Animals International condamnă tragedia din portul Midia Putea fi evitată dacă existau proceduri pentru astfel de situații de urgență

Animals International condamnă tragedia din portul Midia unde vaporul încărcat cu 14.600 de oi Queen Hind s-a răsturnat ieri dimineață.

”Această tragedie putea fi evitată dacă existau proceduri pentru astfel de situații de urgență și, mai ales, dacă România ar exporta carne în loc de animale vii”, acuză Gabriel Păun, directorul UE al Animals International.


Filmările teribile obținute ieri și astăzi de investigatorii Animals International demonstrează că, în afara curajului extraordinar al unor indivizi care au salvat echipajul navei și 32 din 14.600 de animale, lipsa unui protocol de urgență și a unei legislații stricte pentru transportul maritim al animalelor pot duce cu ușurință la astfel de tragedii.

”Imaginile pe care le-am obținut includ mii de animale prăbușite în pereții laterali ai vasului înainte ca acesta să intre sub apă și animalele să se înece, urmate de filmări de astăzi dimineață cu animale moarte plutind pe apă. Nava a fost abandonată pe timpul nopții iar dimineață nu s-a efectuat nicio operațiune de salvare pentru bietele animale”, a adăugat Păun.


Queen Hind a fost implicată în decembrie 2018 într-un incident pe Marea Marmara unde   s-a defectat motorul, nava plutind zile în șir în derivă, după care a realizat până ieri mai multe transporturi cu animale vii din România spre Iordania, dar și spre Arabia Saudită, Dubai și Qatar.

Ultimul transport fusese realizat din portul Midia de unde nava plecase, la 1 noiembrie, spre portul Jeddah din Arabia Saudită, unde ajunsese la 9 noiembrie. Pe 10 noiembrie, nava a pornit din Jeddah cu destinația Midia unde vasul a revenit la 23 noiembrie.

”Suspectăm o supraîncărcare a navei și o proastă distribuție a greutății care au dus la înclinarea decisivă a navei și răsturnarea pe o parte.”, a adăugat Păun.

”Cerem o anchetă încrucișată a Ministerului Agriculturii și a celui a Transporturilor pentru a se verifica cauzele tragediei, precum și în ce fel legislația pentru bunăstarea animalelor și pentru transportul maritim au fost respectate și unde acestea necesită îmbunătățire urgentă.”, a încheiat Păun.


Sursa foto: Facebook Animals International - Romania


Citește și: Crescătorii de animale solicită pedepsirea vinovaţilor care au făcut posibil dezastrul din Portul Midia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 507

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 461

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă în cazul navei GSP King, reţinută în Portul Midia!

18 Mar 2024 3834

Nava GSP King, proprietatea GSP King Ltd, reţinută de Tribunalul Constanța în Portul Midia!

12 Mar 2024 7146

Firme Constanța Midia Internațional SA. A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

26 Feb 2024 714

Vizat, Portul Midia! Administrația Porturilor Maritime Constanța a atribuit cu contract important (DOCUMENT)

24 Feb 2024 806

Baurzhan Nurgaliyev este noul administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Midia Marine Terminal SRL, din Năvodari

07 Feb 2024 910

Act adițional Ministerul Apărării Naționale alocă noi fonduri pentru Șantierul Naval Midia SA (DOCUMENT)

25 Jan 2024 1304

Administrația Porturilor Maritime, contract cu Inaco Legal SRL, din Galați (DOCUMENT)

23 Jan 2024 834

Nava GSP King, sub pavilion Panama, reținută de Tribunalul Constanța în Portul Midia! (DOCUMENT)

16 Jan 2024 8197

Nemulțumiri după primele condamnări! Dosarul oilor îngropate pe un teren viran din Tulcea ajunge la Constanța! (FOTO, VIDEO+DOCUMENT)

08 Jan 2024 1071

Averea și interesele lui Costel Bucur, director Operațiuni Portuare în Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (DOCUMENT)

29 Dec 2023 1776

Averea și interesele lui Adrian Daniel Gavruță, președintele Consiliului de Administrație al Administrației Porturilor Maritime SA! (DOCUMENTE)

21 Dec 2023 1572

Primele condamnări în dosarul oilor îngropate pe un teren viran din Tulcea! Inculpați, Cazacioc Gelu Daniel și Cazacioc&Co SRL (FOTO, VIDEO+DOCUMENT)

11 Dec 2023 1670

Baza Logistică Navală Constanța și Șantierul Naval Midia SA au încheiat un contract ce prevede reparații și andocare la Nava NPR 190 (DOCUMENT)

07 Dec 2023 1066