Gică Hagi - „Scoateţi-ne din lupta pentru titlu!“ FC Viitorul, fără Cernat la debutul în play-off, cu Astra Giurgiu

FC Viitorul susţine sâmbătă primul meci din play-off-ul Ligii 1, întâlnind în deplasare, de la ora 20.30, Astra Giurgiu, liderul clasamentului, cu 26 de puncte. Echipa lui Hagi se află pe poziţia a patra, cu 23 de puncte.

„Încep meciurile frumoase pentru noi, o experienţă nouă. Se joacă pentru cupele europene şi pentru campionat, toate partidele fiind adevărate teste pentru FC Viitorul. Vrem să vedem unde suntem şi cine suntem. Ce am făcut bine şi ce am făcut rău. Sunt mulţumit că am ajuns în play-off şi îi felicit pe jucători.

Vrem să evaluăm lotul până la vară şi să vedem ce ne mai trebuie. Noi nu suntem absolut deloc în lupta pentru titlu, am greşit când am anunţat acest obiectiv. Mai ales că astăzi (n.r. ieri) l-am pierdut şi pe Cernat, accidentat, astfel că ne va fi mult mai greu. Goulon va lipsi şi la acest meci. Aşa că scoateţi-ne din lupta pentru titlu! Suntem echipa cea mai tânără şi cu cea mai mică experienţă, care nu reprezintă mai nimic. Am jucat însă un fotbal bun, chiar dacă am mai şi pierdut. Încercăm să ne batem la toate meciurile, iar dacă vom putea, vom crea şi surprize. Încercăm să ne impunem jocul în fiecare partidă“, a declarat 
Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.
 
„Cred că va fi un meci frumos, cu multe goluri şi ocazii de gol. Sperăm să ieşim învingători. Astra e o echipă experimentată, dar sperăm să ne impunem graţie jocului nostru ofensiv“, a spus mijlocaşul Ianis Hagi. „Va fi o partidă grea pentru noi, prima în play-off, pe care, în plus, o jucăm şi în deplasare. Consider că Astra îşi merită locul de lider al clasamentului. Mergem la Giurgiu să nu pierdem“, a spus un alt tânăr mijlocaş, Dragoş Nedelcu.

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1877

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3297

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 926

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1449

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1787

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2178

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2406

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6224

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2324

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2996

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2716

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11243

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2222

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1818

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2185