Gică Hagi anunţă noi obiective „În următorii cinci ani, creştem exigenţele“

Gică Hagi s-a declarat extrem de mulţumit de realizările Academiei de fotbal care-i poartă numele, la şapte ani şi jumătate de la înfiinţare, dar şi de rezultatele echipei de seniori, FC Viitorul. 
 
„Am crescut de la an la an. Suntem foarte mulţumiţi de cum merg lucrurile în Academie. Suntem în obiective, ni le-am îndeplinit. Am ajuns să fim consideraţi cei mai buni din România şi cred că merităm această etichetă. Echipa mare a început şi ea să joace foarte bine, pentru că e alimentată de jucători din Academie. Aceştia încă nu dispun de experienţă, dar au talent şi mentalitate. Creştem jucători foarte buni“, a spus „Regele“.

Cresc viteza de joc

După ce proiectul său fotbalistic a trecut de prima etapă, Hagi ridică ştacheta şi anunţă noi obiective. „Acum mergem mai sus, iar pe următorii cinci ani creştem exigenţele. Trebuie să ne dezvoltăm şi să ne perfecţionăm stilul de joc, să-l aducem la un nivel şi mai înalt. Trebuie să creştem viteza de joc - de gândire, de pasare, de mişcare a jucătorului. Aici vom munci foarte mult. Bineînţeles, pe lângă selecţia şi dezvoltarea jucătorului şi punând accent pe jocul colectiv, că acesta e conceptul nostru“, a punctat Gică Hagi.

„Vor veni şi lucrurile mari“

În urma evoluţiilor şi a rezultatelor din ultima vreme, tot mai mulţi se întreabă când va deveni FC Viitorul campioană a Ligii 1. „În acest sezon, nu e un obiectiv al nostru foarte clar trasat. E o conjunctură, dar suntem fericiţi, înseamnă că am lucrat bine. Ştim că ne va fi greu în continuare, ne aşteaptă meciuri dificile la anul, dar suntem pregătiţi de luptă şi încercăm să fim mai buni. Echipa a căpătat omogenitate. Sper să vedeţi o formaţie frumoasă, bună, competitivă şi de la anul încolo. Lucrurile nu trebuie forţate, ele vor veni în timp. Când ai un proiect şi mergi cu o gândire unitară, mai devreme sau mai târziu apar. Noi muncim, ne dedicăm şi cred că vor veni lucrurile mari şi la echipa mare. Avem un proiect în care investim în tineri. Au condiţii de pregătire, am fost destul de exigenţi, i-am selectat. Au talent, sunt campioni la juniori, iar scopul echipei mari e să-i promoveze şi să-i aducă în Liga 1. Avem potenţial mare“, a mai spus Hagi, care este de părere că antrenorul anului e Marius Şumudică, tehnicianul campioanei Astra Giurgiu. „A realizat ceva fantastic, cu greutăţi multe. Merită acest titlu“, spune „Regele“.

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1856

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3282

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 919

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1440

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1773

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2160

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2399

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6210

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2311

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2983

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2707

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11232

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2211

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1811

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2179