MAEPrimirea de către secretarul de stat Iulian Fota a directorului din cadrul Comisiei Europene, Henrik Nielsen

13 octombrie 2023
 
Comunicat de presă
Primirea de către secretarul de stat Iulian Fota a directorului din cadrul Comisiei Europene, Henrik Nielsen
 
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a primit miercuri, 11 octombrie 2023, o delegație a Comisiei Europene (DG HOME), condusă de directorul Directoratului Schengen, Frontiere și Vize, Henrik Nielsen.
În marja discuțiilor în plenul delegațiilor, alături de reprezentanții MAE, au participat coordonatorul național pentru aderarea României la Programul Visa Waiver, Valentin Vătăjelu, și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne.
Principala temă de pe agenda întâlnirii a vizat stadiul demersurilor privind asigurarea reciprocității în materie de vize, prin includerea României în Programul Visa Waiver. De asemenea, având în vedere responsabilitățile delegației Comisiei Europene, a avut loc și un schimb de opinii privind stadiul și perspectivele procesului de aderare a României la spațiul Schengen.
Partea română a reiterat faptul că cele două dosare reprezintă priorități majore ale Guvernului României și a făcut o prezentare a demersurilor realizate de autoritățile române pentru facilitarea îndeplinii acestor obiective. Secretarul de stat Iulian Fota a subliniat importanța sprijinului acordat de către Comisia Europeană în accelerarea atingerii celor două obiective, inclusiv prin intensificarea, în perioada următoare, a acțiunilor diplomatice și a dialogului la nivel politic și tehnic.
Reprezentanții Comisiei Europene au salutat progresele înregistrate de România în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor necesare pentru includerea în Programul Visa Waiver. Totodată, au reiterat susținerea fermă, la cel mai înalt nivel al Comisiei Europene, pentru aderarea României la spațiul Schengen, precum și evaluarea că țara noastră îndeplinește toate criteriile în acest sens. De asemenea, reprezentanții Comisiei Europene au reiterat întreaga disponibilitate de a continua să sprijine autorităților române în atingerea obiectivelor menționate.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preocupările comune privind situația de securitate la Marea Neagră, analizate în cadrul vizitei în Marea Britanie a secretarului de stat Iulian Fota

24 Jan 2024 655

MAEPrimirea de către secretarul de stat Iulian Fota a ambasadorului Republicii Armenia în România, Sergey Minasyan, în vizită de rămas bun

15 Dec 2023 493

MAEÎntrevederea secretarului de stat Iulian Fota cu omologul norvegian Eivind Vad Petersson

29 Nov 2023 658

MAE Secretarul de stat Iulian Fota, la consultări cu oficiali NATO și UE la Bruxelles

18 Oct 2023 903

MAE Primirea de către secretarul de stat Iulian Fota a directorului din cadrul Comisiei Europene, Henrik Nielsen

13 Oct 2023 648

MAE Agenda MAE

27 Sep 2023 441

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Federației Ruse la București, convocat la MAE după descoperirea fragmentelor de dronă în județul Tulcea

10 Sep 2023 754

MAE Iulian Fota s-a întâlnit cu subsecretarul de stat american Bonnie Jenkins. Atacul asupra portului Reni, printre discuții

17 Aug 2023 773

MAEÎntrevederea secretarului de stat Iulian Fota cu Bonnie Jenkins, subsecretar de stat al SUA

17 Aug 2023 514

MAEParticiparea secretarului de stat Iulian Fota la Summitul Șefilor de stat și de guvern din cadrul Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est

28 Jun 2023 459

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota cu delegația Comisiei de politică externă și de apărare a Senatului Republicii Italiene

16 Jun 2023 708

MAEPrimirea de către secretarul de stat pentru afaceri strategice, Iulian Fota, a vice-ministrului afacerilor externe din Lituania, Mantas Adomenas

26 May 2023 728

MAEVizita secretarului de stat Iulian Fota în Asia Centrală și participarea la Forumul Economic UE-Asia Centrală

23 May 2023 603

Ambasadorul Rusiei în România a fost convocat la MAE, după ce a publicat un text pe pagina instituției

12 May 2022 1165

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la Ministerul Afacerilor Externe

10 Feb 2022 1453