„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Athénée Palace Hilton, locul ce păstrează parfumul Bucureștilor de odinioară, când timpul avea mai multă răbdare (FOTO)

  • Imobilul a fost edificat în anul 1914, când înalta societate românească, din tânărul dar ambițiosul regat de la răscruce de imperii, își întorcea plină de încântare capul spre vest și împrumuta tot ce era mai bun din civilizațiile pe care, până în acele momente, le privise doar din postura de popor căruia nu îi este îngăduit să fie stăpân pe propiul său destin.
  • Clădirea a necesitat ample lucrări de consolidare, restaurare și modernizare, pe care specialiștii Aedificia Carpați le-au executat cu iscusința și precizia specifice unei echipe cu experiență extinsă și care au fost apreciate de investitorii și oaspeții acestui hotel de lux.
Parfumul Bucureștilor de odinioară, când timpul avea mai multă răbdare, când sărbătorile se petreceau alături de toți cei dragi, când optimismul ce caracteriza societatea română de la începutul secoului trecut reverbera inclusiv prin clădirile ridicate în această perioadă.



Acest parfum de epocă este cuprins și astăzi, la mai bine de un secol distanță, între pereții impunătorului Athénée Palace Hilton, monument istoric în inima Bucureștilor ce își păstrează intacte atributele unei lucrări epocale, grație lucrărilor de reabilitare, consolidare și actualizare desfășurate de compania Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest ambițios proiect.
 
Magie inginerească
 
Un spațiu în care timpul s-a oprit în loc parcă, în punctul unde eleganța, somptuosul și rafinamentul ce defineau înalta societate la început de secol trecut se îmbină totuși armonios, ca printr-o magie inginerească, pe care doar inițiații o cunosc, cu înaltul confort adus de tehnologia secolului ce-l trăim.
 
Acesta este Athénée Palace Hilton, monument istoric ce își poartă cu mândrie, în urma unor ample lucrări de reabilitare, consolidare și actualizare desfășurate de compania Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect, încărcătura emoțională, arhitecturală și istorică a secolului pe care l-a împlinit nu de multă vreme.
  


Imobilul a fost edificat în anul 1914, când înalta societate românească, din tânărul dar ambițiosul regat de la răscruce de imperii, își întorcea plină de încântare capul spre vest și împrumuta tot ce era mai bun din civilizațiile pe care, până în acele momente, le privise doar din postura de popor căruia nu îi este îngăduit să fie stăpân pe propiul său destin.
 

Ambițioși și energici, dedați lucrului și studiului, în egală măsură, românii de la începutul secolului XX și-au atras nu numai simpatia și admirația unei Europe care atunci începea să îi cunoască, dar au atras pe pământul românesc și strălucitele minți ale momentului, ce au venit și și-au legat pentru totdeauna numele de edificii ce au rămas clădiri-simbol ale țării.
 
Acesta este actualul Athénée Palace Hilton, clădire-emblemă pentru Bucureștii de odinioară, dar și, în egală măsură, pentru Bucureștii din zilele noastre.

 
Povestea sa începe în urmă cu mai bine de 100 de ani, în 1912, odată cu debutul construcției hotelului. La vremea respectivă, Athénée Palace era singurul imobil din întreaga Românie ce avea fundația și structura din beton armat.
 
Pe locul unde a fost amplasată noua construcție se afla înainte Hanul lui Ivanciu Gherasi, proiectul viitorului hotel fiind întocmit de arhitectul francez Téophile Bradeau.
 
La momentul finalizării lucrărilor de construcție, în 1914, noul hotel dispunea de 149 de camere și zece apartamente decorate în stilul Louis al XIV-lea. Acestea reprezentau dovada clară a inspirației din Franța și Anglia, simbol al repoziționării ideologice a statului român către Vestul - tânjit de secole de către români - al Europei.
 


