Potenţial de „moşie" cu vedere la mare Cine va beneficia de pe urma degradării Teatrului de Vară Mamaia?

cap_8.jpg Palatul Festivalurilor de altădată a fost neglijat de autorităţi în ultimii ani, ruina imobilului construit în 1962 avansând de la an la an. Teatrul de Vară Mamaia sau Palatul Festivalurilor, aşa cum mai este cunoscut, a ajuns, dintr-un obiectiv emblematic pentru staţiunea căreia îi poartă numele, foarte aproape de stadiul de ruină. Ce planuri au autorităţile pentru teatrul care găzduia cu ceva ani în urmă Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia? Greu de spus. Doar timpul va demonstra dacă neglijarea clădirii a servit interesul cuiva.

Teatrul de Vară Mamaia se află în administrarea SRL-ului Consiliului Judeţean Constanţa, condus de Nicuşor Constantinescu. Imobilul se află pe lista de investiţii a SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL de câţiva ani, însă se pare că nu-i mai vine rândul. A fost construit în 1962, după planurile arhitecţilor A. Gringerg şi Mina Laurian. Spre deosebire de această construcţie emblematică a perlei litoralului, aşa cum era supranumită staţiunea Mamaia, fratele geamăn - Teatrul de Vară Soveja, situat în municipiu, în zona Tomis III - a fost reabilitat în 2009. Contractul de renovare în valoare de aproximativ zece miliarde de lei vechi a fost încredinţat SC Mobitom SA, firmă patronată de afaceristul Gheorghe Oancea, apropiatul şefului CJC Nicuşor Constantinescu. Logic, festivalurile - cel de muzică uşoară şi cel de muzică populară - au fost mutate în clădirea proaspăt renovată. Cu alte cuvinte, au existat atât fonduri, cât şi interes pentru reabilitarea Grădinii de Vară Soveja. Pentru Teatrul de Vară Mamaia nu există, se pare, de niciunele.

Va fi vândut?

Aşa cum precizam şi în ediţii anterioare, reabilitarea Teatrului de Vară Mamaia a fost trecută în ultimii ani pe lista de investiţii a Domeniului CJC (şase miliarde de lei au fost estimaţi pe hârtie în ultimii trei ani pentru renovare), se pare însă, doar formal, pentru că în afară de o mână de var pe pereţii coşcoviţi şi de un măturat, clădirea de pe ţărmul mării nu a mai văzut altceva. Nu întâmplător am reamintit că Teatrul de Vară Mamaia se află aproape de plajă - aşadar într-o zonă de maxim interes turistic. Am putea spune că amplasarea clădirii despre care vorbim se află exact la kilometrul zero al staţiunii Mamaia de altădată. Pentru că aceasta era, cu ani în urmă - înainte de investiţiile din zona Cazinoului, principala în care s-au pompat fonduri - zona de maxim interes a staţiunii. Şi atunci, întrebarea firească este de ce nu se face nimic pentru această instituţie... altădată de cultură, actualmente doar la dispoziţia şuşelor cu manelişti?

Situat pe un teren amplu, la câţiva metri de ţărmul mării

Care este interesul real în legătură cu această clădire situată pe o suprafaţă de teren destul de mare, teren care valorează desigur foarte mult dacă revenim iarăşi la considerentul privind zona? Urmează ca acest imobil să fie vândut de CJC după ce nu se mai poate reabilita în niciun fel şi după ce se demonstrează că nu mai există, legat de el, niciun interes turistic? Reprezentanţii CJC se „îndoiesc" deocamdată, potrivit declaraţiilor, de această variantă a vânzării. Purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldovanu, ne-a declarat că reabilitarea Teatrului de Vară Mamaia se află pe lista de investiţii, dar că probabil mai are de aşteptat pentru că există o ordine. Legat de posibilitatea vânzării imobilului, Moldovanu a afirmat: „Mă îndoiesc că ar fi o variantă, însă o astfel de decizie poate fi luată doar în şedinţă a Consiliului Judeţean".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

gogu

01 Jul, 2011 22:11

Constanteni naveti grije ca Mazare o sa vinda tot Cazinoul Teatrul de Vara etc. O sa va treziti intro zi cu cineva la use si o sa va spuna ca el e stapinul vostru ca va cumparat de la Mazare Rusine sa va fie la toti daca o sa il mai votai

Cititoru turmentat

01 Jul, 2011 10:24

Pe cind si un articol legat de statuile (de bronz) sau luciurile de apa folosite drept fintini arteziene.

Articole asemanatoare

Patru spectacole în luna aprilie la Teatrul de Stat Constanța, printre care și noua producție, „Casa Bernardei Alba”

30 Mar 2024 839

Mai multe puncte de lucru din Constanța ale Tomidana Prodcom SRL au fost închise

17 Mar 2024 617

Început de primăvară la Teatrul de Stat Constanța, cu „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”

02 Mar 2024 758

Președintele CJ Constanța, Mihai Lupu „Scopul nostru este să realizăm reabilitarea Teatrului de Vară Mamaia“

01 Feb 2024 762

Cresc costurile de reabilitare a Teatrului de Vară de la Mamaia. CJC va lansa o nouă licitație anul acesta(DOCUMENT)

24 Jan 2024 833

Reabilitarea Teatrului de Vară din stațiunea Mamaia în impas. O nouă licitație anulată! (DOCUMENT)

20 Nov 2023 1055

Știri Constanța Ziua de 15 august, sărbătorită printr-un val de evenimente spectaculoase

14 Aug 2023 2968

Primăria Constanța, partener al ediției aniversare a Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia (DOCUMENT)

25 Jun 2023 1713

Un politician de la Brăila, liber să ridice un bloc pe locul unde a funcționat Grădina de Vară a Teatrului din Mamaia (DOCUMENT)

25 Jun 2023 1951

Mihai Lupu anunța în ianuarie demersurile pentru renovarea Teatrului de Vară Mamaia Cum arată în martie Teatrul de Vară Mamaia (FOTO+VIDEO)

16 Mar 2023 2074

Președintele CJ Constanța, Mihai Lupu „Până în toamnă va fi gata Teatrul de Vară Mamaia. Vom organiza Festivalul de la Mamaia“ (VIDEO)

30 Jan 2023 1929

Mihai Lupu- "Am început demersurile pentru renovarea Teatrului de Vară Mamaia" (VIDEO)

17 Jan 2023 1681

Consiliul Județean Constanța reia licitațiile pentru reabilitarea Teatrului de Vară din stațiunea Mamaia

07 Dec 2022 1817

Certificat de urbanism pentru ruina „Teatrului de Vară” din Mamaia

29 Jul 2022 1678

Resuscitarea proiectului Saraesa Firma nou înființată de Stelian Bucovală și Liviu Denisov va ridica blocul de 9 etaje, de lângă Teatrul de Vară din Mamaia

09 Nov 2021 8767