Istoria Dobrogei - Bibliografie: Ovidiu (sec. I î. H. - sec. I d. H.) - „Scrisori din Pont” (Cărțile III, IV)

Marele poet roman Publius Ovidius Naso (43 î. H. Sulmona/Italia – Tomis 17 d. H. ) a fost exilat în anul 8 d. H. în portul Tomis de către împăratul Augustus (30 î. H. – 14 d. H.), din motive neclare. El a fost nevoit să trăiască în colonia greacă până la sfârșitul vieții, exprimându-și starea de spirit în volumele lirice „Tristele” (cinci cărți), „Scrisori din Pont” (patru cărți) și „Ibis” . (ed. G. Ștefan)
 
Cartea III

În capitolul 2, poetul roman mărturisește că a reușit să învețe limbile barbare locale și că printre locuitorii Tomisului se afla și un imigrant din Sciția, care sublinia importanța prieteniei pentru popoarele aflate la marginea civilizației romane:

„37-48. Aici vă cunosc acum sarmaţii şi geţii,
iar gloata lor barbară aprobă o astfel de atitudine.
Când, odată, le vorbeam despre cinstea voastră,
căci am învăţat să vorbesc limba getică şi sarmatică,
un bătrân, care întâmplător se afla în acea adunare,
răspunse vorbelor mele astfel:
«Şi noi, bunule oaspe, cunoaştem numele prieteniei,
noi, care locuim departe de voi, la Pont şi la Istru.
Este un ţinut în Sciţia - strămoşii l-au numit Taurida [Crimeea] -
care nu-i aşa departe de pământul getic.
În acea ţară m-am născut eu şi nu mi-e ruşine de patria mea.
Oamenii de acolo adoră ca zeiţă pe sora lui Febus [Diana]». (...)
97-102. După ce cunoscuta legendă (a zeiţei) a fost povestită de acel bătrân,
toţi au lăudat faptele şi pioasa lor credinţă.
De bună seamă chiar pe acest ţărm, decât care altul mai sălbatic nu-i,
numele prieteniei mişcă inimile barbarilor.
Ce trebuie să faceţi voi, cei născuţi în cetatea ausonică [Roma],
dacă astfel de fapte îmblînzesc pe geţii sălbatici”?

„91-92. Tu nu citeşti cuvintele mele, eu care sunt surghiunit la Istru,
fluviu din care beau geţii cei nesupuşi pe deplin.”

,1-6. Întrebi de unde îţi trimit scrisoarea pe care o citeşti?
De aici de unde Istrul se uneşte cu apele albastre ale mării.
Îndată ce ţi s-a spus numele ţinutului, trebuie să-ţi vină în minte şi cel ce a scris-o:
e poetul Naso, care suferă din pricina talentului său;
salutarea, pe care ar fi preferat să ţi-o aducă el însuşi,
ţi-o trimite, o Maximus Cotta, de la zbârliţii geţi.”

„31-32. Abia mi se pare că sunt întreg la minte, deoarece scriu poezii
şi am grijă să le corectez în mijlocul geţilor sălbatici.”

Cartea IV

În Capitolul 2, este menționat un alt destinatar al creațiilor sale și este reamintită caracteristica părului lung al barbarilor:

„1-2. Ceea ce citeşti, o, cel mai mare poet dintre regii cei mari,
vine, o Severus, de la geţii cei netunşi.”

Editorul Gh. Ștefan (1899-1980) notează că este vorba de poetul Cornelius Severus.



În același capitol este subliniată surprinzătoarea capacitate de asimilare a reprezentanților lumii civilizate greco-romane de către barbarii autohtoni:

,,21-22. Dacă cineva l-ar fi aruncat în această ţară pe Homer însuşi, / crede-mă, şi el ar fi devenit get.”

„37-38. Cui aş putea citi aici scrierile mele decât coralilor
blonzi şi celorlalte triburi pe care le are Istrul cel barbar?

„1-30. Fiindcă ai fost trimis, o Vestalis, către apele Euxinului,
ca să împarţi dreptate în locuri aşezate la pol,
iată tu însuţi vezi pe ce fel de pământ trăiesc
şi îmi vei fi martor că eu nu am obiceiul să mă plâng degeaba.
Tinere născut din regi alpini, chezăşia ta
să se alăture cu folos vorbelor mele.
Tu însuţi vezi în mod neîndoios că marea s-a prefăcut în gheaţă;
tu însuţi vezi că vinurile stau nemişcate din pricina gerului care le-a îngheţat
Tu însuţi vezi cum sălbaticul căruţaş iazig mână
carele încărcate prin mijlocul apelor Istrului.
Vezi otrava care este trimisă pe fierul încovoiat
şi că arma are două posibilităţi să te omoare.
O, dacă tu n-ai fi decât un simplu spectator în faţa acestora
şi nu le-ai fi cunoscut, luând tu însuţi parte la luptă!
Doar după multe primejdii se ajunge la rangul întîi,
iar cinstea obţinută de tine acum de curînd este meritată.
Cu toate că acest mare titlu îţi aduce multe foloase,
valoarea ta întrece titlul.
Istrul nu tăgăduieşte că nu eşti viteaz şi că odinioară mâna ta dreaptă
nu a înroşit apa cu sângele getic.
Nici cetatea Aegisos, nu neagă aceasta; cucerită de îndată ce ai sosit tu,
a priceput că nu i-a fost de nici un folos aşezarea ei prielnică.
Căci nu ştia dacă e mai bine apărată de poziţia ei sau de ostaşi;
cetatea era pe vîrful unei culmi deopotrivă cu norii.
Un duşman sălbatic o cucerise de la regele sitonilor 
şi, învingător, stăpânise bogăţiile cucerite,
pînă ce Vitellius, aducînd trupe pe apa fluviului,
după ce le-a debarcat, a purtat război contra geţilor.
Iar tu, urmaş viteaz al bătrânului Daunus,
ai pornit năvalnic la atac împotriva forţelor duşmane.
(...) 47. Tu călcai învingător peste grămezile de cadavre făcute de sabia ta
şi erau mulţi geţi sub picioarele tale.
Centurionul [comandant al unei sute de legionari] de al doilea rang lupta ca şi cel dintîi,
iar soldatul primea şi pricinuia multe răni.
Dar vitejia ta îi întrecea pe toţi, aşa
precum pegasul întrecea caii cei iuţi.
Aegisos a fost înfrîntă, iar poezia mea este o mărturie pe veci,
o Vestalis, a faptelor tale.”

