IPJ Timiș Buletin informativ - 08.03.2022

Nr. 99 din 1 Aprilie 2022
BĂRBAT CERCETAT PENTRU SĂVÂRȘIREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI
 
La data de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Timiș, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Timiș, la un bărbat bănuit de săvâșirea infracțiunilor de fals informatic în formă continuată sub forma participației improprii,  fals informatic în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos in formă continuată. A fost puse în executare un mandat de aducere.
Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Timiș efectuează cercetări față de un bărbat, în vârstă de 24 de ani, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de fals informatic în formă continuată  sub forma participației improprii, fals informatic în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018- noiembrie 2021, bănuitul ar fi efectuat operațiuni financiare ilegale, pe timpul cât acesta a fost angajat al unei unități bancare, din București, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 80.000 lei.
 
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, un laptop, carduri bancare și cartele SIM.
Bărbatul a fost condus la audieri, la sediul poliției, ulterior, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.
În cursul acestei zile, tânărul a fost prezetat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, magistrații dispunând măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii Operațiuni Speciale Timișoara.
La activități au participat și luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Timiș.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ TimișControale la societăți comerciale

29 Jan 2024 420

IPJ Timiș Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativa la furt calificat

14 Dec 2023 352

IPJ TimișBărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Timiș

07 Dec 2023 531

IPJ TimișȘoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule

04 Dec 2023 438

IPJ TimișS-a acționat cu aparatele radar pe principalele drumuri județene

15 Nov 2023 842

IPJ TimișPrevenirea delicvenței juvenile

10 Nov 2023 503

IPJ TimișMigranți depistați de polițiști

03 Nov 2023 581

IPJ Timiș Buletin informativ 19 septembrie 2023

19 Sep 2023 577

IPJ Timiș Buletin informativ 15 septembrie 2023

15 Sep 2023 585

IPJ Timiș Buletin informativ 11 septembrie 2023

11 Sep 2023 555

IPJ Timiș Polițiștii Secției 4 Poliție Urbană au reținut un tânăr bănuit de furt

30 Aug 2023 562

IPJ TimișMigranți depistați ded polițiști

29 Aug 2023 521

IPJ TimișArestat pentru tâlhărie

25 Aug 2023 615

IPJ TimișCercetați pentru infracțiuni rutiere

07 Aug 2023 570

IPJ TimișMandat pus în executare

20 Jul 2023 444