Gică Hagi s-a adresat lumii fotbalului românesc „Sunt atacat constant, prin diferite forme”

Site-ul oficial al Academiei Hagi a postat, ieri, o scrisoare deschisă a lui Gică Hagi către mass-media şi lumea fotbalului românesc, în care managerul tehnic al FC Viitorul prezintă „argumente solide” (pe baza selecţiei de la loturile naţionale) în susţinerea ideii că el este cel atacat, nu că atacă el, prin luările de poziţie din ultimul timp. 
 
În acest sens, „Regele“ prezintă cazurile mai multor foşti jucători de la FC Viitorul, care merită, dar nu sunt chemaţi la echipele naţionale ale României. „Eu sunt cel atacat constant prin diferite forme. Eu m-am născut să câştig şi să fac diferenţa, nu să atac“, a spus Hagi.
 
„Am slujit peste 20 de ani fotbalul românesc ca jucător activ, iar după ce am abandonat activitatea fotbalistică, investesc într-un proiect frumos pentru tineri, lucru pe care îl fac de mai bine de şapte ani. Avem cea mai nouă bază sportivă privată de după Revoluţie, avem 300 de copii, suntem campionii României U-19 în ultimii cinci ani, reprezentăm România în Youth League, iar în urmă cu trei ani, am devenit campioni la toate categoriile (juniori A, B şi C) - lucru unic în fotbalul românesc. Doresc să prezint doar câteva argumente solide legate de selecţia de la loturile naţionale, lucruri care dovedesc faptul că eu sunt cel atacat, nicidecum că eu sunt cel care atac, aşa cum s-a tot prezentat în presă în ultima perioadă“, punctează „Regele”.
 
Hagi oferă în continuare exemplele Mitriţă, Bălaşa, Manea, Tănase şi Ianis Hagi, patru dintre ei fiind componenţi ai unor echipe din străinătate, care nu joacă la formaţiile reprezentative ale României.
 
„1. Mitriţă a dispărut de la lotul U-21, după ce era cel mai bun jucător «unu contra unu» din Liga I (conform statisticilor InStat), chiar dacă juca în Italia la o echipă care a reuşit promovarea în Serie A.
2. Bălaşa, liderul generaţiei ‘95, n-a mai fost convocat nici el, după ce a jucat meci de meci pentru echipa de club cu care a promovat în Serie A.
3. Manea, cel mai tânăr debutant din istoria naţionalei de seniori a României şi căpitanul generaţiei ’97, a dispărut şi el din anturajul lotului U21.
4. Tănase, cel mai decisiv jucător U21 din sezonul precedent al Ligii I (goluri şi assist-uri), a ajuns să fie rezervă sau neconvocat la lotul de tineret, în condiţiile în care alţi jucători nu evoluau constant la echipele de club şi erau titulari sau căpitani la tineret.
5. Un alt argument solid este ceea ce se petrece cu Ianis Hagi. Este de patru ani căpitanul echipei naţionale de juniori (generaţia 98), în sezonul trecut a evoluat în 31 de meciuri pentru FC Viitorul (echipa cu cel mai bun atac din Liga I) fiind şi căpitanul echipei, a fost declarat cel mai bun tânăr jucător din Liga I pe baza voturilor antrenorilor şi căpitanilor de echipă din Liga I şi a fost transferat într-unul din cele mai puternice campionate ale Europei la o echipă din primele cinci din Serie A. Toate aceste performanţe nu au fost suficiente pentru ca Ianis să primească vreo promovare la un lot naţional superior ca vârstă, nici măcar să fie chemat la vreun antrenament.
 
Rog mass-media şi ziarele de sport să scoată din arhive şi să ne spună dacă a mai existat vreun jucător U21 talentat şi valoros cu astfel de performanţe, care să nu fi obţinut nici măcar o promovare. Prin doar câteva argumente sper că am demonstrat că eu sunt cel atacat constant prin diferite forme. Eu m-am născut să câştig şi să fac diferenţa, nu să atac“, precizează Hagi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1883

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3297

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 927

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1449

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1787

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2178

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2407

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6224

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2324

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2998

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2717

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11243

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2222

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1818

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2185