Remiză cu Pandurii Tg. Jiu, dar Hagi e nemulţumit iar de arbitraj „Cine-i Viitorul să fie acolo sus?“



FC Viitorul a obţinut primul punct în play-off-ul Ligii 1, după ce a remizat în deplasare, 1-1, sâmbătă, cu Pandurii Tg. Jiu, în etapa a doua din această fază a competiţiei. Conduşi din minutul 46, oaspeţii au egalat în minutul 73, graţie unui gol foarte frumos al lui Vlad Rusu. La final, managerul tehnic al FC Viitorul, Gică Hagi, a acuzat din nou arbitrajul.
 
Pandurii Tg. Jiu a deschis scorul prin Nicoară, care a înscris din careul mic, fructificând pasa lui Ciucur în faţa porţii. FC Viitorul a obţinut remiza după ce Vlad Rusu l-a lobat pe portarul Stanca, în urma unei pase excelente a lui Ianis Hagi. Constănţenii au ratat mai multe ocazii, având şi o bară, la 1-1, în minutul 75, la şutul lui Filip de la 30 de metri! De asemenea, cu un minut înainte de a înscrie, Rusu a fost faultat în careu, dar arbitrul a considerat că a simulat şi i-a acordat cartonaş galben.
 
FC Viitorul (manager tehnic, Gheorghe Hagi) a jucat cu: Pecanha - Benzar, Goulon, Boli, Cr. Ganea - R. Marin, Filip, De Lucas (56 Chiţu) - Nicoliţă (56 Vl. Rusu), I. Hagi (77 Fl. Coman), Fl. Tănase. Pandurii (antrenor, Edi Iordănescu) a mizat pe: Stanca - Unguruşan, Vasco, Săpunaru (61 Vasiljevic), Grecu - Ropotan, Mrzljak - Ciucur (78 Răduţ), Nistor (46 Răuţă), Nicoară - Hora.

„Am dominat Pandurii, un lucru extraordinar“

„Sunt mulţumit în general de joc, dar, în ultimii 30 de metri, în continuare nu am fost foarte inspiraţi (în decizie, în pasă şi şut), la câte ocazii ne-am creat. Vom munci să marcăm două - trei goluri pe meci. În ultimele şase - şapte partide, am fost nedreptăţiţi de arbitraj. Au fost mereu contra noastră. De când am ajuns sus, pe locul doi. Cine-i Viitorul să fie acolo? O echipă tânără, cu un antrenor care a jucat şi el aşa, fotbal, pe nu ştiu unde… Arbitrii trebuie să fie echidistanţi şi să lase echipele să joace, iar cine-i mai bun să câştige. Am dominat Pandurii, un lucru extraordinar. Până la 70 de metri am jucat un fotbal foarte bun. Suferim însă la finalizare“, a declarat Gică Hagi.

Următorul adversar, Steaua

Managerul tehnic al FC Viitorul a reafirmat că echipa sa nu e pregătită să ia titlul, deşi jucătorii încă mai speră. „Ei nu au experienţa mea. Când am spus «Uitaţi-ne pe noi!», am ştiut ce am vorbit. Că vom face o surpriză, o minune, e posibil, dar nu prea cred. Pentru noi e important că am ajuns în play-off. E mult mai greu faţă de sezonul regulat, toate echipele sunt foarte bune, dar s-a văzut că merităm să fim acolo. În toate meciurile, am arătat că suntem la înălţime, chiar dacă am mai şi pierdut. Acesta e spiritul nostru. Vrem să jucăm ofensiv, să creăm mult şi mai facem şi greşeli. Suntem o echipă tânără, dar competitivă, bună, a campionatului. Vlad Rusu şi Alibec sunt cei mai buni atacanţi din România. I-am zis asta lui Rusu înainte de meci. O să ajungă departe“, a mai spus Hagi. În urma remizei cu Pandurii, FC Viitorul a ajuns la 24 de puncte în clasament, iar în etapa viitoare, sâmbătă, 19 martie, va întâlni Steaua la Ovidiu.

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1861

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3286

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 923

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1442

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1776

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2170

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2400

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6213

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2316

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2986

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2709

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11234

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2212

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1812

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2181