Rezultate excelente la examenul de bacalaureat în colegiile naţionale militare

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a transmis un mesaj de felicitare absolvenţilor celor trei colegii naţionale militare, profesorilor şi instructorilor acestora,  pentru rezultatele remarcabile obţinute la examenul naţional de bacalaureat.
În acest context, ministrul Duşa a subliniat că performanţa obţinută şi anul acesta de către adolescenţii în uniformă şi dascălii lor evidenţiază calitatea învăţământului militar liceal.
"Titlurile de şcoală europeană obţinute, în ultimii ani, de către colegiile noastre militare arată că aceste instituţii de învăţământ au făcut pasul către exigenţele secolului XXI, iar absolvenţii, formaţi la asemenea standarde, vor fi, cu siguranţă, parte a elitelor care îşi vor pune amprenta asupra evoluţiei societăţii noastre în viitorul apropiat", a evidenţiat ministrul apărării naţionale în mesajul transmis.

Cei 316 absolvenţi care au promovat bacalaureatul în colegiile naţionale militare au obţinut 104 note de 10 la disciplinele din structura examenului, mediile generale fiind de 9,10 la Colegiul Naţional Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia, 9,01 la Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza, respectiv 8,82 la Colegiul Naţional Militar "Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc, iar ratele de promovare de 100% la instituţiile din Alba Iulia şi Breaza şi de 99% la cea din Câmpulung Moldovenesc.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 226

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 252

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 482

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 446

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 252

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 844

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 521

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 565

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 314

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 310

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 452

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 832

MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

17 Apr 2024 328

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 268

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu omologul din Regatul Țărilor de Jos

16 Apr 2024 256