Sport

Gică Hagi „Sunt două lucruri în viaţă - binele şi răul. Daţi binele! Creaţi idoli!“





Cel mai mare fotbalist român din istorie, Gică Hagi, iniţiatorul proiectelor de mare succes Academia Hagi şi FC Viitorul, este de părere că tânăra generaţie are nevoie de idoli în sport, de aceea trebuie promovate aspectele pozitive.


„Sunt două lucruri în viaţă: binele şi răul. Daţi binele. Vă rog frumos să promovaţi binele: cine a câştigat, cine a făcut performanţă, cine a dat gol şi aveţi o mulţime de ştiri. Creaţi idoli. Copiii care au fost pe stadion aveau nevoie de aceşti jucători, să fie idoli pentru ei. Încercaţi să fiţi pozitivi, pentru că România merită acest lucru“, i s-a adresat presei „Regele“.


Managerul tehnic al FC Viitorul a precizat că, în fotbalul românesc, vine din spate o generaţie foarte valoroasă. În această vară, echipa reprezentativă de tineret a jucat o semifinal de Campionat European!


„Aceşti copii, este opinia mea, cred că sunt mai buni decât noi. Generaţia mea, începând cu mine, nu a avut această performanţă la 21 de ani, de a juca o semifinală de Campionat European. Orice tânăr are nevoie de susţinere. Și eu am fost susţinut de profesori, de antrenorii care m-au format, de ziarişti şi toţi ceilalţi. Aceşti copii au scos România în stradă, au făcut România mândră, sunt competitivi şi cred că ne vor depăşi. Am fost mândru în Italia. Cum să nu fii când vezi că România bate Anglia, când România bate Croaţia? Aveţi grijă de această generaţie, nu o dezbinaţi, pentru că este uşor. Mai greu este să se creeze un mediu bun, să se facă performanţă. Va fi Campionatul Mondial din America din 2026...Avem generaţia '92-'95, una foarte bună, talentată, apoi cea din '96-'99, cea mai valoroasă, iar apoi cea din 2000-2004, cu jucători foarte tineri, pe care însă eu îi ştiu... Nimic nu cred că este întâmplător... Hai România!“, a menţionat Hagi.


Sursa foto: ZIUA de Constanța


Citeşte şi:


Gică Hagi „Tot ce construim demolăm ca Manole. Trebuie să-i susţinem pe tricolori!“

Un episod de acum 18 ani „M-au aruncat în mare, la Constanţa, cu colacul, şi salvează-te, Hagi!“
 


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hagi - „Am făcut o greşeală mare“ Astra i-a administrat FC Viitorul prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon (galerie foto)

07 Dec 2019 337

„Regele“ și destinul său Gică Hagi - „Înseamnă că eu trăiesc pe altă lume! S-a depăşit orice măsură!“

07 Dec 2019 564

FC Viitorul, eșec în partida de la Ovidiu cu Astra Giurgiu

05 Dec 2019 367

FC Viitorul - Astra Giurgiu, joi, la Ovidiu Gică Hagi - „Nu poate exista o normalitate în felul cum s-a făcut programarea“

04 Dec 2019 569

Tragerea la sorţi a grupelor Euro 2020, la Bucureşti, dar fără Gică Hagi „N-am fost invitat. Întrebaţi-i pe ei, să vă dea ei răspunsul“. Ce spune FRF (galerie foto)

04 Dec 2019 858

Președintele FRF i-a cerut scuze lui Gheorghe Hagi, după ce acesta nu a fost invitat la Tragerea la sorţi a grupelor Euro 2020

03 Dec 2019 547

Într-un decor hibernal, FC Viitorul a pierdut la Botoșani și rămâne pe locul trei în Liga 1

02 Dec 2019 591

FC Viitorul joacă luni cu FC Botoşani. Gică Hagi crede că va ieşi un meci frumos

02 Dec 2019 984

Luni, se dispută FC Botoșani - FC Viitorul Gică Hagi - „Deplasare grea, contra unui adversar care joacă un fotbal bun, agresiv“

30 Nov 2019 816

Gică Hagi, pe scena teatrului Apollo 111, în cadrul evenimentului The Vast & The Curious (galerie foto + video)

30 Nov 2019 1579

A revenit după trei luni de pauză. Cu gol! Virgil Ghiţă, de la FC Viitorul, cel mai bun fundaş central din Liga 1 în etapa a 17-a

29 Nov 2019 1335

Promovat de Constantin Mareş La 14 ani, Gică Hagi a debutat la echipa Under-19 cu un gol din foarfecă, la Tulcea!

28 Nov 2019 4473

În fotbal să vorbească cine se pricepe! Gică Hagi - „Doar în ţară fac vâlvă. După graniţă nu-i cunoaşte nimeni“

27 Nov 2019 803

Puştiul Louis Munteanu a dat iar gol Atacanţii FC Viitorul au semănat pericol în careul lui Sepsi Sf. Gheorghe

27 Nov 2019 1074

„Mult succes în continuare!“ Primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, prezent la evenimentul de lansare a cărţii „Campionii creează campioni“ (galerie foto)

25 Nov 2019 1221