Întâlnire Răzvan Burleanu - Gică Hagi pe tema preluării echipei naţionale. Răspunsul „Regelui“

  • Gică Hagi este managerul tehnic al Farului Constanţa şi acţionar principal la FCV Farul.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, s-a întâlnit astăzi cu Gică Hagi, managerul tehnic al Farului Constanţa şi acţionar principal al FCV Farul, subiectul fiind preluarea de către „Rege“ a echipei naţionale, în cadrul unui proiect pe patru ani.

Această intenţie federală nu şi-a găsit însă finalitatea, Hagi declarând că-şi va continua activitatea la gruparea de pe litoral.  
 

Ne-am întâlnit, am onorat invitaţia de a avea o discuţie. De la bun început, lucrurile erau clare. Am un club, nu pot fi în altă parte, pentru că aş da loc la foarte multe speculaţii. Am discutat mult, am stat două ore împreună, dar nu exista absolut nicio cale care să fi putut să mă schimbe din situaţia actuală. N-am vrut să dăm în lucru situaţia la avocaţi. Nu vreau să creez confuzie, când lucrurile şi obictivele sunt foarte clare. Am o singură strategie, aceea de a încerca să devin cel mai bun. Lucrurile sunt simple, eu îmi văd de drumul meu. Îmi continui proiectul. Încerc să fac lucrurile aşa cum le gândesc eu, pentru clubul la care sunt. Sunt şi acţionar, lucrez şi ca manager. Vrem să ne dezvoltăm cum trebuie şi avem mult de lucru. Atât. În rest, n-are rost să interpretăm mai mult. Vom vedea ce va fi în viitor. Clubul Farul nu e de vânzare, eu vreau să-mi găsesc parteneri, a declarat Gică Hagi la Digi Sport.


PRECIZĂRI

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.   

Sursa foto: Farul Constanţa   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1833

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3275

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 913

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1439

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1765

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2147

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2392

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6207

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2307

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2983

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2706

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11231

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2207

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1808

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2177