ISU Harghita Buletin informativ - 08.07.2022

BULETIN  INFORMATIV
 
Bilanțul misiunilor din ultimele 48 de ore
În ultimele două zile, au fost înregistrate 12 solicitări pentru acordare de prim ajutor, iar  13 persoane aflate în dificultate au fost asistate medical de către echipajele SMURD.
Totodată, în perioada de referință, au fost transmise 8 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice (urși), în localitățile Odorheiu Secuiesc, Toplița, Băile Tușnad și Leliceni.
Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii militari harghiteni acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.
Deoarece sfârșitul de săptămână vine cu numeroase activități culturale, sportive și de divertisment, evenimente unde este preconizat un aflux mare de participanți, pompierii militari harghiteni vin în sprijinul cetățenilor cu măsuri de prevenire ce trebuie respectate pe timpul manifestărilor cu public numeros:
  • să nu aprindă ziare, hârtii, brichete sau alte surse de foc deschis în apropierea materialelor combustibile (construcţii, scaune, bănci, corturi, haine, îmbrăcăminte, etc.);
  • este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a țigărilor și chibriturilor aprinse;
  • este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt;
  • copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați.
  • parcarea autoturismelor se va realiza, astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru intervenția autospecialelor sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori.
Le recomandăm tuturor participanților să respecte măsurile dispuse de organizatori și să anunțe orice situație de urgență la numărul unic de urgență 112.
În scopul preîntâmpinării unor evenimente nedorite pe timpul desfăşurării unor activităţi recreative, specifice sezonului estival, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltul” al județului Harghita reaminteşte cetăţenilor măsurile menite a le proteja viaţa, familia şi bunurile şi implicit, a le asigura o vacanţă liniştită, ferită de situaţii nefericite.
Astfel, în cazul în care v-aţi decis să petreceţi vacanţa ori concediul departe de casă, înainte de a părăsi locuinţa, deconectaţi aparatele electrice şi închideţi robinetele de alimentare cu gaze naturale şi cu apă.
    În cazul în care călătoriţi cu autoturismul:
    – Înainte de a porni la drum, verificaţi apariţia unor eventuale scurgeri de carburanţi sau lubrifianţi;
    – Verificaţi perioada de garanţie a stingătorului de incendiu din dotarea autoturismului;
    – Dacă pe timpul deplasării simţiţi miros de ars sau detectaţi fum, opriţi imediat maşina în afara spaţiului carosabil, evacuaţi persoanele şi bagajele din autoturism şi anunţaţi de urgenţă evenimentul, apelând numărul unic 112;
    În situaţia în care călătoriţi cu trenul:
– Nu urcaţi în tren cu substanţe inflamabile;
– Respectaţi interdicţia fumatului;
– În cazul în care observaţi fum sau simţiţi miros de ars, anunţaţi imediat personalul trenului. În ultimă instanţă, acţionaţi frâna de urgenţă şi evacuaţi vagonul. 
Odată ajunşi la destinaţie:
– La cazarea în hotel (vilă, pensiune), solicitaţi personalului angajat informaţii referitoare la modul de comportare şi de anunţare în timp util, în caz de incendiu, precum şi de asigurare a salvării în condiţii de siguranţă, pe căile de evacuare;
– După ce v-aţi cazat, citiţi Planul de evacuare şi instrucţiunile stabilite de administraţia hotelului;
– Nu recurgeţi la improvizaţii ale instalaţiilor electrice. În situaţia în care observaţi deficienţe în acest sens sesizaţi imediat administraţia hotelului;
– Nu fumaţi în cameră;
– În caz de incendiu părăsiţi imediat clădirea hotelului. Nu vă întoarceţi niciodată pentru obiecte considerate valoroase. Viaţa dumneavoastră e nepreţuită!
– Folosiţi întotdeauna scările de evacuare pentru evacuarea de la nivelurile superioare ale clădirii. Nu utilizaţi liftul întrucât acesta se poate bloca la nivelul incendiat;
– În cazul în care coridorul sau scările sunt impracticabile din cauza fumului, rămâneţi în cameră, izolaţi uşa cu prosoape/lenjerie umede. Anunţaţi telefonic, prin Sistemul Unic 112, serviciile de urgenţă, pentru a vă comunica poziţia în clădire. Rămâneţi la fereastră şi strigaţi după ajutor.
Vă asigurăm încă o dată că efectivele de pompieri militari harghiteni sunt pregătite în permanență să răspundă, prompt, nevoilor comunității, pentru gestionarea tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
 
 
COMPARTIMENTUL INFORMARE
ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Harghita Buletin informativ - 20.09.2022

20 Sep 2022 307

ISU Harghita Buletin informativ - 02.08.2022

02 Aug 2022 341

ISU Harghita Buletin informativ - 21.07.2022

21 Jul 2022 372

ISU Harghita Buletin informativ - 18.07.2022

18 Jul 2022 432

ISU Harghita Buletin informativ - 13.07.2022

13 Jul 2022 452

ISU Harghita Buletin informativ - 06.07.2022

06 Jul 2022 638

ISU Harghita Buletin informativ - 04.07.2022

04 Jul 2022 392

ISU Harghita Buletin informativ - 29.06.2022

29 Jun 2022 498

ISU Harghita Buletin informativ - 28.06.2022

28 Jun 2022 552

ISU Harghita Buletin informativ - 21.06.2022

21 Jun 2022 476

ISU Harghita Buletin informativ - 17.06.2022

17 Jun 2022 491

ISU Harghita Buletin informativ - 09.06.2022

09 Jun 2022 466

ISU Harghita Buletin informativ - 23.05.2022

23 May 2022 465

ISU Harghita Buletin informativ - 20.05.2022

20 May 2022 446

ISU Harghita Buletin informativ - 20.05.2022

20 May 2022 445