Medicul nutriționist Mihaela Bilic „Produsele expirate nu sunt obligatoriu și stricate”



Medicul nutriționist Mihaela Bilic anunță, printr-o postare pe pagina de Facebook, că „tone de mâncare ajung la coșul de gunoi”, chiar dacă puteau fi consumate și face câteva recomandări cu privire la datele de expirare înscrise pe ambalajele alimentelor. 

„Societatea de supraconsum în care trăim ne pune la dispoziție o supraofertă alimentară care vrem- nu vrem duce în final la risipă alimentară. În plus termenul de valabilitate al produselor este din ce în ce mai scurt, prin urmare tone de mâncare ajung la coșul de gunoi chiar dacă puteau fi încă consumate.

Avem capacitatea să facem diferența dintre un produs bun pentru consum și unul stricat dacă ne folosim simțurile. Mirosul gustul și chiar aspectul unui preparat sunt indicatori ai calității. Produsele fermentate și mucegăite pot fi chiar benefice, având în vedere efectul lor probiotic- brânza cu cat e mai “împuțită”, cu atât e mai interesantă.

E bine de știut că un iaurt poate fi consumat încă 3 săptămâni după termenul de expirare, cu condiția să fi fost păstrat la rece. Va fi mai acid și mai acrișor tocmai pentru că are mai multe colonii de lactobacili. Ciocolata poate fi consumată chiar și la un an de zile după ce a expirat (chiar dacă are o peliculă albă), iar pastele făinoase și orezul până la 2 ani.

Mierea nu se strică niciodată, cel mult se zaharisește și atunci trebuie pusă în apă caldă. Până și produsele congelate au termen de expirare, însă le puteți consuma liniștiți chiar dacă a mai trecut un an în plus. Conservele (cu condiția să nu fie bombate) și laptele UHT se păstrează timp îndelungat și pot fi consumate până la 2 ani după expirare.

De dragul siguranței alimentare am ajuns să sterilizam excesiv mâncarea, acolo unde corpul nostru are nevoie de hrană vie și de bacterii benefice cu care să-și reîntregească flora intestinală. Există mucegaiuri nobile, iar contactul cu bacteriile ne dezvoltă imunitatea. În plus produsele care fermentează și ajung să fie stricate sunt dovada că NU sunt ultra procesate și pline de conservanți.

Cu siguranță carnea și peștele sunt produse extrem de perisabile și termenul de garanție nu poate fi depășit. Însă la cealaltă extremă nu merită să aruncăm biscuiții, dulceața sau parmezanul pentru simplu fapt că s-a depășit data înscrisă pe etichetă.

Cred că am ajuns în momentul ridicol în care, de frică să nu ne frigem cu ciorbă, suflăm și-n iaurt. În Elveția nu pot să faci brânză decât din lapte pasteurizat/fiert(?!), iar noi suntem indignați când descoperim un aliment expirat-ca și cum ar fi otrăvitor și periculos pentru sănătate… Uitând să ne folosim simțurile, care știu să ne spună instinctiv ce e bun de mâncat!

Obișnuiți-vă să mirosiți și să gustați un produs - dacă nu a fost păstrat în condiții optime, poate fi stricat chiar dacă nu e expirat. Și atunci nu mai putem da vina pe industria alimentară”, se arată în postare.

foto: unsplash/ Brooke Lark

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Recomandarea să bem doi litri de lichid pe zi, adevăr sau mit? Ce spune nutriționista Bilic

01 Apr 2024 1041

Ești în luptă cu kilogramele? Nutriționistul detaliază o strategie de slăbire

28 Jan 2024 1072

De ce a explodat numărul intoleranțelor alimentare? Nutriționistul ne răspunde

13 Jan 2024 999

Mâncatul cu poftă îngrașă mai tare? Nutriționistul ne răspunde

06 Jan 2024 1020

Slăninuță afumată, leber și caltaboș, un trio obligatoriu în meniul de Sărbători. Ce au în comun aceste preparate?

23 Dec 2023 742

Super-alimentul care alungă rapid răceala. E un fel de “confort food”, ceva ce ne alină și ne răsfață

19 Dec 2023 912

Un aliment ignorat de mulți. ”Are multe proteine, puțină grăsime și sare mai deloc”

16 Dec 2023 1552

Bucurie în farfurie Nutriționistul ne dezvăluie trucurile unui meniu de sărbători echilibrat

16 Dec 2023 1044

Avantajele neștiute ale unui preparat tradițional!

13 Dec 2023 1034

De ce „fără gluten nu înseamnă mai bun”. „Credem că oferă beneficii, dar e invers!“

02 Apr 2023 3267

Alimente care vă influențează starea de spirit. Ce puteți introduce în meniu

16 Mar 2023 1317

Explicația pentru care nu ne plac anumite alimente. Ce spune nutriționistul

12 Mar 2023 1586

10 semne că îți lipsește Vitamina C din organism. Ce spune nutriționistul

04 Mar 2023 2807

Mirajul ambalajului Cât de important este modul de prezentare al mâncării pe care urmează să o consumi. Anunțul nutriționiștilor

10 Dec 2022 1296

Care sunt alimentele care ne îmbolnăvesc. Nutriționistul Mihaela Bilic- „Degeaba există legislație... Au potențial cancerigen“

30 Jun 2022 1446