Etapa de la Mangalia a Campionatului Național de Super Rally a fost anulată

  • În 2019, cu ocazia etapei de Super Rally, a fost pentru prima dată când la Mangalia a avut loc o competiţie auto.
 
Echipa AMC Racing a anunțat că etapa de la Mangalia din sezonul 2020 al Campionatului Național de Super Rally, care ar fi trebuit să aibă loc la finele acestei săptămâni, a fost anulată, din pricina situației epidemiologice actuale.

”Din păcate, creșterea alarmantă a numărului de cazuri COVID-19 ne obligă să anulăm Trofeul Mangalia din acest weekend. Este o veste pe care nu ne-am fi dorit să o anunțăm, însă vrem să ne asigurăm că toți participanții sunt în siguranță. Sperăm să revenim cât mai curând și cu vești bune”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a Campionatului Național de Super Rally.

Emil Ghinea, inițiator


În 2019, la Mangalia s-a desfășurat etapă de Super Rally, fiind pentru prima dată când în municipiul constănţean a avut loc o competiţie auto. Iniţiatorul acelei runde a întrecerii, organizată de Mihai Leu AMC Racing, alături de Primăria Mangalia, a fost pilotul din Mangalia Emil Ghinea, multiplu campion național la viteză în coastă (care a condus atunci o maşină Renault Clio V6).

Spectacol total


Au participat 29 de piloţi, cu bolizi care de care mai impresionanţi, iar spectacolul a fost total. Competiţia s-a desfăşoară exclusiv pe traseu stradal. Emil Ghinea şi-a propus să se califice în finală şi a reuşit, ocupând la finele întrecerii un onorant loc şapte. În calificări, la clasa 3A (maşini peste 300 CP, cu o singură punte motoare), Emil Ghinea s-a clasat pe locul doi, în spatele lui Mihai Leu, care a pilotat un Ferrari 458 Challenge. În finală, au acces primii 12 piloţi, iar Emil a avut o nouă cursă reuşită, clasându-se în final pe poziţia a şaptea.

Citește și:

A pilotat din nou bolidul Renault Clio V6 Trophy Pilotul Emil Ghinea, pe podium la prima etapă a Campionatului Național de Super Rally (galerie foto)

Obiectiv îndeplinit Pilotul Emil Ghinea, finalist la etapa de la Mangalia a Campionatului Naţional de Super Rally (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, pe podium și la Gala Campionilor 2022 „Un an în care dorința și ambiția au fost mai mari decât bugetul“ (GALERIE FOTO)

10 Dec 2022 3490

Un colțișor de motorsport la Mangalia. Pilotul campion Emil Ghinea a amenajat camera trofeelor. Vis împlinit! (GALERIE FOTO)

26 Nov 2022 3686

„Am făcut din imposibil posibil“ Emil Ghinea - cursa vieții, după eforturi supraomenești. Un Trofeu Gutâi de poveste! (GALERIE FOTO)

01 Sep 2022 1857

Viteză în Coastă Pilotul Emil Ghinea, din nou pe locul întâi la Open. Luptă la sutimi de secundă, câștigată la Cupa Reșița!

14 Jul 2022 1450

„Al meu e și-l iubesc de mor!“ Pilotul Emil Ghinea, în premieră pe locul întâi la Open în Campionatul Național de Viteză în Coastă (GALERIE FOTO)

07 Jun 2022 1259

De la veverița buclucașă, la pisica neagră pe traseu! Emil Ghinea, pilotul campion din Mangalia, momente inedite în curse

19 May 2022 2624

Super Rally Jerome France, câștigătorul Trofeului Mangalia 2022 (GALERIE FOTO)

14 May 2022 2762

Show automobilistic Trofeul Mangalia deschide ediția 2022 a Campionatului Național de Super Rally. Piloți celebri la start

12 May 2022 4131

„Povestea continuă. Și continuă frumos!“ Pilotul Emil Ghinea a mai urcat o treaptă în carieră, la Campionatul Național de Viteză în Coastă (GALERIE FOTO)

08 Apr 2022 3974

Pilotul campion din Mangalia Emil Ghinea a urcat în premieră pe podium la open în Campionatul Național de Super Rally (galerie foto)

17 Aug 2021 3400

Mangalia Jerome France a câştigat prima etapă din Campionatul Naţional de Super Rally

23 May 2021 3560

Prima etapă a Campionatului Naţional de Super Rally se desfăşoară la Mangalia

21 May 2021 3807

Mihai Leu, fost campion mondial la box, împlineşte 53 de ani. În 2019, a concurat la Mangalia la Super Rally

13 Feb 2021 3007

Emil Ghinea, clasare mulțumitoare în Campionatul Național de Viteză în Coastă. Mesajul pilotului din Mangalia

19 Oct 2020 4442

A pilotat din nou bolidul Renault Clio V6 Trophy Pilotul Emil Ghinea, pe podium la prima etapă a Campionatului Național de Super Rally (galerie foto)

28 Aug 2020 3687