Eduard Irimia, preşedintele Superkombat, i-a prezentat, ieri, pe cei şapte sportivi constănţeni care vor lupta, sâmbătă seară, de la ora 20.00, în gala Superkombat, care va fi găzduită de baza Idu din Mamaia.
Prezentarea a avut loc în aceeaşi locaţie. Cei şapte eroi locali care vor urca în ring sunt
Alex Filip, Adrian Roşca, Mădălin Crăciunică, Eduard Chelariu, Ionuţ Sandur, Cosmin Mărcuţă şi
Cristian Stoica. „Gala se va desfăşura într-o locaţie foarte frumoasă, reprezentativă pentru Mamaia. Eroii locali fac parte din noua generaţie, ei sunt noii Moroşani ai Constanţei. Pe litoral s-a închegat o echipă foarte puternică“, a declarat
Eduard Irimia.
„Nu am pierdut niciodată la Constanţa”
În cazul victoriei (din meciul cu grecul
Fotis Gionis), Alex Filip are şansa să atace titlul mondial la categoria lui de greutate, în Germania, pe 1 octombrie. „Este a doua oară când lupt cu un grec la Superkombat. Primul pe care l-am întâlnit era foarte experimentat şi se afla la un nivel ridicat. Şi Gionis este mai înalt ca mine (ca de altfel toţi adversarii mei), dar acest lucru nu mă sperie. Este o mare onoare pentru mine să lupt din nou acasă, unde nu am pierdut niciodată. Susţin pentru a patra oară un meci la Superkombat la Constanţa. Partida are o miză extraordinară, pentru că aş fi primul constănţean care are o şansă la un titlu mondial în Superkombat“, a spus Alex Filip.
Adrian Roşca - „Sper să reuşesc un KO”
Vineri, la ora 18.00, la City Park Mall, se vor desfăşura cântarul oficial şi un antrenament cu public, la care va participa şi legenda
Peter Aerts, de trei ori campion mondial K-1, care este prezent la Mamaia ca antrenor al turcului
Murat Aygun. Peter Aerts va fi desemnat ambasador al stațiunii Mamaia.
„Întâlnesc un adversar din Italia, experimentat, dar eu m-am pregătit foarte bine. Am mare încredere în mine şi în antrenorul meu,
Samir Regep. Voi da totul în ring şi sper să reuşesc un KO“, a spus şi Adrian Roşca, cel care, dacă va învinge, va merge mai departe în New Heroes. „Mă voi confrunta cu un olandez, reprezentant al celei mai bune şcoli de kickboxing din Europa. Susţin al doilea meci la Superkombat şi am o şansă în plus să mă afirm. Sunt foarte pregătit“, a declarat şi
Ionuţ Sandur. „Având în vedere ce adversar întâlnesc, un marocan, e clar că mă aflu în faţa celui mai greu meci al meu de până acum. Sunt însă încrezător“, a precizat Eduard Chelariu.
Înlocuitorul lui Moroşanu va fi anunţat astăzi
Murat Aygun ar fi trebuit să lupte în main-event-ul evenimentului Superkombat cu
Cătălin Moroşanu, dar „Moartea din Carpaţi“ a anunţat că nu va putea participa, din pricina unor probleme medicale. Moroșanu a fost diagnosticat cu hernie discală posterioară. Înlocuitorul său în confruntarea cu Murat Aygun va fi anunțat în această dimineață. După ce a acuzat dureri puternice în zona gâtului, greul ieșean a făcut un RMN, iar medicii i-au interzis să lupte împotriva lui Aygun. „Riscă o accidentare gravă, orice lovitură îl poate scoate pentru totdeauna din circuit“, a fost mesajul medicilor care l-au consultat pe Moroșanu, luptătorul începând deja tratamentul de recuperare la o clinică din Iași, iar în aceste zile va continua la București.
„Eroii locali au atras deja peste 60% din public”
Promotorul Eduard Irimia a anunțat că evenimentul se va desfășura conform programului, urmând ca Moroșanu să fie înlocuit până joi dimineață de un alt sportiv. „Norocul nostru este că avem patru meciuri puternice în gală, iar la noi evenimentele nu depind de un singur sportiv. Mă bucură și faptul că eroii locali au atras deja peste 60% din public, iar interesul este major. Turcul era furios când a aflat decizia, până joi știm cine va lupta în locul lui Cătălin. Îi dorim însănătoșire grabnică și îl așteptăm cât mai repede în ring“, a declarat Irimia.
„Păi am ajuns să mă tem de un turc?”
Unul dintre colegii lui Moroșanu,
Sebastian Cozmâncă, anunțat deja în gală, a decis să-l provoace pe Aygun, cel care a declarat că este doar un tertip al ieșeanului pentru a evita o confruntare directă. „Vorbește prostii. Păi am ajuns să mă tem de un turc? Sper ca domnul Irimia să accepte o posibilă confruntare cu Sebastian Cozmâncă. Să vedeți ce bătaie îi dă turcului, să nu îl mai aud vorbind“, a spus Moroșanu.
Luptătorii din gala Superkombat, care se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 20.00, la Idu Tenis Arena din Mamaia, vor efectua cântarul oficial vineri, de la ora 18.00, la City Park din Constanța, iar la ora 22.30 vor fi prezentați oficial în Piațeta Cazino din Mamaia.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: