Coronavirus - ultimele stiri despre epidemia de coronavirus

Primele 15 izolete produse în România, recepţionate de Ministerul Apărării Naționale


Primul lot de 15 de izolete de concepție și producție românească a fost recepționat vineri, 27 martie, la sediul operatorului economic S.C. STIMPEX S.A, în prezența Primului ministru al României, Ludovic Orban, ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă și a ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, Virgil-Daniel Popescu.

Dispozitivele medicale recepționate de Departamentul pentru armamente și Direcția medicală a MApN sunt produse în serie după un proiect de cercetare militară – „Sistem de evacuare a personalului contaminat cu agenți biologici – BIOEVAC”, dezvoltat de cercetători științifici militari specializați în proiecte în domeniul CBRN (amenințări de tip chimic, biologic, radiologic și nuclear). Prima comandă a MApN se ridică la un număr de aproximativ 100 de izolete, care vor fi distribuite, prin Direcția medicală, sistemului medical național. Producția de izolete va continua și după onorarea primei comenzi, pentru a răspunde cerinței în creștere pentru aceste dispozitive medicale.

În a doua parte a vizitei, cercetătorii științifici din cadrul Centrului de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie au prezentat oficialilor din Guvernul României, la sediul instituției militare de cercetare, prototipul unui alt proiect dezvoltat recent pentru susținerea eforturilor de combatere a pandemiei cu COVID-19: „Modul pentru izolarea personalului contaminat cu agenți biologici -BIOEVAC”, destinat izolării în condiții de siguranță a pacienților, inclusiv a celor infectați cu virusul SARS-CoV-2, care produce boala COVID-19.

Produsul va  trece, în perioada imediat următoare, printr-un program accelerat de testare-evaluare pentru verificarea caracteristicilor de performanţă, în vederea omologării și producției în serie.

Sistemul de evacuare a personalului contaminat cu agenți biologici – BIOEVAC asigură izolarea temporară și transportul în siguranță al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenți biologici, inclusiv SARS-CoV-2, și este dotat cu un sistem de filtro-ventilație cu presiune negativă. Produsul, dezvoltat de cercetătorii militari împreună cu medicii militari, îndeplinește standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare și pe traseul de transport al persoanei infestate.

Modulul pentru izolarea personalului contaminat cu agenți biologici – BIOSAFE, dezvoltat de aceleași stucturi de cercetare ale MApN, constă într-o unitate de izolare mobilă destinată izolării imediate şi eficiente a persoanelor suspecte sau contaminate cu agenți biologici înalt patogeni, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a tratamentului medical. Echiparea produsului cu o unitate de filtro-ventilaţie cu presiune negativă asigură securitatea din punct de vedere al riscului de contaminare în zona de izolare.

La dezvoltarea acestor proiecte au contribuit Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie din cadrul Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare (ACTTM), structură aflată în subordinea Departamentului pentru armamente, și Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare, structură aflată în subordinea Direcției Medicale a MApN.

Sursa foto: Facebook/ Ministerul Apărării Naționale

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Nu mai ai scăpare!“ „Termoscanare“ cu năbădăi, la un supermarket, pentru handbalistul Cătălin Ion, celebra „izoletă“ de la Eforie Sud (video)

28 May 2020 3036

Handbalistul de la CS Medgidia „Izoleta“ Cătălin Ion, distracție la maxim alături de prietenii săi de la Club Off Road Eforie

20 May 2020 2968

Izoleta 10, cu Cătălin Ion și Alexandru Enea, la finalul stării de urgență „Gata cu pandemia, să înceapă paranghelia!“ (video)

18 May 2020 3164

„Nebunii de la malul mării!“ „Izoletele“ Cătălin Ion și Alexandru Enea, party online la Eforie Sud. Like-uri și comentarii la greu!

11 May 2020 2571

Eroii „izoletelor“, Cătălin Ion și Alexandru Enea, făcuți ciuciulete. S-a aruncat cu apă pe ei de la etaj! (video)

01 May 2020 3104

Eforie Sud. Axinte cântă alături de Cătălin Ion și Alexandru Enea „Din șapte izolete, voi ați ajuns vedete, noroc cu pandemia, vă știe România!“ (video)

22 Apr 2020 3616

Izoleta 6, cu Cătălin Ion și Alexandru Enea „Nu contează deloc cum se-anunță Ordonanța, iar vă fac să râdeți băieții de la Constanța!“ (video)

18 Apr 2020 3759

Mesaj de la Adrian Minune pentru Cătălin Ion și Alexandru Enea, „băieții cu izoleta“ de la Eforie Sud

13 Apr 2020 4606

Al treilea lot de izolete, de concepție și producție românească, recepționat (galerie foto)

11 Apr 2020 1729

Editorial România, față în față cu epidemia. Cât de tari suntem!

11 Apr 2020 3436

„Ochii tăi îi mai văd acum doar pe telefon!“ Băieții de la Eforie Sud, Cătălin Ion și Alexandru Enea, au scos și „Izoleta 5“ (video)

10 Apr 2020 3491

„Hai la izolare!“ Balada care a cucerit internetul, născută la Eforie Sud. Doi prieteni au dat lovitura. Unul e handbalist la CS Medgidia (galerie foto + video)

08 Apr 2020 60077

MApN Al doilea lot de 30 de izolete românești, recepționat astăzi

03 Apr 2020 1086

MApN Izoletă românească, proiectată de Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie

20 Mar 2020 743

Coronavirus. Tânăr, venit din Norvegia, transportat cu izoleta la Spitalul Tulcea. Probele sunt în lucru la Constanţa şi Bucureşti

17 Mar 2020 2355