Sondajul PwC Global Economic Crime Survey arată o creştere a infracţionalităţii economice în toate regiunile şi în toate sectoarele economice

Aproape 40% dintre respondenţi au indicat că au căzut victimă fraudelor, iar 25% au raportat infracţiuni electronice
 

Bucureşti, 5 martie 2014 – Infracţionalitatea economică împotriva companiilor şi a altor organizaţii continuă să crească în întreaga lume. 37% dintre respondenţii ediţiei 2014 a sondajului PwC Global Economic Crime Survey, în creştere cu 3% faţă de 2011, spun că au fost victime ale criminalităţii economice, iar 25% declară că au fost vizaţi de criminalitatea informatică, pe măsură ce infractorii folosesc tot mai mult tehnologia ca principal vehicul pentru comiterea infracţiunilor.
 
“Infracţionalitatea economică persistă în ciuda eforturilor continue de a o combate. Nici o organizaţie, indiferent de mărime, în orice colţ al lumii, nu este imună la impactul fraudei şi al altor infracţiuni economice” a declarat Cornelia Bumbăcea, Partener, Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC România.
 
Sondajul PwC la nivel global a constatat că furtul rămâne cea mai comună formă de infracţionalitate economică, raportată de 69% dintre cei intervievaţi. Este urmat de frauda în procedurile de achiziţii (29%), corupţie (27%), criminalitate informatică (24%) şi frauda contabilă (22%). Alte infracţiuni raportate includ spălarea de bani, furtul intelectual sau de date, frauda ipotecară şi cea fiscală.
 
Pierderile asociate infracţiunilor economice sunt dificil de evaluat. La nivel global, 20% dintre victime estimează impactul criminalităţii economice asupra organizaţiei lor la peste 1 milion USD; iar 2% dintre victime – reprezentând 30 de organizaţii – plasează impactul la mai mult de 100 mil. USD.
 
Pentru prima oară, sondajul din acest an măsoară şi frauda în procedurile de achiziţii, raportată de aproape 30% dintre respondenţi.
 
Aceştia au indicat de asemenea daune colaterale semnificative asociate infracţionalităţii economice: scăderea moralului angajaţilor (31%), prejudicii aduse reputaţiei companiei şi efecte negative aduse relaţiilor de afaceri (17%). În ciuda consecinţelor financiare ale infracţiunilor, doar 3% dintre respondenţi au spus că frauda a afectat preţul acţiunilor.
 
“Chiar mai rău decât impactul financiar al criminalității economice este efectul negativ asupra proceselor şi procedurilor interne care stau la baza operaţiunilor corporatiste. Criminalitatea economică afectează procesele interne, erodează integritatea angajaţilor şi afectează reputaţia companiei” a precizat Ana Sebov, Senior Manager, PwC România, liderul echipei de investigaţii şi medierea litigiilor.
 

  Unde are loc infracţionalitatea economică?
 
Infracţionalitatea economică este o ameninţare omniprezentă şi globală. Criminalitatea economică este predominantă în Africa, unde 50% dintre respondenţi s-au declarat ca fiind victime ale acesteia, dar în scădere faţă de 59% în 2011. Este urmată de America de Nord (41%), Europa de Est (39%), America Latină şi Europa de Vest (35%), Asia-Pacific (32%) şi Orientul Mijlociu (21%).

 
Respondenţi din 65 de ţări şi regiuni au spus că au fost victime ale infracţionalităţii economice. Respondenţii sud-africani au raportat cel mai înalt nivel (69%), în creştere de la 60% în anul 2011. Infracţiunile sunt în creştere galopantă în Ucraina ( 63%, de la 36% acum trei ani), Rusia (60% faţă de 37% în 2011) şi Australia (57% faţă de 47% în 2011).
 
 Care sunt cele mai afectate industrii?
 
După domeniul de activitate, serviciile financiare, comerţul cu amănuntul şi comunicaţiile sunt sectoarele cele mai afectate de criminalitatea economică. Aproape 50% dintre cei intervievaţi în fiecare industrie au spus că au fost victime. Serviciile financiare sunt victimele unui nivel ridicat de criminalitate informatică și spălare de bani, în timp ce companiile de retail, cele producătoare de bunuri de larg consum și companiile de telecomunicații au avut cel mai mult de suferit din pricina furturilor. De asemenea, industria hotelieră şi administraţia publică raportează nivelele cele mai înalte de criminalitate economică (41%).
 
