UPDATE Imagini de la eveniment Președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, prezent la Școala Politică de Vară de la Constanţa (galerie foto)

Președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a participat astăzi, 29 august, la sesiunile ce vor deschide lucrările celor două reuniuni ale organizațiilor ALDE.

În aceste momente, Călin Popescu-Tăriceanu susține o conferință de presă, la Hotel Perla.

În perioada 29-31 august 2018, în stațiunea Mamaia se va desfășura Școala Politică de Vară a Organizației Femelilor Liberal Democrate (OFLDE), precum și Școala Politică de Vară a Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților (TLDE), sub numele „Libertate și democrație”.

UPDATE 1: Pe lângă preşedintele ALDE, la conferinţa de presă sunt prezenţi şi Claudiu Catană, preşedintele TLDE, Varujan Vosganian, parlamentarul Ion Popa, Gabriel Daraban, preşedinte ALDE municipiu Constanţa si secretarul general ALDE Daniel Chitoiu.

UPDATE 2:
Legat de legea pensilor, Tăriceanu a confundat-o pe ministra Olguţa Vasilescu cu Marinescu, şi a punctat că a urmărit proiectul propus de către aceasta şi este de acord cu modificările făcute. Acesta a precizat că vor exista bonificaţii pentru cei care nu vor putea demonstra o anumite vechime de muncă, şi el fiind în această situaţie în perioda când era inginer.

"Corecţiile vor fi benefice. Pensionarii au fost multumiţi şi în 2015 când s-au adus modificări", a adăugat liderul ALDE.

Proiectul de lege nu abordează pensiile speciale.

UPDATE 3: Tăriceanu l-a prezentat oficial pe Ion Popa. Senatorul Ion Popa este noul preşedinte al organizaţiei judeţene ALDE Constanţa.

UPDATE 4: Ministerele ALDE au suferit pierderi de bani în urma rectificărilor bugetare, însă Tăriceanu a declarat ca este mulţumit de activitatea acestora, căci nu e singurul criteriu care contează.

"Toate instituţiile au pierdut bani dacă nu au fost capabile să facă investiţii şi decât să ne trezim la sfârşitul anului cu bani necheltuiţi, mai bine să fie realocaţi", a spus Tăriceanu.

UPDATE 5: Legat de noua conducere DNA, Tăriceanu a spus că nu cunoaşte niciun candidat şi că speră că cel care va fi în fruntea instituţiei să aibă cunoştinte juridice solide.

"Subiectul remanierii îi revine primului ministru şi doamna Dancilă nu a discutat cu membrii coaliţiei", a spus Tăriceanu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT) USR Constanța despre legea pensiilor - „ Este o lege absolut odioasă, o escrocherie politică”

19 Oct 2023 1106

ALDE Constanța are echipă nouă la municipiu. Cine este noul președinte

24 Jun 2020 3631

ALDE vrea două tururi pentru alegerea primarilor, dar nu susține anticipatele

22 Jan 2020 3437

Senatorul Ion Popa, preşedintele ALDE Constanța, declaraţii referitoare la voturile din şedinţa CJC de ieri

31 Jul 2019 1746

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, prezent la Constanța (galerie foto)

16 Mar 2019 2424

Preşedintele ALDE Constanţa, către şefii PSD Constanţa - "Minciuna are picioare scurte"

01 Mar 2019 2243

Conferinţă la Constanţa Norica Nicolai şi Renate Weber au confirmat că se află pe listele ALDE pentru europarlamentare

26 Jan 2019 2580

Conferință ALDE la Constanța. Europarlamentarul Renate Weber, prezent (galerie foto)

25 Jan 2019 2165

În ce condiții își asumă Gabriel Daraban (ALDE) candidatura la Primăria Constanţa

22 Nov 2018 1809

UPDATE ALDE Constanța, despre problemele politice și sociale actuale

01 Nov 2018 1569

Conferinţă de presă la ALDE Constanţa

30 Oct 2018 1730

Organizația de femei ALDE Constanța pregătește evenimente ample pentru noiembrie - donare de sânge și celule stem (galerie foto)

25 Oct 2018 2382

Ion Popa, liderul ALDE Constanța, a discutat de problemele constănţenilor

18 Oct 2018 2081

ALDE Constanța acuză Primăria Constanța că nu a făcut demersuri pentru a nu rămâne orașul fără agent termic

27 Sep 2018 3625

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea S IMMO AG de către IMMOFINANZ AG

20 Sep 2018 1239