IPJ Bacău Buletin de presă - 05.08.2021

Nr. 506514 din 05 august 2021
                         
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
Prinşi de poliţişti în timp ce vindeau produse susceptibile a fi contrafăcute
 
La data de 04 august a.c., în jurul orei 09:00, o patrulă mixtă formată din poliţist şi jandarm au identificat pe peronul Autogării Bacău, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 51 de ani, toţi din judeţul Harghita în timp ce ofereau spre vânzare peste 80 de tricouri şi 36 de parfumuri purtând o marcă similară cu o marcă înregistrată.
Poliţiştii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată cu produse identice ori similare.
          Bunurile în valoare de aproximativ 22.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
 
Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri”, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni!
  
Poliţiştii de la economic au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul achiziţiilor publice/materialelor de construcţii
 
La data de 04 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul achiziţiilor publice/materialelor de construcţii pe raza judeţului Bacău.
          Astfel, poliţiştii de la economic, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat verificări la 27 de societăţi comerciale.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, din care 7 conform O.U.G 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 4 în baza O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi una la Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în valoare totală de 27.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au confiscat suma de 2.479 de lei, numerar.

Exemple:


1.        Cu ocazia verificărilor efectuate,  poliţiştii de la economic s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că, în perioada ianuarie 2019 - iulie 2021, un operator economic, nu ar fi eliberat documente fiscale şi nu ar fi evidenţiat în actele contabile toate veniturile realizate ca urmare a executării unor lucrări de construcţie monumente funerare şi amenajări de morminte cu marmură şi granit în cimitirele din oraşul Buhuşi şi din comuna Blăgeşti, sustrăgându-se în acest mod de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.

2.       În urma controlului efectuat la o societate comercială din localitatea Racova, unitate ce are ca obiect de activitate depozit materiale de construcţii, cu privire la modul de înregistrare a sumelor încasate din activitatea societăţii, a rezultat că operatorul economic în cauză nu ar fi evidenţiat în casa de marcat fiscală toate sumele provenite din vânzări, respectiv suma de 904 lei nu era fiscalizată.
Faţă de societatea în cauză, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor O.U.G 28/1999, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi s-a dispus măsura confiscării sumei de 904 lei nefiscalizată.

 Activităţile poliţiştilor pentru siguranţa cetăţenilor
 
Poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au acţionat, la data de 04 august a.c. pentru prevenirea şi combateriea faptelor ilicite de orice natură, pe raza comunelor arondate.
Activităţile s-au desfăşurat împreună cu jandarmi şi poliţişti locali.
Au fost verificate 20 de obiective de interes, respectiv, parcuri, terase, restaurante, unităţi economice.
Au fost legitimate peste 130 de persoane şi verificate în trafic 59 de autovehicule, fiind efectuate conducătorilor auto verificări cu aparatul etilotest.
Forţele de ordine au aplicat 37 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 de lei.
 
La aceeaşi dată, pe raza oraşului Buhuşi, poliţişti de ordine publică, rutieră şi  poliţişti locali , împreună cu reprezentanţii R.A.R şi D.S.V.S.A au acţionat  pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 55/2020, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale.
Au fost legitimate 80 de persoane şi controlate în trafic 30 de autovehicule. Totodată, au fost verificate 26 de persoane aflate în carantină.
Şi traficul rutier a fost în atenţia poliţiştilor, fiind aplicate 16 sancţiuni contravenţionale la regimul rutier, în valoare de 5.000 de lei şi au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
 
Întocmit,
Inspector principal de poliţie

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Bacău”Școala altfel ”, în comuna Oituz

25 Apr 2024 235

IPJ BacăuReținut de polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului pentru infracțiuni la regimul rutier

24 Apr 2024 313

IPJ Bacău Acțiune a polițiștilor Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului

22 Apr 2024 257

IPJ BacăuAcțiune a polițiștilor din Onești pentru disciplinarea pietonilor și bicicliștilor

19 Apr 2024 275

IPJ BacăuUrmărit internațional, depistat de polițiștii de investigații criminale

16 Apr 2024 320

IPJ BacăuSecția 2 Poliție Bacău, în Acțiunea “Blocada”

08 Apr 2024 308

IPJ BacăuReținut de polițiști după ce a condus băut și a provocat un accident rutier

02 Apr 2024 371

IPJ BacăuReținut de polițiști după ce a condus din nou un autoturism fără permis

28 Mar 2024 407

IPJ BacăuUrmărit național, depistat de polițiști

12 Mar 2024 366

IPJ BacăuMandat de arestare european pus în aplicare de polițiști

04 Mar 2024 408

IPJ BacăuPercheziții domiciliare în județele Bacău și Brașov și 3 persoane reținute de polițiști pentru proxenetism

21 Feb 2024 411

IPJ Bacău Bărbat ajuns în arest după ce și-ar fi agresat fratele

13 Feb 2024 479

IPJ BacăuIdentificat și reținut de polițiștii din Buhuși

06 Feb 2024 438

IPJ Bacău UPDATE- reținut după ce a condus un autoturism sub influența alcoolului și cu permisul anulat

31 Jan 2024 405

IPJ Bacău Percheziții domiciliare în Bacău, la imobilele unui bănuit de furt calificat

22 Jan 2024 441