Un nou atac la adresa Justiţiei Nicuşor Constantinescu, „ţinta numărul şapte“ a DNA-ului, se plânge preşedintelui Klaus Iohannis



Nemulţumit de deciziile instanţei în dosarele în care este judecat, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a anunţat că a formulat plângeri penale şi mai multe sesizări împotriva procurorului de caz, Andrei Bodean, din DNA Constanţa, şi a judecătoarei de la Tribunalul Constanţa, Iulia Cezara Suciu, care-l judecă în două dosare penale. În accepţiunea sa, „toată această teroare, instaurată în România, în judeţul Constanţa şi în municipiul Constanţa de doi ani, trebuie să se oprească. Pentru că sunt încălcate grav principiile democraţiei“. Mai mult, Nicuşor Constantinescu se consideră „ţinta numărul şapte“ a DNA.
 
După mai multe luni în care Nicuşor Constantinescu s-a văzut cu jurnaliştii doar la instanţe, preşedintele CJC a convocat, ieri, o conferinţă de presă. Deşi, iniţial, se ştia că discuţiile vor avea loc în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean, acestea s-au purtat pe holurile Prefecturii Constanţa. Facem precizarea că, potrivit unei hotărâri de Consiliu Judeţean din 2013, întreg Palatul Administrativ este în administrarea CJC. „M-au oprit jos, spuneau că nu ştiu cine sunt. Sunt un pericol public?!“, a afirmat Constantinescu!

„Teroare“ în Constanţa


Motivul pentru care Constantinescu a dorit să susţină această conferinţă de presă a fost acela de a aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că a depus mai multe memorii la CSM, dar şi la Preşedinţia României, la Avocatul Poporului, la Ministerul Justiţiei şi la Parlament, unde a relatat o serie de abuzuri la care el susţine că a fost supus de către procurorul DNA Constanţa Andrei Bodean şi de către magistratul Iulia Cezara Suciu, în dosarul intitulat „Centrul Militar Zonal“.
 
„Eu cred că toată această hăituială, toată această teroare, instaurată în România şi în judeţul Constanţa şi în municipiul Constanţa de doi ani, trebuie să se oprească. Pentru că sunt încălcate grav principiile democraţiei“, a declarat acesta, în contextul conferinţei de ieri.
 
De aceea, el a afirmat că a trimis sesizări şi plângeri către comisia de cercetare a abuzurilor din cadrul celor două camere ale Parlamentului, către Consiliul Superior al Magistraturii, către Avocatul Poporului, inclusiv către preşedintele României, Klaus Iohannis, în care susţine că judecătoarea Iulia Cezara Suciu, „dovedind în mod nejustificat ostilitate permanentă faţă de persoana mea, încalcă grav prezumţia de nevinovăţie, deoarece, în repetate rânduri, s-a antepronunţat, ceea ce demonstrează că şi-a format o opinie clară în sensul vinovăţiei mele“.
 
În prezent, Nicuşor Constantinescu este judecat în: Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008 (1), pentru presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa, din aprilie 2014 (2), în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015 (3), în dosarul celor 19 persoane (persoane fizice şi juridice) acuzate de un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român, din noiembrie 2014 (4), şi în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol (5). Ultimele patru dosare au fost instrumentate de procurorul Andrei Bodean, din DNA Constanţa.
 
Mai departe, şeful CJC este judecat, într-un alt dosar, al şaselea, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, din mai 2014, cauza fiind instrumentată de Dana Ana, procuror DNA Bucureşti. Constantinescu crede, de asemenea, că, matematic, este aproape imposibil ca, din câţi judecători sunt în Tribunalul Constanţa, aceste două dosare ale sale să fie tranşate de acelaşi magistrat

„DNA-ul să conducă CJC, că am înţeles că au mai venit patru procurori noi la DNA Constanţa“


„Am făcut plângeri la preşedintele României, Klaus Iohannis, căruia i-am cerut, ca garant al respectării Constituţiei României, să intervină şi să ceară instituţiilor statului, aşa cum îl obligă prevederile legale, să respecte Constituţia României, drepturile omului, drepturile cetăţenilor din judeţul Constanţa şi din municipiul Constanţa de a-şi alege reprezentantul. Să ceară acestor instituţii să respecte drepturile cetăţenilor de a fi aleşi, de a vota, de a avea reprezentativitate“, a afirmat Constantinescu.
 

„Să vină DNA-ul să conducă Primăria Constanţa, să conducă Consiliul Judeţean Constanţa, Consiliul Municipal. Să vină DNA-ul, că am înţeles că au mai venit patru procurori noi la DNA Constanţa. Să vină toţi şi să se apuce de treabă, să voteze, să cutare, să îşi asume responsabilitatea“, a nuanţat acesta.
 
