CCINA Constanţa preia şi depune, fără costuri suplimentare, acte pentru Registrul Comerţului

Având în vedere faptul că, începând cu data 4 august 2014, Oficiul Registrului Comerţului Constanţa se mută la marginea oraşului, în zona Palazu Mare, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, pentru a veni în sprijinul agenţilor economici, care vor fi nevoiţi să parcurgă un drum naţional extrem de aglomerat, pune la dispoziţia celor interesaţi, fără costuri suplimentare, servicii de întocmire, preluare, depunere şi îndeplinire a tuturor formalităţilor de înregistrare la Registrul Comerţului.
 
Aceste servicii sunt asigurate de personalul specializat din cadrul Biroului de asistenţă al CCINA, ce îşi desfăşoară activitatea în sediul din strada Poporului nr.121 A - zona Casa de Cultură, economisindu-se resurse importante de timp şi bani.
 
Dorim să semnalăm faptul că, apelând la serviciile prestatorilor neautorizaţi în îndeplinirea formalităţilor de înregistrare la Registrul Comerţului, al căror număr a crescut semnificativ, în ultimul timp există atât riscul pierderii actelor, cât şi prelungirea sau amânarea nejustificată a termenelor de finalizare ale lucrărilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 626

Paralela45 relansează cursele charter cu destinație Antalya, cu plecare din Constanța! Ce alte destinații preferă românii? (VIDEO)

19 Mar 2024 1205

LIVE CCINA, Paralela45 și Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța, despre vacanțele de vară 2024 (FOTO+VIDEO)

19 Mar 2024 1161

Inspectoratul Școlar Județean Constanța promovează învățământul dual alături de CCINA Constanța

22 Feb 2024 917

Universitatea Ovidius din Constanța Proiecte de peste 42 de milioane de Euro prezentate în cadrul întâlnirii Forumului Oamenilor de Afaceri

15 Dec 2023 864

Teatrul de Stat Constanța a primit Premiul de Excelență pentru contribuția adusă la dezvoltarea culturală a municipiului de la CCINA Constanța (GALERIE FOTO)

25 Oct 2023 838

Solid House și Mesta Marmură și Travertin, conduse de Ramazan Gur, au ocupat primul loc în Topul județean al firmelor!

20 Oct 2023 2931

LIVE TEXT Președintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, la prima conferință de presă după acuzațiile de luare de mită (GALERIE FOTO)

15 Jun 2023 1613

Constanța Firma Love.Peace.Coffee SRL, document de la primărie pentru amplasarea unui container la City Park Mall

09 Jun 2023 1361

“Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”, eveniment dedicat tradițiilor gastrnomice și culturale locale din Dobrogea

02 Jun 2023 2413

Instituția Prefectului - Județul Constanța va organiza alături de alte instituții campanii de informare a agenților economici din județul Constanța

03 Apr 2023 1262

Forumul Oamenilor de Afaceri, găzduit de Universitatea Ovidius din Constanța (GALERIE FOTO)

09 Dec 2022 1724

La CCINA Constanța, sub egida OSIM, „Trofeul Creativității la Constanța” 2022

08 Dec 2022 1467

#Dobrogea144 Ruxandra Serescu, Director General Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

16 Nov 2022 2120

LIVE-VIDEO TEXT Impact Developer & Contractor la Târgul Imobiliar Constanța. Cu ce ofertă vine dezvoltatorul imobiliar (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Nov 2022 2107