ANAF, acțiune în instanță legată de dizolvarea societății Handbal Top GZ, care-i are ca asociați pe George Buricea și Zoran Nikolic

 

 
  • Petent în dosarul de la Tribunalul Constanța este ANAF - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.
  • Conform unei hotărâri a Adunării Generale a Asociaţilor, publicată luna trecută în Monitorul Oficial al României, George Buricea și Zoran Nikolic au decis dizolvarea firmei.
  • Domeniul de activitate principal al Handbal Top GZ SRL este „fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie”.
 
 
La Tribunalul Constanța a fost înregistrat dosarul cu numărul 4690/118/2021, Secția a II-a Civilă, materie - litigii cu profesioniști, obiect - opoziție la dizolvare, stadiu procesual - fond.
 
În dosar, petent este ANAF - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, iar ca intimați figurează Oficiul Registrului Comerțului Constanța - Comunicări generale acte procedură, SC Handbal Top GZ SRL, George Buricea și Zoran Nikolic, asociați la această firmă, cei doi decizând însă dizolvarea societății, conform unei hotărâri a Adunării Generale a Asociaţilor, publicată luna trecută în Monitorul Oficial al României. Zoran Nikolic este handbalist, căpitanul HC Dobrogea Sud Constanța, iar George Buricea este antrenorul secund al echipei, retras de curând din activitatea de handbalist. 
    
Cunoscuţii sportivi au plănuit în 2018 să demareze un proiect extra-sportiv la Constanţa, în acest sens fiind înfiinţată firma Handbal Top GZ SRL. Buricea și Nikolic nu au mai reuşit să pună însă pe roate planul lor, iar, după trei ani, au hotărât desfiinţarea societăţii.
 

„Totul a căzut însă şi am renunţat“

 
George Buricea a explicat că el şi Zoran Nikolic au intenţionat să deschidă un spaţiu la Constanţa în care să se servească clătite sârbeşti, în principal, după o reţetă celebră în Serbia. „Am vrut să ne axăm pe clătite sârbeşti. Sârbii au 50 de feluri de astfel de preparate, sunt renumiţi. Aceste clătite sunt la mare căutare la ei. Şi în România se prepară. Am înfiinţat în acest sens, în 2018, o firmă, însă am renunţat la plan, deoarece n-am reuşit să luăm spaţiul pe care ni-l doream, undeva lângă Sala Sporturilor. Voiam să se servească şi o cafea, să vină şi sportivi. Totul a căzut însă şi am renunţat, dizolvând societatea, care n-a avut activitate”, a menţionat George Buricea.
 

Asociați și administratori

 
În Monitorul Oficial al României în care a fost publicată hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor societăţii se menţionează că se renunţă la Hotărârea AGA 1/18.02.2020, depusă la ORC Constanţa prin menţiunea 13441/21.02.2020, şi se hotărăşte dizolvarea societăţii, conform art. 235 alin. 1, din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, lichidarea urmată de radierea societăţii. Totodată, în hotărârea AGA se stipulează: „Declar pe proprie răspundere că societatea nu are datorii faţă de stat sau faţă de terţi. Societatea nu are active în patrimoniu”. 
 
„Firma nu a avut niciodată activitate. Ni s-a cerut să depunem și o balanță, probabil de aici a apărut acțiunea în instanță“, a menționat George Buricea.
 

Firma Handbal Top GZ a fost înfiinţată în anul 2018. În baza cererii nr. 35348 din 23 aprilie 2018 şi a actelor doveditoare depuse, persoana desemnată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus acum trei ani autorizarea constituirii, înmatricularea şi înregistrarea societăţii, cu sediul social în municipiul Constanţa. Potrivit confidas.ro, ca asociaţi (50% - 50%) şi administratori ai firmei figurează George Buricea și Zoran Nikolic, iar domeniul de activitate principal al Handbal Top GZ SRL este „fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie”.
 
PRECIZĂRI

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța

 
Citește și:
 
Handbaliştii George Buricea şi Zoran Nikolic au vrut să demareze o afacere cu clătite sârbeşti la Constanţa. Ce le-a stat în cale

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 869

Calendar săptămânal plin pentru CSM Constanța Handbaliștii, meci decisiv pentru câștigarea medaliilor de argint în Liga Zimbrilor!

20 Apr 2024 646

Șapte handbaliști de la CSM Constanța, în lotul României pentru dubla de calificare cu Cehia

17 Apr 2024 646

Handbal CSM Constanța a învins Steaua și s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 828

Handbal CSM Constanța a făcut spectacol cu CSU din Suceava, bifând al 19-lea succes stagional (GALERIE FOTO)

13 Apr 2024 859

Handbal CSM Constanța, victorie la 17 goluri diferență!

06 Apr 2024 1189

Calendar săptămânal CSM Constanța Baschetbalistele joacă primul meci din semifinalele Ligii Naționale

27 Mar 2024 611

Handbal Victorie în deplasare cu Potaissa Turda și CSM Constanța s-a calificat în sferturile Cupei României

20 Mar 2024 922

Handbal CSM Constanța debutează în noua ediție a Cupei României, cu gândul de a-și apăra trofeul

19 Mar 2024 707

Calendar săptămânal CSM Constanța Baschetbalistele luptă pentru primul trofeu al sezonului, Cupa României

08 Mar 2024 865

Handbal Opt jucători de la CSM Constanța, convocați la Națională. „Sunt entuziasmat să încep un nou capitol din viața mea“

07 Mar 2024 911

Handbal CSM Constanța, o repriză senzațională pe terenul Füchse Berlin, deținătoarea EHF European League! (GALERIE FOTO)

06 Mar 2024 827

Handbal CSM Constanța, victorie mare cu Minaur Baia Mare pentru argintul Ligii Naționale (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 1193

CSM Constanța Handbal George Buricea - „Echipa aceasta și-a făcut datoria în Europa cu vârf și îndesat“ (GALERIE FOTO)

01 Mar 2024 1131

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci acasă cu Minaur Baia Mare. O veritabilă finală pentru argintul în Liga Națională!

29 Feb 2024 973