Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, vizită de lucru la Varșovia


Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale a avut o întrevedere cu subsecretarul de stat pentru securitate din Ministerul polonez de externe.

În cadrul vizitei efectuate la Varșovia, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a avut joi, 5 martie, o întrevedere cu subsecretarul de stat pentru securitate, politica pentru America, Africa și Orientul Mijlociu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe polonez, Maciej Lang.

Cei doi oficiali au discutat aspecte privind relațiile de cooperare bilaterală, în contextul parteneriatului strategic, al Formatului B9, în cadrul NATO și al Uniunii Europene. În acest sens, atenția s-a concentrat pe demersurile comune pentru consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare, cu accent pe realizarea prezenței înaintate aliate pe flancul estic și implementarea proiectelor privind mobilitatea militară, în scopul facilitării dislocării forțelor pe teritoriul aliat și al UE.


Totodată, au fost abordate principalele subiecte de actualitate aflate pe agenda NATO și a Uniunii Europene, în special evoluțiile din Orientul Mijlociu și Afganistan, respectiv Cadrul Financiar Multianual al UE și implementarea PESCO.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 226

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 251

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 482

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 446

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 252

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 843

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 521

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 565

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 314

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 310

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 452

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 832

MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

17 Apr 2024 328

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 268

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu omologul din Regatul Țărilor de Jos

16 Apr 2024 256