Chițac nu renunță la cele 10 milioane de euro de la Mazăre

  • Primăria Constanța, condusă de Vergil Chițac, a cerut reexaminarea în dosarul 2514/118/2021, care vizează recuperarea prejudiciului stabilit în Dosarul Retrocedărilor.
  • În cauză, este vorba despre pretențiile de peste 10 milioane de euro ridicate de municipalitate față de Radu Mazăre și alți protagoniști ai Dosarului Retrocedărilor.
  • Biroul de Presă al Primăriei Constanța a precizat, pentru ZIUA de Constanța, că au fost transmise instanței de judecată clarificări în legătură acțiunea privind recuperarea prejudiciului.
Primăria Constanța, condusă de Vergil Chițac, a formulat cerere de reexaminare în dosarul în care instanța a anulat cererea de chemare în judecată a fostului primar Radu Mazăre, dar și a altor persoane, pentru pretenții de peste 10 milioane de euro, în urma Dosarului Retrocedărilor!
 
Informația a fost confirmată pentru ZIUA de Constanța de către Biroul de Presă al primăriei.
 
Concret, este vorba despre dosarul înregistrat sub indicativul 2514/118/2021, în care suma solicitată de UAT Municipiul Constanța prin Primarul Vergil Chițac de la Radu Mazăre și restul pârâților se ridică la 10.395.850 de euro.
 
Pârâți în cauză sunt Radu Ștefan Mazăre, Constantin Racu, Daniela Ramona Dospinescu, Ion Marica, Nicușor Daniel Constantinescu, Bogdan Ghițulescu, Alin Horațiu Dima, Cristian Talpău, Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoș Săvulescu, Aurel Jean Andrei, Cristina Budei, Viorel Pană, Mihai Camboianu, Valentin Gheorghe Ionescu și Cristian Borcea.
 
La data de 20 aprilie 2021, Tribunalul Constanța, în completul prezidat de magistratul Veronica Tudor, a decis să anuleze cererea, în temeiul articolului 200 alineat 4 din Codul de procedură civilă.
 

Clarificări cerute de instanță

 
Reprezentanții Biroului de Presă au explicat, pentru ZIUA de Constanța, că, în acest dosar, dar și în restul acțiunilor înaintate de Primăria Constanța pentru recuperarea prejudiciului din Dosarul Retrocedărilor, conform indicațiilor Deciziei 32A/2019 a instanței supreme, judecătorii Tribunalului Constanța au adresat solicitări de clarificări vizând acțiunile.
 
„Acestea clarificări solicitate de instanță au fost transmise în termenul prevăzut de lege“, a precizat Biroul de Presă al Primăriei Constanța.
 
Astfel, anularea acțiunii în dosarul cu numărul 2514/118/2021 a avut loc în cadrul procedurii prealabile, ce ține de formă, nu de fondul cauzei.
 

Reprezentanții Biroului de Presă au mai explicat că toate acțiunile deschise de Primăria Constanța pentru recuperarea prejudiciului din Dosarul Retrocedărilor se întemeiază pe concluziile instanței, prezentate în Decizia 32A/2019. Este vorba despre hotărârea definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. 6536/2/2008, cauză devenită cunoscută generic drept Dosarul Retrocedărilor din Constanța.
 
Amintim, în acest dosar, Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare.

 
Pentru a reveni la acțiunile demerate de Primăria Constanța pentru a recupera prejudiciul stabilit de instanță de la persoanele condamnate, la momentul înregistrării dosarelui la Tribunalul Constanța, primarul în funcție Vergil Chițac făcea următoarele afirmații:
 

„Justiția ne va da și de această dată dreptate“

 
„Am depus acțiuni în instanță pentru recuperarea a peste 20 de milioane de euro de la cei care au retrocedat orașul bucată cu bucată. Am făcut acest pas pe care defuncta administrație a refuzat să-l facă pentru a-și proteja capii și acoliții. Am încredere că justiția ne va da și de această dată dreptate și vom recupera prejudiciul cauzat“.
 
Se mai arăta în comunicatul remis de Primăria Constanța pe această temă că „U.A.T. Municipiul Constanța, legal reprezentată de primar, Vergil Chițac, a intentat acțiune civilă pentru recuperarea prejudiciului creat în Dosarul Retrocedărilor“.
 
În ce privește cererea de reexaminare formulată de Primăria Constanța în dosarul 2514/118/2021, privind recuperarea a peste 10 milioane de euro, aceasta va fi analizată tot de Tribunalul Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

„Completul negru“:
Ce l-a făcut pe Mazăre să se răzgândească, la Curtea Supremă

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Retrocedărilor s-ar putea „clătina“ în luna mai!

30 Apr 2021 992

Dosarul Retrocedărilor Un nou termen în recursul în casație declarat de Mazăre

27 Apr 2021 724

Afacerist închis în Dosarul Retrocedărilor, la a patra cerere de eliberare pentru bună purtare

26 Apr 2021 820

Terenuri din Dosarul Retrocedărilor, repuse sub sechestru! Decizie definitivă a Tribunalului Constanța

20 Apr 2021 1627

„Completul negru“ Ce l-a făcut pe Mazăre să se răzgândească, la Curtea Supremă

17 Apr 2021 2041

„Pretențiile“ lui Chițac de la Mazăre! Euro și dolari. Sumele defalcate pe dosare

10 Apr 2021 1996

Dosarul Retrocedărilor U.A.T. Municipiul Constanța a intentat acțiune civilă pentru recuperarea prejudiciului

06 Apr 2021 1133

Șapte cauze au fost înregistrate pe rolul Tribunalului. Primăria Constanța vrea să recupereze în civil prejudiciile din dosarul Retrocedărilor

06 Apr 2021 572

Fiscul, la judecată cu Paraschiva Barbu, pentru apartamentul donat nepoților. Magistrații au luat o decizie

26 Mar 2021 1511

Dosarul Retrocedărilor. Ce răspuns a primit afaceristul condamnat Dragoș Săvulescu de la Curtea Supremă

12 Mar 2021 961

Condamnat în Dosarul Retrocedărilor din Constanța Afaceristul Dragoș Săvulescu, aflat în Italia, un nou demers juridic la Curtea Supremă

08 Mar 2021 1066

New Home Construct cumpără un teren de la Garden Shop Services, fosta Pomacost. Unde este situat

06 Mar 2021 1573

Recursul în casație din Dosarul Retrocedărilor, admis în principiu. Azi, un nou termen. Cine analizează cazul

02 Mar 2021 1433

Ce trebuie să facă Primăria Constanța Un afacerist a primit în instanță dreptul să construiască pe un teren din Dosarul Retrocedărilor!

27 Feb 2021 2374

Teren revendicat în Portul Constanța Notificarea pe Legea 10 de care nu vrea nimeni să se ocupe. Ce au decis judecătorii

19 Feb 2021 1285