Gică Hagi, muncă multă la fotbal, în trening „Noroc că s-a căsătorit Simona, să mai pun și eu costumul pe mine“ (video)

 
 
  • Gică Hagi a subliniat volumul mare de muncă ce se află în spatele performanțelor generate de proiectele sale fotbalistice.  
 
 
La conferința de presă premergătoare meciului Farul Constanța - Sepsi Sfântu Gheorghe, din 16-imile de finală ale Cupei României, Gică Hagi, managerul tehnic al clubului de pe litoral, a subliniat volumul mare de muncă ce se află în spatele performanțelor generate de proiectele sale fotbalistice.  
 
„Regele“ a menționat că ipostaza în care se află cel mai mult e cea în trening, la muncă, în fotbal, făcând, în glumă, și o asociere cu nunta Simonei Halep, la care s-a numărat printre invitați.  
 

Suntem cea mai bună academie. Am luat 12 juniori cu noi în pregătire, dintre care au apărut câțiva în meciurile oficiale. Nu putem să-i utilizăm însă mereu. Au nevoie să cunoască ritmul și intensitatea jocului în Ligii 1, trecerea de la juniori la seniori. Eu spun însă că, până la anul, 60% din lot va fi alcătuit din ei. Peste un an, vor fi mult mai bine, bărbați. Sunt valoroși și merită. O demonstrează și în Liga a 3-a, la echipa secundă, care joacă bine și câștigă. Chiar dacă sunt născuți în 2001, 2002 sau 2003. Muncim. În față se văd puține, dar în spate e multă muncă. M-am înhămat la acest proiect, nu vedeți, sunt cel mai mult în trening. Noroc că s-a căsătorit Simona, să mai pun și eu costumul pe mine (n.r. râde). Și cravata, pe care n-am mai folosit-o de nu știu câți ani. Asta le spuneam și jucătorilor, că am intrat la treabă. La fotbal, muncim, suntem în trening. Trebuie să producem rezultate, performanță și jucători, a spus Gică Hagi.

 
PRECIZĂRI

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1815

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3262

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 905

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1433

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1756

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2138

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2390

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6199

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2294

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2976

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2699

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11229

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2201

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1805

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2174