FC Viitorul şi CFR Cluj se duelează astăzi la Ovidiu Pentru cine va fi cu ghinion etapa a 13-a a Ligii 1?

FC Viitorul, echipa clasată pe locul trei în clasamentul Ligii 1, cu 20 de puncte, susţine astăzi meciul din etapa a 13-a a campionatului, întâlnind pe teren propriu, la Ovidiu, formaţia de pe poziţia a şaptea, cu 17 puncte, CFR Cluj. Partida începe la ora 20.30 şi este găzduită de stadionul central al Academiei Hagi. 
 
„Astfel de meciuri sunt deschise oricărui rezultat. Putem să câştigăm, dar şi să pierdem sau să facem egal. Acesta e fotbalul“, a spus Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, după înfrângerea echipei sale, din etapa precedentă, 0-1 pe terenul ultimei clasate, Politehnica Timişoara. Acest eşec a pus capăt seriei fără eşecuri din Liga 1 a FC Viitorul, care dura de cinci etape, timp în care constănţenii au înregistrat patru victorii şi un egal. De cealaltă parte, CFR Cluj vine după zece etape în care nu a cunoscut gustul înfrângerii, reuşind în acest interval cinci victorii (dintre care una pe terenul Stelei) şi cinci egaluri. CFR e singura echipă din Liga 1 care a pierdut un singur meci până acum.

„Vom avea meci greu”

„E un meci foarte important pentru noi, deoarece venim după o înfrângere. CFR e în formă, a câştigat multe meciuri în ultima perioadă. Sperăm să batem însă. În Liga 1, toate echipele sunt bune, trebuie să dăm meci de meci 100%”, a declarat mijlocaşul Dragoş Nedelcu, de la FC Viitorul. Un alt jucător al echipei gazdă, atacantul Gabriel Iancu, a spus: „Meci greu, CFR a jucat foarte bine de la începutul campionatului. Uşor-uşor, se îndreaptă spre play-off. Vrem să câştigăm şi să ne menţinem în plutonul fruntaş. N-am mai marcat de la meciul cu Voluntari, nu sunt disperat, dar aş vrea să punctez şi eu şi să ajut echipa mai mult”.

Bilete se găsesc şi la casele de la stadion

Pentru confruntarea cu echipa din Cluj, biletele de acces în stadion au următoarele preţuri: 40 de lei - la tribuna 0, 30 de lei - la tribuna I, 20 de lei - la tribuna a II-a, 10 lei - la peluze. O singură persoană poate achiziţiona maximum patru bilete. Biletele se pot procura prin reţeaua Eventim (online pe www.eventim.ro) şi în magazinele partenere. Până astăzi, în ziua meciului, nu s-au mai comercializat bilete de acces la casele amenajate, aşa cum a fost pe parcursul sezonului competiţional precedent, dar astăzi se vor deschide două case de bilete la stadionul central, în intervalul orar 12.00 - 21.30. Ieri, jucătorii de la FC Viitorul l-au sărbătorit pe colegul lor Cătălin Carp, care a împlinit 23 de ani.

Transport pentru fanii din Constanţa

Şi la meciul de astăzi, gazdele vor asigura suporterilor care nu au mijloc de transport personal autocar tip cursă specială (tur - retur), cu itinerarul Palatul Copiilor (Constanţa) - Stadion Central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarul va pleca începând cu ora 19.30, de la Palatul Copiilor Constanţa. Returul va fi asigurat imediat după încheierea meciului. „Trebuie să respectăm adversarul din toate privinţele. CFR e o fostă campioană, care a participat în cupele europene. Traversează o perioadă foarte bună. Este echipa din Liga 1 care a marcat cele mai multe goluri şi a primit cele mai puţine. Noi venim după un meci mai puţin reuşit, în deplasare, la Timişoara, unde nu ne aşteptam să pierdem. Au ieşit însă mereu meciuri frumoase cu CFR. Şi noi ştim că suntem buni, am şi câştigat la Cluj. Suntem două echipe bun, care vrem să jucăm. Sperăm ca noi să fim mai iuţi şi mai proaspeţi“, a mai spus Hagi.               

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1884

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3297

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 928

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1450

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1787

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2179

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2408

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6229

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2324

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2998

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2717

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11243

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2223

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1818

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2186