IPJ ArgeșReținuți de polițiști

Nr. 796 din 14 decembrie 2023
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
Reținuți de polițiști
 
 
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată, și au reținut un bărbat, de 41 de ani și o femeie de 48 de ani, din Dragoslavele.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada octombrie – 11 decembrie 2023, cei doi ar fi pătruns în într-o locuință din localitatea Dragoslavele, la diferite intervale de timp, de unde ar fi sustras suma totală de 50.000 de lei, profitând de absența persoanei vătămate de la domiciliu.
Pe parcursul cercetărilor, a fost recuperată suma de 43.000 de lei.
După administrarea probatoriului, la data de 13 decembrie a.c., persoanele bănuite de săvârșirea faptei au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
 
  •  
 
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice
 
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost legitimate 825 de persoane, au fost verificate 678 de autoturisme și au fost efectuate 360 de testări cu aparatele etilotest sau Drugtest.
Ca urmare a abaterilor constatate în cele 24 de ore, au fost aplicate 258 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 72.000 de lei, dintre care 218 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 29 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

În cadrul abaterilor constatate în filtrele rutiere instituite, au fost reținute 17 permise de conducere și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.
 
  •  
 
Acțiuni de menținere a ordinii publice în Pitești
 
 
În ziua de 13 decembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.
Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la modul de organizare și executare a serviciului de pază, la mai multe societăți comerciale și unități de învățământ.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii piteșteni de ordine publică au aplicat, în total, 64 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.525 de lei și au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.
Polițiștii au desfășurat activități și în zona unităților școlare, în special la intrarea și ieșirea elevilor de la cursuri/ore, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și fluidizarea traficului rutier.
Cu aceeași ocazie, au fost purtate discuții și cu privire la modificările legislative referitoare la modul de pedepsire a unor infracțiuni rutiere, precum și cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
 
  •  
 
Sancționat pentru că nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric
 
 
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au depistat un bărbat, de 44 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Teiuleanu, și nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune.
Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
 
  •  
 
Sancționat pentru conducere agresivă
 
 
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 45 de ani, din Pitești, care, în timpul deplasării pe strada Nicolae Dobrin din Pitești, a adoptat un comportament agresiv, prin accelerat în mod repetat a motorului.
 Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
 
  •  
 
Sancționat pentru depășire neregulamentară
 
 
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat din Mioveni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, și a efectuat manevra de depășire, încălcând marcajul longitudinal continuu simplu.
Ca urmare a abaterii constatate, acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 870 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 60 de zile.
 
  •  
 
Conduceau fără drept
 
 
La data de 13 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au depistat un tânăr de 24 de ani, din Albeștii de Argeș, care conducea un autoturism, pe DJ 731, pe raza localității Dârmănești, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conform art. 335 din Codul Penal.
 
  •  
La data de 13 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au depistat un bărbat de 43 de ani, din Hârsești, care conducea un tractor, ce tracta un atelaj hipo încărcat cu material lemnos, pentru care deținea aviz, pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conform art. 335 din Codul Penal.
 
  •  
 
Activități de combatere a comerțului ilicit
 
 
În ziua de 13 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au acționat pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, în Piața Ceair din Pitești.
Cu această ocazie, polițiștii au depistat, asupra unui bărbat, de 33 de ani,   3.000 de țigarete de diferite mărci, care nu aveau aplicate marcaje fiscale emise de autoritățile române.
Ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 20.000 de lei, conform art. 449, alin.2, lit k din Legea nr. 227/2015 R, privind Codul Fiscal, iar țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării.
 
 
          BIROUL DE PRESĂ

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ArgeșReținuți de polițiști

18 Apr 2024 275

IPJ Argeș Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice

16 Apr 2024 311

IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier, desfășurate de Biroul Rutier Câmpulung

03 Apr 2024 359

IPJ ArgeșDepistat conducând pe contrasens, deși avea dreptul de a conduce suspendat

22 Mar 2024 381

IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier

23 Feb 2024 498

IPJ ArgeșPolițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal

20 Feb 2024 390

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști cu elevii

08 Feb 2024 457

IPJ ArgeșReținuți de polițiști

09 Jan 2024 351

IPJ ArgeșReținuți de polițiști

05 Dec 2023 563

IPJ ArgeșSancționat pentru că nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric

01 Dec 2023 569

În Argeș Reținuți și arestați pentru conducere fără drept, lipsire de libertate și tâlhărie

23 Nov 2023 850

IPJ ArgeșReținut după ce a fost prins în flagrant

27 Oct 2023 586

Trei bărbați reținuți în județul Argeș pentru șantaj, tâlhărie și lipsire de libertate

24 Oct 2023 881

IPJ Argeș Acțiuni de menținere a ordinii publice în Pitești

14 Sep 2023 489

IPJ ArgeșReținuți de polițiști

08 Aug 2023 555