Mai mult, Constantiescu a afirmat că el ar fi o ţintă a DNA-ului tocmai pentru că ar fi vocal. „Nu au atribuţii să ascute telefoanele oamenilor de afaceri, ale oamenilor politici. Această chestiune, şi pentru că o spun mereu, sunt ţinta lor numărul şapte întotdeauna. Şi mă refer la toată lumea, mă refer la un sistem care funcţionează cu DNA împreună împotriva a tot ce înseamnă lideri politici. Primii şase sunt Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, este primarul de la Piteşti, Pendiuc, este Oprescu, de la Bucureşti, de Ploieşti, de la Iaşi - Nichita; toţi care au fost «decapitaţi preventiv» cu această metodă la televizor - cătuşe, să zică lumea: «Lasă că au făcut ăia ceva, au furat ei ceva!»“.

Tic-tac până pe 14 octombrie


 De asemenea, preşedintele ales al CJC consideră că, la termenul următor în dosarul în care este judecat pentru subfinanţarea CMZ, de pe 14 octombrie, va fi condamnat de magistratul Iulia Cezara Suciu. Constantinescu pozează în victima actului de justiţie şi afirmă: „La penultimul termen, în dosarul CMZ mi s-a interzis dreptul de a mă apăra. Am cerut expertiză şi mi-a fost respinsă de doamna judecătoare Iulia Cezara Suciu. Am solicitat audierea domnului Virgil Coman, de la Arhive, a domnului Viorel Costache, de la ISU, şi mi-au fost refuzate, pe motiv că nu sunt utile cauzei. Doamna judecătoare face un abuz în serviciu. Ce e mai grav este că se atentează la democraţie“. „Sunt convins că voi fi condamnat pentru nicio faptă penală comisă. Chiar dacă nu e niciun prejudiciu, nicio dovadă, nicio expertiză. Nu voiam să fac această conferinţă, să nu spună lumea că o influenţez pe judecătoare. Nu am cum să o influenţez, pentru că s-a antepronunţat. Acuzaţia este că eu am creat un folos pentru CJC, nu mie sau unui grup de influenţă. Eu am jurat să aduc bunăstare judeţului. Asta este o aberaţie! Judecătorii şi procurorii sunt speriaţi de bombe! Asta înseamnă câmp tactic, pentru că magistraţii sunt urmăriţi“.
 
Există totuşi o fractură de logică în discursul lui Nicuşor Constantinescu. La ultimul termen de judecată în dosarul CMZ, Nicuşor Constantinescu a adus la cunoştinţă instanţei faptul că a depus într-un cont suma de 80.000 de lei, reprezentând prejudiciul stabilit de procurori. Suma este depusă într-un cont special, la dispoziţia Ministerului Apărării Naţionale, care nu va accesa banii. Este curios că Nicuşor Constantinescu acuză instanţa de abuzuri în timp ce apărarea sa are astfel de episoade. Pe de o parte, nu recunoaşte faptele de care este acuzat, dar, pe de alta, este dispus să plătească prejudiciul.
 
Într-un final, Constantinescu se mai victimizează o dată şi spune că se aşteaptă ca, după conferinţă, procurorul Andrei Bodean să-i mai facă un dosar.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

d3nim

07 Oct, 2015 00:38

Godinacul incearca sa se apere in mass-media, sa influenteze opinia publica si, implicit, justitia? Parca era in faza terminala, acum este sanatos? Da, se stie - cea mai buna aparare este atacul. Sa vedem cat tine.

Articole asemanatoare

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1704

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 958

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 865

DNA Constanța cere, la Înalta Curte, rejudecarea dosarului Combat Press!

17 Oct 2023 1104

Gabriel Mustaţă rămâne judecătorul dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Cererea de recuzare a lui Nicușor Constantinescu, respinsă

31 May 2023 1228

Judecătorul Gabriel Mustaţă, recuzat de Nicușor Constantinescu, fostul șef al CJC!

29 May 2023 1969

Decizie „bombă“ în instanță! Mai mulți primari și foști primari din județul Constanța vor fi reaudiați la Tribunal

16 Jan 2023 2833

Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC, achitat într-un dosar DNA! Decizia finală se va lua azi

27 May 2022 2300

Se pensionează un fost procuror Anticorupție din Constanța! A cerut condamnarea lui Nicușor Constantinescu

21 Feb 2022 1953

Nicușor Constantinescu l-a recuzat pe judecătorul Lucian Lică! Ce răspuns a primit fostul șef al CJC

09 Feb 2022 2336

Ce judecător a recuzat fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu

17 Dec 2021 2500

Opt ani pentru Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC Dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“ ar putea fi rejudecat! Cererea, admisă în principiu

15 Nov 2021 2705

Oficial! Începe judecata în dosarul privind herghelia Mangalia și lacul Corbu!

21 Oct 2021 3480

Inculpați, Decebal Făgădău și Marcela Enache Dosarul terenurilor din Portul Tomis, azi primul termen la Tribunal! Gabriel Mustaţă nu ar fi vrut să judece procesul!

24 Sep 2021 2746

Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC, achitat! Dosarul, în apel. S-a stabilit primul termen

21 Aug 2021 2368