Un aliment ignorat de mulți. ”Are multe proteine, puțină grăsime și sare mai deloc”

foto: Pexels Nutriționistul Mihaela Bilic a evidențiat, într-o postare făcută pe Facebook, de ce trebuie să acordăm mai mult credit unui anumit tip de brânză, care este considerată de mulți un produs consumat în timpul regimului alimentar, așa cum era numit regimul dietetic al oamenilor bolnavi, și care, în fapt, este un super-aliment. 

Iată ce spune nutriționistul:

Cine știe ce este urda? 

Pe vremuri, când dietetic mâncau doar oamenii bolnavi, în meniul post-hepatită erai îndopat cu brânză de vaci. Era slabă, fără gust și fără sare, dar extrem de nutritivă și ușor de digerat. Iar pentru cei cu probleme de inimă și colesterol crescut era indicată urda, cea mai neobișnuită formă de brânză.

Urda, o știu ciobanii, este un produs care se obține din coagularea zerului rămas după fabricarea altor forme de brânză (telemea, cașcaval, brânză de vaci). Pe zer l-ați văzut și voi cu siguranță dacă ați făcut vreodată brânză proaspătă în casă. Este acel lichid gălbui care rămâne și pe care de obicei îl aruncăm. Acest zer conține în principal apă și proteine din lapte, dar nu are niciun strop de grăsime. Pe vremuri era folosit pentru hrănirea altor animale din gospodărie (porci, oi), sau din el se făcea urdă.

Mult timp urda a fost considerată un fel de brânză de mâna a doua, fără gustul și savoarea pe care le are telemeaua. Obținută prin coagularea proteinelor rămase în zer, urda este considerată în prezent o super-brânză, cu virtuți ce sunt la mare modă: are multe proteine, puțină grăsime și sare mai deloc.

In funcție de cât de bine e scursă, urda poate să fie fadă, sfărâmicioasă și aproape înnecăcioasă, de aceea de multe ori trebuie amestecată cu un pic de smântână sau unt. În varianta italienească se numește ricotta și este o bunătate de brânză, gustați și îmi veți da dreptate!

Acum există și în România producători care fac urdă tip ricotta, are consistență untoasă fără să fie grasă, e fină și delicată, cu un gust de lapte fiert în tuci la foc de lemne. Fie că o mâncați ca atare sau pusă în paste, pizza sau prăjituri, cu ricotta o să aduceți pe masă gustul de lapte de la țară, cu miros de fum și fân… Încă o dovadă că povestea laptelui nu se termină niciodată!


Citește și:

Bucurie în farfurieNutriționistul ne dezvăluie trucurile unui meniu de sărbători echilibrat


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Recomandarea să bem doi litri de lichid pe zi, adevăr sau mit? Ce spune nutriționista Bilic

01 Apr 2024 1009

Ești în luptă cu kilogramele? Nutriționistul detaliază o strategie de slăbire

28 Jan 2024 1032

De ce a explodat numărul intoleranțelor alimentare? Nutriționistul ne răspunde

13 Jan 2024 975

Mâncatul cu poftă îngrașă mai tare? Nutriționistul ne răspunde

06 Jan 2024 994

Slăninuță afumată, leber și caltaboș, un trio obligatoriu în meniul de Sărbători. Ce au în comun aceste preparate?

23 Dec 2023 727

Super-alimentul care alungă rapid răceala. E un fel de “confort food”, ceva ce ne alină și ne răsfață

19 Dec 2023 897

Bucurie în farfurie Nutriționistul ne dezvăluie trucurile unui meniu de sărbători echilibrat

16 Dec 2023 1026

Avantajele neștiute ale unui preparat tradițional!

13 Dec 2023 1028

De ce „fără gluten nu înseamnă mai bun”. „Credem că oferă beneficii, dar e invers!“

02 Apr 2023 3246

Alimente care vă influențează starea de spirit. Ce puteți introduce în meniu

16 Mar 2023 1306

Explicația pentru care nu ne plac anumite alimente. Ce spune nutriționistul

12 Mar 2023 1548

10 semne că îți lipsește Vitamina C din organism. Ce spune nutriționistul

04 Mar 2023 2795

Mirajul ambalajului Cât de important este modul de prezentare al mâncării pe care urmează să o consumi. Anunțul nutriționiștilor

10 Dec 2022 1283

Care sunt alimentele care ne îmbolnăvesc. Nutriționistul Mihaela Bilic- „Degeaba există legislație... Au potențial cancerigen“

30 Jun 2022 1438

Există alimente falsificate? Nutriționistul Mihaela Bilic ne răspunde

19 Jun 2022 1326