Social

CCINA Constanţa şi OSIM Bucureşti premiază inovaţia „Trofeul Creativităţii“ a ajuns, în acest an, la Sterk Plast SRL (galerie foto)

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, prin Centrul Regional de Promovare a Proprietăţii Intelectuale şi Centrul Enterprise Europe Network, în colaborare cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti, a organizat, ieri, cea de-a XVI-a ediţie a festivităţii „Trofeul Creativităţii“.
 
În cadrul evenimentului, au fost premiate societăţi şi organizaţii pentru activitatea depusă în domeniul creativităţii, concretizată prin solicitarea de titluri de protecţie la OSIM Bucuresti (brevete de invenţie, mărci, desene şi modele industriale). Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat Dănuţ Jugănaru - directorul CCINA Constanţa, Elisabeta Berceanu - coordonator al Centrelor regionale de Promovare a Proprietăţii Industriale din partea OSIM Bucureşti, Carmen Solzaru - şef serviciu Contestaţii - revocări, OSIM Bucureşti, Mirela Dinu - consilier juridic, Serviciul Contestaţii - Revocări, OSIM Bucureşti.
 
În ediţia din acest an, Trofeul Creativităţii a ajuns la societatea Sterk Plast SRL. Pe locul II s-a clasat Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, urmată de Murfatlar România SA. Locul IV a revenit societăţii Le Pigeonnier SRL, iar locul V - Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Murfatlar. Societatea Solid House SRL s-a clasat pe locul VI, iar Triton SRL, pe locul VII. Urmează, pe locul VIII - Search Chemicals SRL, pe locul IX - Dobrogea Grup SA, iar pe locul X - firma Global Records SRL.
 
„Suntem la a XVI-a ediţie a festivităţii. De la an la an, aştept aceste ediţii ale Trofeului Creativităţii, pentru a vedea cum stau lucrurile: dacă au evoluat sau au involuat. Îngrijorarea mea este că, de la an la an, avem aceiaşi premianţi, adică restul nu sunt atât de preocupaţi de inovaţie. În acest an, doar două entităţi (Sterk Plast SRL şi Universitatea «Ovidius») au rezultate în privinţa brevetelor acordate sau a cererilor de brevetare. Ar trebui să ne îngrijoreze ceea ce se întâmplă cu acordarea fondurilor pentru cercetare şi inovaţie în România. Efectele negative la bugetarea acestor aspecte se vor vedea pe termen mediu şi scurt“, a declarat Dănuţ Jugănaru, directorul CCINA Constanţa.
 
Festivitatea a debutat cu seminarul „Protecţia proprietăţii industriale şi inovarea - sprijin pentru internaţionalizarea firmelor”. Tematica seminarului a fost susţinută de experţi din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci - OSIM Bucureşti şi Enterprise Europe Network Constanţa - EEN. Au susţinut discursuri Graţiela Costache - şef Serviciul Juridic, OSIM Bucureşti; Carmen Solzaru - şef Serviciul Contestaţii - Revocări, OSIM Bucureşti; Mirela Dinu - consilier juridic, Serviciul Contestaţii - Revocări, OSIM Bucureşti; Elisabeta Berceanu - expert serviciul Marketing, Coordonator Centre Regionale; Irina Găitănaru - coordonator Enterprise Europe Network.
 
Temele abordate de experţi au fost următoarele: „Marca - Apărarea drepturilor“, „Principalele modificări aduse de Directiva UE 2015/2436 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci“, „Principalele modificări aduse de Directiva UE 2015/2436 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci“, „De la brevet de invenţie, la marcă“, „Servicii oferite de Reţeaua Enterprise Europe întreprinderilor ambiţioase, interesate să inoveze şi să se dezvolte internaţional“; „Servicii oferite de Reţeaua Enterprise Europe întreprinderilor ambiţioase, interesate să inoveze şi să se dezvolte internaţional“.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănţenii, invitaţi de CCINA la ediţia de primăvară a Târgului TINIMTEX

19 Mar 2019 735

Anunţ de ultim moment din partea judecătorilor. Este vizată autorizaţia de construire a blocului din cartierul Tomis Nord

13 Mar 2019 2850

Profesori şi studenţi de la Universitatea Purdue - Doermer School of Business, Fort Wayne, în vizită la CCINA Constanţa

09 Mar 2019 506

Protest împotriva investiţiei Cambela Prod SRL Autorizaţia de construire a blocului din cartierul Tomis Nord, în atenţia judecătorilor

09 Mar 2019 1596

Colecţii noi şi diversificate Târgul TINIMTEX, organizat de CCINA Constanţa, la o nouă ediţie

22 Feb 2019 1264

Portul Constanţa, pe ordinea de zi a întrevederii ambasadorului Republicii Macedonia cu Dănuţ Jugănaru, directorul CCINA (galerie foto)

12 Feb 2019 1348

Constanţa. Discuții strategice pe tema dezvoltării metropolitane cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi FZMAUR

10 Feb 2019 430

Curs de perfecționare, organizat de CCINA Constanța

21 Jan 2019 401

Constănţenii, aşteptaţi la primul târg de îmbrăcăminte şi încălţăminte organizat de CCINA în anul 2019

18 Jan 2019 1712

Eveniment aniversar la CCINA Constanţa Centrul Enterprise Europe Network, 10 ani de activitate

14 Dec 2018 834

Delegaţia CCI Lesvos (Lesbos) la Constanța, în vizită la CCINA (galerie foto)

03 Dec 2018 388

„Trofeul Creativităţii“, organizat de CCINA Constanţa, a ajuns la cea de-a XVI-a ediţie

27 Nov 2018 790

Constănţenii, aşteptaţi la ediţia de iarnă a TINIMTEX, organizată de CCINA Constanţa

20 Nov 2018 1745

Târg cu produse tradiţionale de Ziua Dobrogei, la Pavilionul Expoziţional. Ce surprize le sunt pregătite constănţenilor (galerie foto)

15 Nov 2018 1460

Solid House SRL, premiată de CCINA la Topul Judeţean al societăţilor din judeţul Constanţa (galerie foto)

03 Nov 2018 991