De altfel, este semnificativ faptul că, în perioada anilor 1930-1940, după cum se arată pe site-ul oficial al hotelului, Barul englezesc alături de salonul „Le Diplomate“ reprezentau două dintre punctele principale de atracție pentru societatea Bucureștiului interbelic.
 
Simbol fidel al arhitecturii La Belle Époque
 
Totodată, este de menționat faptul că holul istoric al hotelului, Les Colonnades, ce dispune de coloane din marmură și candelabre, este un simbol fidel al arhitecturii La Belle Époque.


 
Arc peste timp, în urma amplelor lucrări de renovare, restaurare și modernizare desfășurate de compania Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect, Athénée-Palace-Hilton București este astăzi reprezentarea cea mai clară a modului în care stilul arhitectural vechi și construcțiile moderne pot deveni perfect compatibile atunci când sunt combinate cu măiestrie.
 
Clădirea a necesitat ample lucrări de consolidare, restaurare și modernizare, pe care specialiștii Aedificia Carpați le-au executat cu iscusința și precizia specifice unei echipe cu experiență extinsă și care au fost apreciate de investitorii și oaspeții acestui hotel de lux.
 
Citește și
„Restaurăm istoria și construim viitorul“
Capela Elena Doamna, dovada vie din inima Bucureștilor a vremurilor în care sentimentele erau transpuse armonios în piatră

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Școala Americană București, ansamblul ridicat de Aedificia Carpați ce încorporează un adevărat sistem de învățământ occidental

22 Aug 2023 867

Constanța Carp, arhitecta care a proiectat lucrările de salvare a Cazinoului din Constanța – „Cazinoul cunoaște o restaurare care îi va reda demnitatea“ (FOTO)

12 Aug 2023 4543

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Muzeul Țăranului Român, leagăn al sufletului românesc. Despre impresionantele lucrăril ce îl fac să respire, din nou, viață (FOTO)

30 Jul 2023 2087

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Fundațiunea Universitară Carol I, „aşezământul spre binele tinerimii universitare“ readus la viață de compania care acum restaurează Cazinoul din Constanța

30 Jun 2023 1025

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ „Aspirație către spiritualitate, într-un București frământat“ - Schitul Darvari și lucrările ce l-au purtat din veacul lui Ghica-Voievod în prezent

31 May 2023 1077

Editorial Cazinoul din Constanța – „Reparăm o mare rușine și o nedreptate istorică“

08 May 2023 1507

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Mii de arii minunate și voci dumnezeiești, reunite cu emoțiile vii ale miilor de spectatori, sub acoperișul Operei Naționale București, monument istoric refăcut cu atenție și migală

10 Apr 2023 1464

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Hanul Gabroveni, șters din lista monumentelor istorice de comuniști, acum bijuteria din inima Bucureștiului vechi și nou

31 Mar 2023 1917

Vestea renașterii Cazinoului din Constanța a ajuns și peste hotare! „Dacă pereții aceia ar putea vorbi, aș sta treaz toată noaptea să-i ascult“

23 Mar 2023 3020

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Sediul STS - peste 20.000 de metri pătrați reuniți într-un vast ansamblu dedicat activităților specifice de telecomunicații speciale

28 Feb 2023 1633

Editorial Cazinoul din Constanța, cu toată viteza înainte spre renaștere!

21 Jan 2023 2455

Imagini ce intră în istorie Spectaculoasă transformare a Cazinoului din Constanța! Migăloasa muncă a constructorilor, comprimată în cinci minute de vizionare (VIDEO+FOTO)

19 Jan 2023 7653

Trei ani de când Cazinoul din Constanța a reînceput să respire viață (FOTO+VIDEO)

15 Jan 2023 2455

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Catedrala din Voluntari, o adevărată poartă către cer!

14 Jan 2023 1627

Cazinoul din Constanța, „dascălul“ blând și dedicat! (FOTO)

17 Dec 2022 4089