IPJ Bacău Buletin de presă - 07.10.2021

BULETIN DE PRESĂ
 
Material lemnos ridicat de polițiști în vederea confiscării
 
La data de 06 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei Oneşti au identificat un bărbat de 24 de ani, din comuna Livezi, în timp ce transporta o cantitatea de 2,52 m.c cherestea, în valoare de 1.613 lei, pentru care nu a prezentat  aviz de însoţire sau documente legale de proveniență.
Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 cu 1000 lei, iar cantitatea de 2,52 metri cubi, a fost depozitată la Ocolul Silvic Mănăstirea Caşin.
 
La data de 06 octombrie a.c. polițiștii de proximitate din cadrul Poliţiei oraşului Buhuşi, au depistat în flagrant doi bărbați de 17 ani, respectiv de 24 ani din localitate în timp ce tăiau material lemnos din padurea aflată în gestiunea Ocolului Silvic Fântânele pe care l-a încarcat într-un atelaj hipo cu intenţia de a-l sustrage.
În atelajul hipo, proprietatea bărbaților, a fost identificată o cantitate de 2,01 m.c. esenţă paltin în valoare de 1.557,08 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier național.
  •  
 
            La data de 06 octombrie a.c. polițiști din cadrul Poliției orașului Dărmănești, au identificat în flagrant două atelaje hipo care transportau material lemnos.
În urma cercetărilor au fost identificaţi doi tineri de 16 ani, din comuna Dofteana, respectiv de 14 ani din orașul Dărmăneşti, care transportau o cantitate de 3,021 m.c. esenţă foioasă, specia mesteacăn şi anin, fără a deține documente de provenienţă a materialului lemnos.
Cantitatea de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării şi predată către lucrători din cadrul Ocolului Silvic.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere şi sustragere de arbori, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propuneri procedurale.
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  
 

Armă ridicată de poliţişti în vederea confiscării
 
          La data de 06 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au fost sesizați despre faptul că la sediul Secției 2 Poliție Bacău s-a prezentat o femeie de 48 de ani, din comuna Zemeş, care avea asupra sa un pistol neletal și 10 cartușe.

             Femeia a declarat că a achiziţionat arma în luna iunie 2021, din Franţa, prezentând și factura de achiziţie. Atât arma cât și muniția au fost introduse ilegal în România, în urmă cu o săptămână.
Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și respectiv contrabandă calificată.

 
Evenimente rutier constatate de polițiști
 
La data de 06 octombrie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Onești au fost sesizați despre faptul că, pe raza comunei Oituz s-a produs un eveniment rutier cu vatămarea corporală a unei persoane.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că, un bărbat de 38 de ani, din comuna Oituz, în timp ce conducea un atelaj hipo, din cauza deplasării în galop a cailor s-a dezechilibrat și a căzut din căruță pe marginea părții carosabile.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,18 mg/l, alcool pur în aerul expirat și a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 06 octombrie a.c., un echipaj de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Oneşti a depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, din comuna Bogdănești, având o îmbibaţie alcoolică de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

A condus desi avea dreptul de a conduce suspendat
 
La data de 07 octombrie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Biroului Rutier Onești, au depistat un bărbat de 19 de ani, din comuna Gura Văii, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
          În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul având suspendat dreptul de a conduce.
 

Identificat de polițiști după ce a sustras 200 lei
 
În data 06 octombrie a.c., în jurul orelor 21:40, polițiști din cadrul Poliţiei oraşului Comăneşti au fost sesizaţi de către un bărbat de 45 ani, din oraşul Comăneşti, despre faptul că în timp ce se afla într-o societate comercială care are ca profil desfacerea de băuturi alcoolice, o persoană de sex masculin i-a sustras suma de 200 lei din portofel.
Bărbatul a indicat, ca și posibil autor un bărbat de 31 ani, din oraşul Comăneşti.
În urma cercetărilor asupra persoanei indicate a fost găsită suma de 200 lei, fiind restituită persoanei vătămate.
În cauză s-a întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie înaintat Parchetului cu propuneri procedurale.
           
Comportamentul neadecvat, caracterizat prin neglijenţă, ignoranţă ”ajută” la comiterea furturilor din buzunare şi genţi. Exersarea spiritului de vigilenţă reprezintă primul şi cel mai solid „scut” împotriva hoţilor şi a altor genuri de infractori.
 
