Cetățean albanez, înjunghiat de 13 ori! Se anunță finalul anchetei




Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În cauză s-a reținut faptul că, la data de 09.03.2012, inculpatul împreună cu alți doi cetățeni români au atacat, cu intenția de a ucide, un cetățean albanez.

În acest scop, au urmărit cu un autoturism cetățeanul albanez și, în momentul în care acesta din urmă se deplasa într-o zonă necirculată, au procedat la acroșarea autovehiculului condus de victimă, împingându-l pe marginea drumului, unde au coborât din mașină și l-au lovit în mod repetat cu cuțitele, provocându-i 13 sau 14 răni prin tăiere și înjunghiere, în zona toracelui, spatelui, picioarelor și brațelor, aceasta suferind un hemopneumotorax bilateral dreapta și o contuzie pulmonară posterioară bilaterală.

Infracțiunea de tentativă la omor calificat a fost comisă în contextul conflictului dintre grupările de criminalitate organizată din Romania și Albania, legat de împărțirea și administrarea teritoriului și a persoanelor care practicau prostituția în Ticino, Elveția.

Precizăm faptul că doi dintre autorii faptei au fost condamnați definitiv în Elveția pentru comiterea tentativei la omor calificat.

Prin rechizitoriu, s-a solicitat menținerea măsurii sechestrului instituit asupra mai multor bunuri mobile (bijuterii și sumele de sumele de 42.620 euro și 100 franci elvețieni) și obligarea inculpatului la plata unor cheltuieli judiciare în cuantum de 50.000 lei.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.


Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Femeie de 53 de ani, reținută pentru tentativă de omor calificat

19 Jan 2024 886

Bărbat atacat cu toporul în județul Caraș severin! Suspectul, trimis în judecată

09 Jan 2024 756

Condamnare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

23 Oct 2023 961

Un copil și-a salvat mama sunând la 112! Tentativă la omor calificat în Cernavodă. Dosarul în apel

18 May 2023 2701

Cernavodă. Tentativă la omor calificat. Prima condamnare

28 Apr 2023 1221

15 ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat, în Năvodari!

16 Mar 2022 2268

Persoane lovite cu un topor în cap Tentativă la omor calificat în satul Dunăreni din județul Constanța. Începe procesul

09 Sep 2021 1969

Doi bărbați din Oltina, bănuiți de tentativă la omor calificat, aproape liberi. S-a constatat neregularitatea rechizitoriului

10 Jun 2021 3053

Cine a fost trimis în judecată Final de anchetă în dosarul persoanelor lovite cu un topor în cap, în satul Dunăreni

16 Apr 2021 2032

Când nervii preiau controlul volanului Pedeapsă grea pentru un tânăr șofer din Eforie. Condamnat pentru tentativă la omor deosebit de grav

18 Mar 2021 3521

Procurorii din Constanța anchetează o tentativă la omor calificat la Dunăreni. Arest prelungit pentru trei persoane

16 Feb 2021 1290

Tentativă la omor calificat în satul Dunăreni. Trei persoane arestate cer să fie eliberate

26 Jan 2021 1740

Detalii exclusive din ancheta procurorilor! Trei persoane lovite cu un topor în cap, în satul Dunăreni. Trei arestări. Oficial

22 Jan 2021 1885

Reținut pentru tentativă de omor calificat. Ce alte acuzații i se aduc

13 Nov 2020 1636

Un tânăr șofer din Constanța va fi judecat pentru tentativă de omor calificat. Și-a folosit mașina ca pe o armă

22 Aug 2020 3698