„83-86. Ca să scap în sfârşit de ţărmurile prea apropiate de coralii îmbrăcaţi în piei
şi de geţii cei cruzi;
iar dacă patria îmi este interzisă mie, nenorocitul, atunci
să fiu pus într-un loc mai apropiat de cetatea ausonică [Roma]...”

Coralii sunt menționați și în „Enciclopedia Dacica” coordonată de doctorul în istorie antică Cătălin Bornagic.



În capitolul 9, aflăm numele unui alt destinatar al scrierilor lui Ovidiu, căruia îi laudă vitejia fostului comandant local Flaccus în luptele cu barbarii, de la care recucerise cetatea Troesmis/Turcoaia:

„75-84. Graecinus, în aceste locuri a fost comandant de curând Flaccus
şi sub conducerea lui sălbaticul ţărm al Istrului s-a aflat în siguranţă.
El a menţinut populaţiile din Misia într-o pace care a fost respectată.
Cu sabia a îngrozit pe geţii încrezători în arcul lor.
A recucerit iute prin vitejia lui cetatea Troesmis,
care fusese luată, şi a înroşit Dunărea cu sângele oamenilor sălbatici.
Întreabă-l de înfăţişarea locului şi de neajunsurile climei scitice;
cere-i să-ţi spună cât sunt de îngrozit de vecinul duşman;
să-ţi spună el dacă săgeţile lor uşoare nu sînt unse cu otravă de şarpe
sau dacă aici nu se săvîrşesc crude jertfe omeneşti..”

„97-104. Aceasta face ca tomitanii să fie binevoitori faţă de un nenorocit şi să-mi fie de ajutor,
fiindcă eu trebuie să dau mărturii despre acest ţinut.
Ei zic că ar fi mai bine să plec, fiindcă văd că eu vreau aceasta,
dar, pentru interesul lor, ei doresc să rămân aici.
Poţi să nu mă crezi: există decrete în care
sunt lăudat şi e o tăbliţă de ceară care mă scuteşte de sarcini.
Pentru un nenorocit o astfel de glorie nu-i potrivită,
chiar dacă şi cetăţile vecine îmi acordă un privilegiu asemănător.”

„1-2. Iată a şasea iarnă care trece şi pe care trebuie s-o petrec pe ţărmul
cimmerian, între geţii îmbrăcaţi în piei de animale. (...)
29-35. Deşi barbarii rătăcesc mai liberi în ţinutul din dreapta,
nu lasă totuşi nici ţărmul acesta în siguranţă.
Aici ogoarele sunt fără arbori, aici săgeţile sunt unse cu otravă;
aici iarna face din mare drum pentru cel care merge pe jos,
încât drumeţul merge fără să se ude şi fără corabie,
pe acolo pe unde mai-nainte îşi croia vâsla drum, dând apa la o parte.
Cei ce vin de aici ne spun că voi cu greu puteţi crede acestea;”

„57-64. Şi multe alte ape se varsă în Pont, între care cea mai mare
este Dunărea, care nu se lasă mai prejos decât tine, Nilule [Egipt].
Tot acest belşug de ape dulci sporeşte apa mării şi o schimbă;
nu-i îngăduie să-şi menţină puterea ei sărată;
mai mult, e asemenea unul lac şi unei bălţi liniştite
şi culoarea ei este spălăcită, fiind de-abia azurie.
Apa dulce pluteşte deasupra, căci e mai uşoară ca cea a mării;
aceasta din urmă are greutatea ei specifică, din pricina sării cu care e amestecată.”

„17-23. Nu trebuie să te miri, dacă versurile mele sunt cumva rele:
eu care le scriu am devenit aproape un poet get.
Ah! Mi-e ruşine: am scris o cărţulie în limba getică,
în care cuvintele barbare au fost aşezate după ritmul versurilor noastre.
Le-au plăcut - felicită-mă - şi am început să am
faima de poet printre neomenoşii geţi barbari.
Mă întrebi de subiect? Am adus laude împăratului ...¬ (...)
39-40. Iar unul din ei spuse: «Deoarece scrii astfel de lucruri despre împărat,
ai fi trebuit să fii trimis înapoi sub stăpânirea împăratului».”

„11-16. Şi cu Stixul [râul de la granița Infernului] - dacă există - voi schimba bucuros Istrul;
sau cu altceva, dacă se află, mai în fundul pământului decât Stixul.
Ogorul cultivat urăşte mai puţin buruienile, şi rândunica frigul,
decât urăşte Naso locurile acestea vecine cu războinicii geţi.
Din pricina unor astfel de vorbe, tomitanii
se vor mânia pe mine şi se va stârni ura tuturor împotriva poeziilor mele.”