Cine comite fraudă?
 
Criminalitatea economică este comisă când se întrunesc trei factori favorizanţi: probleme financiare personale, oportunitatea de a comite o infracţiune şi justificări personale pentru a comite o infracţiune.
 
La nivel global, 24% din infracţionalitatea economică este comisă de angajaţii din managementul la nivel înalt, 42% de cei din nivelul mediu de conducere, iar 34% de către persoane fără funcţii de conducere.
 
Profilul tipic al infractorului este al unui angajat de gen masculin, de vârstă mijlocie, cu educaţie superioară care lucrează în cadrul companiei de o perioadă îndelungată. La nivel global, aproape jumătate din numărul fraudelor este comis de angajaţii cu 6 sau mai mulţi ani de experienţă, iar o treime de către angajaţii cu experienţă între 3-5 ani.
 
“Chiar mai rău decât impactul financiar al criminalității economice este efectul negativ asupra proceselor şi procedurilor interne care stau la baza operaţiunilor corporatiste. Criminalitatea economică dăunează proceselor interne, erodează integritatea angajaţilor şi afectează reputaţia companiei” a precizat Ana Sebov, Senior Manager, PwC România, liderul echipei de investigaţii şi medierea litigiilor.
 
 Cum este comisă frauda?
 
 Sondajul global arată că 55% din infracţionalitatea economică este descoperită prin intermediul controalelor interne precum raportarea tranzacţiilor suspicioase, audit intern sau sistemul de management al riscului de fraudă. Sistemele de avertizare sau insinuările dau în vileag aproximativ un sfert din infracţiuni, iar aproape o cincime sunt descoperite prin intermediul investigaţiilor organelor de drept, anchete media sau din întâmplare.
 
 Despre raport
 
Sondajul Global Economic Crime Survey 2014 a fost efectuat pe un eşantion de 5,128 respondenţi din 95 de ţări între august şi octombrie 2013. Dintre ei, 50% au fost din top management, 35% au reprezentat companii listate public, iar 54% proveneau din companii cu mai mult de 1,000 de angajaţi.
 
Pentru mai multe informaţii vă rugăm să accesaţi pagina de internet: pwc.com/economic crime
 
Despre PwC
 
Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 184.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii desprenoi vizitând site-ul www.pwc.com/ro.
 
© 2014 PwC. Toate drepturile rezervate.
              
PwC se referă la reţeaua de firme PwC şi/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Renăscând bunătatea în perioada Paștelui Să ne arătăm compasiunea și generozitatea într-un spirit de solidaritate și unitate

03 May 2024 339

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism se reunește în această săptămână. Pe ordinea de zi figurează mai multe proiecte imobiliare controversate!

15 Apr 2024 794

AJOFM invită absolvenţii din Constanța la bursa locurilor de muncă

11 Apr 2024 726

A început eclipsa totală de soare. Imagini cu fenomenul (FOTO)

08 Apr 2024 870

Locuri de muncă Constanța Oportunitate de angajare pentru medicii stomatologi. Cine scoate postul la concurs

08 Apr 2024 675

Oamenii de știință se pregătesc pentru eclipsa de soare. Ce speră aceștia să învețe?

07 Apr 2024 700

Marius Mitulescu, candidat la Primăria Constanța din partea Partidului SOS

05 Apr 2024 1330

Oportunitate de angajare în SRI! 31 martie, ultima zi pentru înscriere! Vizați, elevii claselor a XII-a și absolvenții cu diploma de bacalaureat, cu vârsta maximă de 23 de ani în anul admiterii

30 Mar 2024 1344

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 423

Se pregătește o nouă vânzare a unui teren în inima stațiunii Mamaia. Laurette Due SRL are drept de preepțiune

21 Mar 2024 1061

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 1041

Simona Halep va reveni în circuitul WTA! Anunțul sportivei de la malul mării

07 Mar 2024 742

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților consideră că luna martie este numită „luna femeii” deoarece se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii

03 Mar 2024 683

RAJA Constanța Premii atractive la concursul de pictură și desen Apa este Viață – ediția 2024! Doar șapte zile pentru a vă înscrie (FOTO)

21 Feb 2024 670

Administrația Chițac pregătește noi vânzări de terenuri Ce investitori au de plătit diferențe de preț pentru terenuri din stațiunea Mamaia(DOCUMENTE)

20 Feb 2024 1968