Pablo de Lucas „E un privilegiu pentru mine să lucrez cu Gică Hagi“ (galerie foto)



FC Viitorul s-a impus în deplasare cu 2-1 în disputa contra Petrolului Ploieşti, din etapa a 25-a a Ligii 1, iar cel care a deschis scorul a fost spaniolul Pablo de Lucas, fost jucător al „lupilor galbeni“.
 

„M-am simţit ciudat. Am jucat aici, nu am mai dat gol de mult timp şi am făcut-o tocmai contra Petrolului. Am reuşit să întoarcem situaţia, după eşecul cu CSMS Iaşi. Toţi am fost supăraţi după acea înfrângere, nu numai Gică Hagi. Acesta a fost un mare jucător, iar acum, ca antrenor, se vede că are o mentalitate spaniolă, se vede stilul FC Barcelona. E un privilegiu pentru mine să lucrez cu el“, a spus Pablo de Lucas, care, din respect pentru Petrolul şi pentru fanii săi, nu s-a bucurat la gol.

 
La confruntarea de la Ploieşti, FC Viitorul a avut un singur suporter, care a fost vopsit pe faţă în culorile echipei şi a afişat mesajul „Victorie, Viitorul Constanţa!“. În etapa viitoare, ultima din sezonul regulat, FC Viitorul (echipă calificată în play-off) joacă la Ovidiu cu Pandurii Tg. Jiu, luni, 29 februarie, de la ora 20.30. 

Sursa foto: Răzvan Păsărică (sportpictures.eu)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1886

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3297

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 929

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1450

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1787

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2179

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2410

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6229

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2326

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2998

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2717

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11245

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2223

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1818

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2187