Parteneriat în familie Sorina Hortolomei-Moscu şi fiica ei s-au înţeles între ele şi şi-au revocat lichidatorul judiciar


Parteneriatele mamă-fiică Galatap şi Galamob, firme cu acţionariat identic format din Sorina-Gina Hortolomei-Moscu (foto) şi fiica sa, Andreea-Georgiana Șerban, renunţă la lichidatorii judiciari pe care îi aveau. Concret, în Monitorul Oficial al României au fost publicate două hotărâri aproape identice ale celor două societăţi. Potrivit informaţiilor oficiale, Galatap şi Galamob au renunţat la serviciile lichidatorului judiciar Aqua Insolventa IPURL, reprezentat de Felicia Nadina Ovanesian.
 
Hotărârea nr. 1/2019, adoptată la data de 12 noiembrie 2019 de societatea Galatap este, aşa cum am menţionat, copia fidelă a hotărârii nr. 1/2019, adoptată în aceeaşi zi de firma Galamob. Se arată în cele două hotărâri: „Subsemnatele, Șerban Georgiana Andreea şi Hortolomei Moscu Sorina Gina, în calitate de asociate ale societăţii sus-menţionate, am hotărât: 1. Se renunţă la Hot. nr. 1/24.07.2009 cu privire la dizolvarea societăţii conform art. 227 lit. d şi numire lichidatorul şi la Hot. nr. 1/16.08.2010 privind înlocuirea lichidatorului Barladeanu Alexandru Vitali cu lichidatorul Aqua Insolventa IPURL“.
 
În aceeaşi hotărâre se arată că acţionarele declară pe propria răspundere că nu s-a procedat la repartizarea activelor sau pasivelor societăţii. Nu în ultimul rând, se arată că, urmare a renunţării la cele două hotărâri, din 2009 şi respectiv din 2010, „se revocă din funcţia de lichidator judiciar Aqua Insolventa IPURL, (...) reprezentat prin Ovanesian Felicia Nadina“. „Restul prevederilor actului constitutiv rămân neschimbate“, se arată în finalul hotărârii publicate în Monitorul Oficial al României. Aşa cum precizam, textul este identic pentru hotărârea ce priveşte Galatap, cât şi pentru cea a Galamob SRL.
 

Ce spune Registrul Comerţului

 
Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 2.12.2019, SC Galamob SRL a fost înfiinţată în 2005 şi se află în dizolvare, ultima menţiune fiind notată la ORC pe data de 25.11.2019. Capitalul social subscris al firmei este de 200 de lei, natura capitalului este privat autohton 100% şi acţiunile se împart între Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, ce deţine 5%, şi fiica sa, Georgiana-Andreea Șerban, ce deţine 95%. Activitatea principală a societăţii este fabricarea de mobilă, dar cele peste 400 de activităţi secundare includ coafură, întreţinere corporală, activităţi de arhitectură, portaluri web, depozitări, manipulări, comerţ de diferite tipuri, intermedieri pentru comerţ, repararea maşinilor şi multe altele.
 
Tot la Registrul Comerţului a fost înscrisă şi hotărârea adunării generale a asociaţilor privind dizolvarea firmei, act emis în data de 14.11.2019 şi valabil cu aceeaşi dată şi în care se arată, la motivele dizolvării faptul că este o „dizolvare conform art. 235 din Legea nr. 31/1990“. În textul de lege menţionat se precizează faptul că inclusiv la societăţile cu răspundere limitată „asociaţii pot hotărî, odată cu dizolvarea, cu cvorumul şi majoritatea prevăzute pentru modificarea actului constitutiv, şi modul de lichidare a societăţii, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii şi când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii“. Cu alte cuvinte, cei doi acţionari ai societăţii în cauză, anume parteneriatul mamă-fiică, au căzut de acord cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii şi asupra celorlalte aspecte cerute de lege.
 
Pentru a reveni la datele menţionate la Registrul Comerţului pentru Galamob, mai este de spus că în 2016, 2017 şi 2018 firma figurează cu activitate 0. În mod similar, Galatap SRL a fost înfiinţată în 2005, are acelaşi acţionariat împărţit între Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, ce deţine 5%, şi fiica sa, Georgiana-Andreea Șerban, cu 95%.
 
Societatea se ocupă, de asemenea, cu fabricarea de mobilă, în principal, dar şi cu alte peste 400 de activităţi secundare. Aceleaşi menţiuni privind dizolvarea se regăsesc şi în înregistrările ORC privind Galatap SRL, fiind identice cu cele legate de Galamob SRL. În 2016, 2017 şi 2018, societatea a avut activitate 0.
 
Citeşte şi:

 

Modificări la Mosqmad SRL
Copiii Sorinei Hortolomei-Moscu au tras pe dreapta una dintre firmele de la „mami“. Și-au împărţit frăţeşte şi activele societăţii radiate

 

Mehmetoglu, Bulevard şi Millenium Global Development
Cum o duc acum firmele acuzate de DNA Constanţa de spălare de bani şi condamnate iniţial de judecători


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța pierde la Curtea de Apel terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, ce fusese vândut către Mehmetoglu SRL! Apele Române, victorioase (MINUTA)

12 Mar 2024 795

Curtea de Apel Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul pentru terenul de la Cazino Sud

11 Mar 2024 655

Consiliul Local, victorie la Curtea de Apel! Zeci de mii de metri pătrați de terenuri din Dosarul Retrocedărilor rămân ai Constanței

05 Mar 2024 4706

Firme Constanța Florina Moscu, numită administrator special al Holland Development Group SA

18 Dec 2023 1215

Terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, recâștigat de Apele Române, ajuns în atenția Curții de Apel. Când se judecă apelul

07 Dec 2023 966

Documentații urbanistice cu impact, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local Constanța Printre investitori, Florina Moscu, familia Nicolae și Prefabricate Dobrogea SRL (DOCUMENTE)

28 Nov 2023 1123

Proces pe terenul de la Cazino Sud, recâștigat de Apele Române! Municipalitatea și Consiliul Local, nemulțumite de taxa de timbru (MINUTA)

13 Nov 2023 966

Oficial! Municipiul Constanța și CLC au dus la Curtea de Apel dosarul pentru terenul de la Cazino Sud, din Mamaia

20 Oct 2023 969

Terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, vândut de Municipiul Constanța companiei Mehmetoglu, ajunge la Apele Române! Consiliul Local, nemulțumit

16 Oct 2023 1636

Familia Darie a băgat în insolvență Holland Development Group SA, beneficiară a unor terenuri din Dosarul Retrocedărilor! (MINUTĂ)

02 Oct 2023 2430

Motivarea unei victorii de răsunet! Tribunalul Constanța - terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, nu putea fi vândut, căci este plajă! (DOCUMENT)

21 Sep 2023 4734

După ce a fost achitată într-un dosar alături de Radu Mazăre și-a schimbat numele Florina Moscu, vrea să ridice o clădire cu două etaje în Zona Peninsulară. Rezultatul consultării publice (DOCUMENT)

25 Aug 2023 1263

Alexandru Darie cere insolvența Holland Development Group SA! S-a fixat primul termen

10 Jun 2023 1918

Compania Mehmetoglu a dat în judecată Municipiul Constanța prin Primar

18 Feb 2022 2767

Ioan-Mădălin (fost Hortolomei) Moscu și Mihail Costin Botnarciuc, trimiși în judecată de DIICOT. Prima decizie

19 Jan 2022 2369