IPJ Bacău Buletin de presă - 10.11.2022

Nr.1067118 din 10 noiembrie 2022
                        
 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
 
Biroul Rutier în acțiune
 
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bacău au acționat pe raza municipiului, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație.
          În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 85 de persoane, au controlat 71 de autovehicule și au testat alcoolscopic 61 de conducători auto.
          Au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.800 de lei, din care 6 bicicliștilor, 5 pentru neportul centurii de siguranță, iar restul pentru alte abateri.    Au fost reținute 3 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.
  •  
 
Identificat și reținut de polițiștii de investigații criminale
         
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bacău împreună cu cei din cadrul Postului de Poliție Săuceşti au identificat un tânăr de 15 ani, urmărit la nivel naţional în urma emiterii unui mandat de arestare preventivă, de către Curtea de Apel Bacău pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi tentativă de omor.
Persoana în cauză a fost introdusă în Arestul I.P.J Bacău.



 
Urmărită internațional, depistată de polițiști

 
Polițiștii Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat în zona Autogării Bacău o localnică de 37 de ani împotriva căreia Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a emis mandat de aducere, având ca obiect mandat de arestare european.
Femeia a fost preluată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.
           Aceasta era urmarită la nivel internațional, fiind posesoare a unui mandat european de arestare emis de autoritățile italiene pentru comiterea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor, faptă prevăzută de Codul penal italian.
         Față de persoana în cauză s-a dispus retinerea pentru o perioada de 24 ore și urmează să fie prezentată Curții de Apel Bacău în vederea declanșării procedurii de extrădare.
  •  
Nu a respectat măsura arestului la domiciliu
 
La data de 09 noiembrie a.c, polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare au efectuat control la adresa unde execută arestul la domiciliu un bărbat din comuna Lipova, context în care s-au sesizat din oficiu despre comiterea de către inculpat a infracţiunii de evadare.
           În urma verificărilor efectuate împreună cu polițiștii din cadrul I.P.J Neamţ, inculpatul a fost depistat pe raza comunei Oniceni, județul Neamţ, de unde a fost condus la I.P.J Bacău.
          S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de evadare, iar faţă de inculpat s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore.
  •  
 
Depistat de polițiștii rutieri, băut și fără permis de conducere
 
            La data de 09 noiembrie a.c, în jurul orei 20:00, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău, au depistat în flagrant delict, un tânăr de 29 de ani, din comuna Mărgineni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Rozelor din municipiul Bacău.
          În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române, a reieşit faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
         În urma testării cu aparatul etilometru, a rezultat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
         Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
 
 
 
 
Dosar penal întocmit și permis de conducere reținut
 
La data de 09 noiembrie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au procedat la oprirea pe drumul comunal din Stănişeşti, a unui autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din localitate, care avea o alcoolemie de 0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
              Bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Totodată, s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.
 
 
                                                                                                  Întocmit,
Subcomisar de poliţie

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Bacău”Școala altfel ”, în comuna Oituz

25 Apr 2024 219

IPJ BacăuReținut de polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului pentru infracțiuni la regimul rutier

24 Apr 2024 289

IPJ Bacău Acțiune a polițiștilor Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului

22 Apr 2024 235

IPJ BacăuAcțiune a polițiștilor din Onești pentru disciplinarea pietonilor și bicicliștilor

19 Apr 2024 265

IPJ BacăuUrmărit internațional, depistat de polițiștii de investigații criminale

16 Apr 2024 316

IPJ BacăuSecția 2 Poliție Bacău, în Acțiunea “Blocada”

08 Apr 2024 294

IPJ BacăuReținut de polițiști după ce a condus băut și a provocat un accident rutier

02 Apr 2024 365

IPJ BacăuReținut de polițiști după ce a condus din nou un autoturism fără permis

28 Mar 2024 397

IPJ BacăuUrmărit național, depistat de polițiști

12 Mar 2024 361

IPJ BacăuMandat de arestare european pus în aplicare de polițiști

04 Mar 2024 402

IPJ BacăuPercheziții domiciliare în județele Bacău și Brașov și 3 persoane reținute de polițiști pentru proxenetism

21 Feb 2024 408

IPJ Bacău Bărbat ajuns în arest după ce și-ar fi agresat fratele

13 Feb 2024 475

IPJ BacăuIdentificat și reținut de polițiștii din Buhuși

06 Feb 2024 434

IPJ Bacău UPDATE- reținut după ce a condus un autoturism sub influența alcoolului și cu permisul anulat

31 Jan 2024 398

IPJ Bacău Percheziții domiciliare în Bacău, la imobilele unui bănuit de furt calificat

22 Jan 2024 437