Bombardament Alex Filip, victorie spectaculoasă la Superkombat. Italianul Gennaro Coriolano n-a prins finalul primei reprize!


Prima gală Superkombat din 2018, „Superkombat Dream“, desfăşurată în Bucureşti, la Magic Place Grant, i-a adus o victorie spectaculoasă luptătorului constănţean Alex Filip, de la Sharks Gym (antrenor, Daniel Asaftei). Alex l-a întâlnit în ring pe italianul Gennaro Coriolano, pe care l-a învins prin KO tehnic în runda întâi.
 
În vârstă de 31 de ani, luptătorul constănţean l-a dominat categoric pe Italian (25 de ani), care a făcut cunoştinţă de mai multe ori cu podeaua, a fost numărat în două rânduri şi a coborât din ring şchiopătând. Cireaşa pusă de Alex pe tort a fost o lovitură de picior la figură, în genul celei cu care a făcut senzaţie la debutul său în Superkombat, în august 2014, în meciul de la Constanţa cu Roman Palamar (un ucrainean stabilit în Germania), de care a dispus tot în prima rundă, prin KO.
 
În „Superkombat Dream“, a evoluat şi un alt luptător constănţean, tânărul de 19 ani Raul Manoilă, de la Tai-Chi-Do-Ryu (antrenor, Marcel Ilaşcu), care a pierdut însă. Aflat la debutul în Superkombat şi lipsit de experienţa galelor de acest gen (înainte de confruntare, avea doar patru meciuri la profesionişti în palmares), Raul Manoilă, zis „Micul Semmy Schillt“, nu i-a făcut faţă rutinatului Ion Grigore (37 de ani). Luptătorul din Murfatlar a încasat multe lovituri, a fost numărat de două ori, iar în repriza a doua arbitrul a pus capăt meciului.
De asemenea, în programul galei a fost inclus şi meciul Dumitru Ţopai - Claudiu Alexe, câştigat de Alexe la decizie. Dumitru Ţopai este originar din Mangalia, dar s-a stabilit la Bucureşti, reprezentând clubul lui Ciprian Sora.
 
Sursa foto: capturi TVR HD şi Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Ștefan Orza, neobosit! Campion național de Kempo K1, merge la Mondiale, apoi urcă în ringul Colosseum Tournament (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 942

Sharks Gym Constanța Luptătorul Alex Filip revine în ring, în gala K1 Fighting Network Romania. „Este o ocazie unică“ (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 1069

Constanța Antrenorul de kickboxing Alex Filip, concurent la „Insula de 1 Milion“, în Republica Dominicană. Reality de aventură! (VIDEO)

08 Mar 2024 4491

Box George Edmond Maradin, campion de ziua sa de naștere! CS Farul Constanța, aur și bronz la Naționalele de tineret (GALERIE FOTO)

05 Dec 2023 1603

Sharks Gym Constanța Luptătorul Mădălin Pîrvulescu, victorie-fulger la Viena, în gala „Vendetta“

10 Oct 2023 1693

Constanța Ștefan Orza, în semifinale la Dynamite Fighting Show. „Sunt pompier, de scânteile de pe afiș nu îmi este frică!“ (GALERIE FOTO)

08 Jul 2023 2540

Luptătorul Eduardo Maradin, de la Sharks Gym, victorie în Republica Moldova. „A reprezentat România și Constanța cu mândrie!“ (GALERIE FOTO)

29 Mar 2023 2641

Pompier la ISU „Dobrogea“ Ștefan Orza, primul luptător constănțean care va evolua în promoția Glory. „Din Moșneni, Constanța, România - în toată lumea!“

07 Feb 2023 9893

Sharks Gym Constanța Luptătorul Alex Filip, câștigătorul secțiunii „Revenirea anului“ la premiile Dynamite Fighting Show

13 Jan 2023 3020

Sharks Gym Constanța Ștefan Orza și Alex Filip, nominalizați pentru superlativele sezonului 2022 în promoția Dynamite Fighting Show

03 Jan 2023 1852

Ștefan Orza, Mădălin Pîrvulescu și Alex Filip Luptătorii Sharks Gym Constanța, șapte victorii în opt meciuri în 2022, în galele profesioniste

30 Dec 2022 3535

Mamaia Meciuri spectaculoase la gala Urban Legend Next Star (GALERIE FOTO)

12 Nov 2022 2122

Ionuț Lăuneanu, de la Viitorul Fântânele, și Eduardo Maradin, de la Sharks Gym Constanța, meciuri deosebite la gala MFS Kids (GALERIE FOTO)

23 Jun 2022 2452

„Pensie lungă, moşu nostru!“ Ştefan Orza, luptător şi pompier. A fost coleg la salvatori cu tatăl său, care i-a predat ştafeta (galerie foto)

02 Nov 2021 12192

Ultimul meci al constănțeanului! Gala OSS Fighters 6. În main event, Alex Filip se va duela cu georgianul Levan Guruli

08 Jul 2021 4647