Constanța Inspectorul general școlar ii contrazice pe elevii care o acuzau pe directoarea Liceului Teoretic Callatis Mangalia de strângere ilegală de fonduri



Miercuri, 26 ianuarie, inspectorul școlar general din cadrul ISJ Constanța, Sorin Mihai, a fost prezent la Liceul Teoretic Callatis Mangalia, alături de unul dintre inspectorii școlari de sector, pentru a clarifica acuzațiile aduse de o elevă directoarei, după ce Asociația Elevilor Constanța anunța, marți, că „solicită elevilor în mod ilegal să plătească costurile pentru printarea şi xeroxarea lucrărilor scrise”.

„Astăzi, 26.01.2022, am fost prezent la Liceul Teoretic Callatis Mangalia alături de unul dintre inspectorii școlari de sector.

Am purtat discuții cu directoarea unității de învățământ, cu președintele Asociației Părinților Elevilor, cu cenzorul asociației părinților și cu cu elevi.

Din discuțiile purtate, la o primă analiză, nu ar exista dovezi că personalul unității de învățământ ar fi implicat în colectarea unor sume de bani pentru achitarea contravalorii unor fotocopii realizate în liceu.

Totodată, tabelul apărut în presă cu titlul „Datorii la xerox” nu ar fi redactat/ asumat/ transmis de către angajați ai liceului. Nici elevii, nici altcineva dintre cei cu care am discutat nu au confirmat că tabelul a fost afișat în unitatea de învățământ sau adus la cunoștința elevilor de către personalul angajat din unitatea de învățământ.

Deși inițial se precizase că tabelul ar fi fost transmis de către un cadru didactic, afirmația nu a fost susținută ulterior.

Din discuția purtată cu directoarea liceului și din nota de relație, a reieșit că nu s-au transmis niciodată solicitări ale conducerii către cadrele didactice sau către elevi, pentru ca aceștia să se implice în strângerea de bani.

Din discuția purtată cu președintele Asociației Părinților Elevilor Liceului Teoretic Callatis Mangalia, am fost informat că, prin actul constitutiv și prin statutul asociației, au stabilit o plată a cotizației anuale, care însă nu are caracter obligatoriu.

I-am pus în vedere doamnei președinte că activitățile de acest fel ale asociației nu trebuie să îi implice în niciun fel pe elevi.


Din procesul verbal încheiat în urma întâlnirii cu părintele elevei, reiese faptul că acesteia nu i s-au solicitat sume de bani și nu a contribuit cu sume, nici măcar sub forma cotizației”, a declarat Sorin Mihai. 

Sorin Mihai a precizat că va monitoriza evoluția acestui incident, pentru a verifica toate informațiile care i-au fost aduse. 

„Voi continua să evaluez situația, astfel încât să nu existe acțiuni care să conducă la o marginalizare a elevilor, în urma acestui incident, sau la o deteriorare a relațiilor dintre elevi și conducerea unității de învățământ. Totodată, voi monitoriza acest subiect, în vederea verificării tuturor informațiilor care mi-au fost furnizate”, a afirmat acesta. 

Inspectorul școlar general a menționat, marți, că nicio unitate de învăţământ nu trebuie să aibă personal implicat în strangerea de fonduri de la elevi sau părinţi.  

Daria Mateciuc, cea care a făcut public tabelul, a fost chemată în biroul directorului Daniela Diaconu pentru a discuta pe subiect, aceasta spunându-i că a lezat imaginea liceului, intimidând-o timp de peste o oră. În urma aparițiilor în presă a subiectului, Daria a fost scoasă ulterior din ora de română și dusă în biroul directorului, unde a fost convocat un „Consiliu Profesoral”, aceasta fiind pusă să dea explicații cu privire la publicarea tabelului.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Modificări în Keyconect SRL. Se închide punctul de lucru din Mangalia și se retrage un asociat

27 Apr 2024 307

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 524

Tulcea Ministrul Sorin Grindeanu, prezent la conferința de recepție a Aeroportului Internațional „Delta Dunării”

23 Apr 2024 511

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 672

Renovată la standarde nZeb Grădinița Zig-Zag, inaugurată azi în orașul Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 638

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 536

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 aprilie 2024

17 Apr 2024 514

Noi numiri în CA-urile spitalelor din subordinea Consiliului Județean Constanța, după revocarea lui Sorin Ciutureanu (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 602

Sorin Ciutureanu, revocat din Consiliile de Administrație ale spitalelor aflate în subordinea CJ Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 811

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 aprilie 2024

10 Apr 2024 699

Servicii de întreținere pentru aparatele de fotocopiere achiziționate de Sucursala Regională CF Constanța (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 451

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 637

O învățătoare de la Școala „Ferdinand“, acuzată că este agresivă cu elevii. Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța – „Se va redeschide cercetarea disciplinară!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 2728

Activități de debut în cadrul proiectului ISJ Constanța- „S.A.V.E.“. Sute de elevi au participat la eveniment (FOTO)

19 Mar 2024 856

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1637