 Polițiștii vă sfătuiesc:
  • când vă aflaţi la ghişeul unei bănci sau în apropierea unor bănci, pentru a ridica o sumă de bani, este bine să observaţi comportamentul persoanele din jurul dumneavoastră, unii infractori speculează orice situaţie şi urmăresc victimele până ajung în locuri ferite de privirile cetăţenilor;
  • nu număraţi banii pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jurul dumneavoastră; printre cetăţeni pot fi şi infractori cărora le oferiţi singuri „pontul”;
  • când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care-i aveţi, ci doar suma necesară. Banii se manevrează în interiorul poşetei sau a buzunarului;
  • acordaţi atenţie sporită supravegherii copiilor, cărora trebuie să evitaţi să le oferiţi bunuri de valoare ( telefoane mobile lănţişoare, sume mari de banii), toate acestea constituie o tentaţie pentru infractori;
  • nu împrumutaţi telefoanele mobile pe stradă sau în localuri publice unor persoane necunoscute  care sub pretextul apelării unor prieteni dispar cu telefoane cu tot.
 
În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt din buzunare, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, indiferent că aveţi sau nu credit ori cartel.

 
 
 
 
 
 
 
Polițiștii au acționat pentru siguranța cetățenilor
 
La data de 06 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secției Rurale Ștefan cel Mare, au acţionat pe linia verificării prevenirii şi combaterii abaterilor rutiere în rândul pietonilor, bicicliştilor, a căruţaşilor şi prevenirii cauzelor generatoare de accidente rutiere,
            Astfel, polițiștii au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.120 lei, au verificat 5 mijloace de transport în comun și 3 microbuze școlare, 7 societăți comerciale  și 4 terase/restaurant, fiind legitimate 97 persoane dintre care 13 nu respectau măsurile de protecție individual.
 
 
Polițiștii din cadrul Stațiunii Tg. Ocna au actionat în data de 05 octombrie a.c., pentru prevenirea răspândirii la nivel local a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, respectării legalităţii transportului public de persoane, a combaterii faptelor antisociale, precum şi pe linia prevenirii si combaterii infractionalităţii în domeniul stradal.
Astfel, polițiști de ordine publică, rutieră și investigații criminale din cadrul Stațiunii Tg. Ocna au verificat autovehicule în trafic, societăți comerciale, parcul, piața agroalimentară și autogara din localitate.
Au fost verificate 6 societăţi comerciale, 21 autoturisme, au fost legitimate 28 persoane, iar pentru neregulile constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.375 de lei, din care 7 la regimul rutier, 8 în baza Legii nr.55 din 2020 și 1 în baza Legii 61/1991.
 
          Întocmit,
Comisar de poliţie
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Bacău”Școala altfel ”, în comuna Oituz

25 Apr 2024 222

IPJ BacăuReținut de polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului pentru infracțiuni la regimul rutier

24 Apr 2024 292

IPJ Bacău Acțiune a polițiștilor Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului

22 Apr 2024 236

IPJ BacăuAcțiune a polițiștilor din Onești pentru disciplinarea pietonilor și bicicliștilor

19 Apr 2024 268

IPJ BacăuUrmărit internațional, depistat de polițiștii de investigații criminale

16 Apr 2024 317

IPJ BacăuSecția 2 Poliție Bacău, în Acțiunea “Blocada”

08 Apr 2024 301

IPJ BacăuReținut de polițiști după ce a condus băut și a provocat un accident rutier

02 Apr 2024 367

IPJ BacăuReținut de polițiști după ce a condus din nou un autoturism fără permis

28 Mar 2024 399

IPJ BacăuUrmărit național, depistat de polițiști

12 Mar 2024 365

IPJ BacăuMandat de arestare european pus în aplicare de polițiști

04 Mar 2024 402

IPJ BacăuPercheziții domiciliare în județele Bacău și Brașov și 3 persoane reținute de polițiști pentru proxenetism

21 Feb 2024 410

IPJ Bacău Bărbat ajuns în arest după ce și-ar fi agresat fratele

13 Feb 2024 476

IPJ BacăuIdentificat și reținut de polițiștii din Buhuși

06 Feb 2024 437

IPJ Bacău UPDATE- reținut după ce a condus un autoturism sub influența alcoolului și cu permisul anulat

31 Jan 2024 401

IPJ Bacău Percheziții domiciliare în Bacău, la imobilele unui bănuit de furt calificat

22 Jan 2024 439