Medeleanu, luptătorul de la AS Viitorul Fântânele, din județul Constanța, a decis să facă un nou pas în cariera sa, demarând o colaborare cu celebrul campion din kickboxing Daniel Ghiță. Acesta își pune amprenta pe pregătirea lui Radu, pe care îl îndrumă și îl sfătuiește la antrenamente, dar și la meciurile care vor urma.

În vârstă de 34 de ani, Radu își derulează în continuare cea mai mare parte a pregătirii la clubul său, unde și antrenează tineri luptători, iar două zile pe săptămână merge la București. pentru a lucra și direct cu Daniel Ghiță. „Am început antrenamentele alături de cel mai tare kickboxer. Pregătesc următoarele meciuri alături de el. Daniel este coordonatorul meu. Aveam nevoie de o schimbare și am luat cea mai bună decizie. Cu toate că am o vârstă, voi mai disputa câteva partide și vreau să fac și pe mai departe o figură frumoasă. Sunt alături de un campion mondial, de o legendă a kickboxing-ului, atât din țară, cât și din străinătate“, a declarat Radu Medeleanu,
 

„Nu am cum să ratez“

Acesta a transmis un mesaj și pe Facebook: „Progresul este imposibil fără schimbare, iar cei care nu își pot schimba mentalitatea nu pot schimba nimic. Una dintre cele mai bune alegeri ale mele, de a mă antrena cu unul dintre cei mai tari kickboxeri din lume. Nu am cum să ratez, având lângă mine oameni precum Daniel Ghiță și Mircea Cernat. Împreună vom pregăti surprize frumoase“.


„E foarte serios și foarte exigent“

Luptătorul constățean se declară încântat de lucrul sub îndrumarea lui Daniel Ghiță. „E foarte serios și foarte exigent în antrenament. Lucrez excelent cu el, a adus multe elemente noi în pregătirea mea. Mulți și-ar dori să se antreneze cu Daniel. L-am luat cu mine și pe unul dintre elevii mei de la Fântânele, Florin Soare, care face parte astfel și el din Team Ghiță. Cine își dorește să muncească ajunge departe și nu există «nu se poate». Sunt cuvintele lui Daniel, la care subscriu în totalitate. Cred că se va vedea o schimbare la 100 de grade în evoluția mea. Colaborarea cu Daniel e atât spre binele meu, cât și al sportivilor mei de la sală“, a mai spus Radu Medeleanu.
 

Va evolua și la gala OSS Fighters, de la Mamaia

Acesta și Daniel Ghiță pregătesc deja următoarele meciuri ale lui Radu. Primul va fi în Bulgaria, pe 6 august, iar apoi, pe 22 august, la Mamaia, constănțeanul îl va întâlni în ring, la gala OSS Fighters, pe luptătorul bucureștean Mădălin Mogoș, de la Stoica Brothers. „În țare vecină, voi lupta cu un bulgar, care evoluează în multe stiluri. În ce-l privește pe Mădălin Mogoș, acesta este un luptător valoros, tânăr, puternic și dornic de afirmare, dar cu o pregătire și o tactică bune, îl pot învinge, chiar dacă are avantajul vârstei“, a punctat Radu Medeleanu.
 

A trăit mulți ani în străinătate

Acesta este născut la Fântânele, dar a trăit mulţi ani în străinătate (16 în Spania). În 2016, s-a întors acasă, iar după câteva luni în cadrul AS Viitorul Fântânele s-a înfiinţat şi secţia de kickboxing, ai cărei sportivi, sub îndrumarea lui Radu, au ajuns la rezultate frumoase, inclusiv la gale profesioniste, atât în țară, cât și în străinătate. Radu Medeleanu e luptător și antrenor la Fântânele și unul dintre participanții la galele de top de sporturi de contact. În acest moment, numărul unu între sportivii săi e Florin Soare, însă perspective frumoase au și alți luptători, dar și luptătoare.
 

Andrei Stoica, invitat de onoare

În 2017, la prima gală de kickboxing organizată la Fântânele, invitat de onoare a fost un alt luptător celebru, Andrei Stoica, cel care, între 2013 şi 2015, a deţinut titlul de campion mondial în promoţia Superkombat la categoria super cruiser (-95 kg). Radu Medeleanu spune că Andrei Stoica a rămas impresionat de ce a văzut la Fântânele. „Ne-a felicitat şi ne-a acordat nota zece. A fost plăcut impresionat să vadă că o comună aşa mică precum Fântânele a putut organiza o gala cu atâtea meciuri, 33 la număr. Nu e uşor. Lui Andrei i-a plăcut întreaga bază sportivă de la Fântânele“, a punctat Radu Medeleanu.


Citește și:

Pregătire pentru luptătorii de la Viitorul Fântânele „Cine transpiră mai mult la antrenament va sângera mai puțin în luptă!“

Tânărul Florin Soare, din comuna Fântânele, a luptat în Franța „Sunt mândru că am ajuns să reprezint România. Nu renunțați la visurile voastre!“ (galerie foto)

Luptătorul Radu Medeleanu a devenit tătic. Are un băiețel! „Să vă trăiască micul prinț, să fie campion ca tati!“ (galerie foto)

Ploaia le-a dat peste cap planurile Celebrul luptător Andrei Stoica, invitat special la gala de la Fântânele (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Luptătorul de 24 de ani decedat la Fântânele era și fotbalist. „Drum lin către îngeri, fratele nostru!“. Meciul echipei sale, amânat (GALERIE FOTO)

05 Nov 2023 3506

Viitorul Fântânele Radu Medeleanu, meci de top în Olanda, cu Clyde Brunswijk. Și Florin Memet a fost la înălțime (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2203

Ionuț Lăuneanu, de la Viitorul Fântânele, și Eduardo Maradin, de la Sharks Gym Constanța, meciuri deosebite la gala MFS Kids (GALERIE FOTO)

23 Jun 2022 2452

Luptătorul Daniel Handrea, din Fântânele Pregătit de Daniel Ghiţă, „Micul Tyson” urcă din nou în ringul Colosseum Tournament

17 Feb 2021 4401

Cu cine vor lupta Daniel Handrea și Alexandru Cuciureanu la gala „Colosseum Tournament XXI”

26 Nov 2020 3618

I se spune „Micul Tyson” Daniel Handrea, un alt luptător din Fântânele inclus în Team Daniel Ghiță

20 Nov 2020 4845

Are numai 11 ani! Luptătoarea Cristina Telteu, de la AS Viitorul Fântânele „Această fetiță cred că va fi numărul 1 în România!“

02 Jun 2020 5160

Pregătire pentru luptătorii de la Viitorul Fântânele „Cine transpiră mai mult la antrenament va sângera mai puțin în luptă!“

20 May 2020 3536

„Cum să nu fiu mândru de tine? O adevărată campioană!“ Mica luptătoare Cristina Telteu, antrenament „ca-n armată“, la Cogealac (galerie foto)

04 Apr 2020 6409

Tânărul Florin Soare, din comuna Fântânele, a luptat în Franța „Sunt mândru că am ajuns să reprezint România. Nu renunțați la visurile voastre!“ (galerie foto)

20 Jan 2020 4939

Florin Soare contra Xavier Bastard la Muay Thai! Un tânăr luptător din comuna Fântânele se duelează în Franţa cu un campion mondial (galerie foto)

10 Jan 2020 4084

Au impresionat la Cupa Keru Kento K-1, de la Constanţa, şi au fost selectaţi să lupte în galele Colosseum Tournament (galerie foto)

26 Jun 2019 4454

Luptători la Viitorul Fântânele Radu Medeleanu şi elevul său, Florin Soare, victorioşi în gala Colosseum Tournament, de la Timişoara (galerie foto)

18 Dec 2018 4382

Luptătorul Radu Medeleanu a devenit tătic. Are un băiețel! „Să vă trăiască micul prinț, să fie campion ca tati!“ (galerie foto)

27 Oct 2017 4491

„Micul Tyson“, învingător Luptătorii de la Viitorul Fântânele, zece medalii de aur şi una de argint la Cupa Noviodunum

04 Oct 2017 5997