Constănțeanul supărat. „Avem luminițe de Crăciun, dar ne permitem luxul să ținem pe tușă echipa de cadre medicale de la Boli Infecțioase care tratează Covid 19"

⦁ Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac a anunțat că a semnat contractul de finanțare pentru un nou spital modular
⦁ Edilul nu precizează și când va fi gata spitalul modular, însă cu siguranță acesta nu va deveni operațiional mai devreme de jumătatea anului 2022
⦁ Anunțul edilului a stârnit reacții în rândul medicilor de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța care sunt în continuare detașați în alte spitale, deoarece unitatea medicală nu a fost redeschisă după incendiul din 1 octombrie a.c.
⦁ „S-a aprobat finanțarea pentru modular, dar fără să fim informați și când acesta va fi efectiv funcțional, în tot acest timp, orașul nostru se pregatește pentru a fi împodobit cu ornamente stradale în valoare de foarte mulți bani! Cu o parte din acești bani, se puteau urgenta lucrările de reabilitare din Spitalul Clinic de Boli Infecțioase?! Constanța își permite luxul de a ține pe tușă o întreagă echipă de cadre medicale înalt specializate în tratarea Covid19"



Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac a anunțat că a semnat contractul de finanțare pentru un nou spital modular (prima etapă a acestuia), ce va crește capacitatea de intervenție în lupta cu COVID-19 a Spitalului de Boli Infecțioase.

Unitatea va avea și funcțiunea de spațiu de primiri urgențe și de izolare a pacienților cu suspiciunea sau confirmați COVID.

Chițac menționează că este al treilea proiect sanitar de anvergură pregătit  la Constanța, după proiectul de reabilitare a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase (cu 25 de milioane de lei, contractul de finanțare fiind deja semnat) și proiectul de construire a noului Spital Municipal Policlinic, desfășurat după schema Subsol + Parter + 3 Etaje, ce va fi amplasat, de asemenea, pe Bd. Ferdinand nr. 100 (în acest caz, a fost încheiat contractul pentru realizarea proiectării și a întregii documentații necesare, astfel încât să fie depusă cererea de finanțare imediat ce se dă startul Planului Național de Redresare și Reziliență - PNRR).

Primarul Chițac nu precizează și când va fi gata spitalul modular, însă cu siguranță acesta nu va deveni operațiional mai devreme de jumătatea anului 2022.

Anunțul edilului a stârnit reacții în rândul medicilor de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța care sunt în continuare detașați în alte spitale, deoarece unitatea medicală nu a fost redeschisă după incendiul din 1 octombrie a.c.



dr. Cora Maxim-Mitroi


„În timp ce Municipalitatea "își arată în continuare disponibilitatea", oferindu-ne comunicate de presă în care aflăm că de-abia s-a aprobat finanțarea pentru modular, dar fără să fim informați și când acesta va fi efectiv funcțional (pe surse...prin aprilie...

Intuiesc că anul va fi totuși 2022....și nu 2023!!), în tot acest timp, orașul nostru se pregatește pentru a fi împodobit cu ornamente stradale în valoare de foarte mulți bani! Prea mulți bani!

Oare cu o parte din acești bani, nu se puteau urgenta lucrările de reabilitare din Spitalul Clinic de Boli Infecțioase?! În timp ce alte DSP-uri din țară se pregătesc pentru următorul val pandemic, Constanța își permite luxul de a ține pe tușă o întreagă echipă de cadre medicale înalt specializate în tratarea Covid19, echipă care a salvat peste 5000 de oameni, infectați cu nenorocitul ăsta de virus, de la începutul pandemiei și până la ziua incendiului! Hai, aveți încredere!", a scris medicul Cora Maxim-Mitroi pe pagina sa de Facebook.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Constănțeanul supărat Medicul care i-a salvat viața pacientului Chițac îl acuză pe edilul Chițac de faptul că pune bețe în roate reluării activității Spitalului de Infecțioase. Iar în timpul astă mor oameni!


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănțeanul supărat Un copac înclinat din cartierul Km. 4-5 sperie locuitorii din zonă. Un bărbat a sesizat Primăria Constanța

08 Apr 2024 901

Constănțeanul supărat Un student la medicină și logodnica sa, lăsați în câmp, la Constanța, de șoferul Bolt! „Am fost lăsați în mijlocul câmpului, în mijlocul drumului...”

05 Apr 2024 3032

Constănțeanul supărat Primăria Constanța, întrebată despre autorizațiile de construire pentru cartierul Baba Novac! „De ce plătim taxe?“

14 Nov 2023 1264

Constănțeanul supărat Ultima modă de treceri pentru pietoni, „inaugurată" pe Șoseaua Mangaliei!

29 Oct 2023 3546

Constănțeanul supărat Pe b-dul Lăpușneanu, pistele de biciclete trec prin stațiile de autobuz. Un constănțean a făcut reclamație la Poliție. Ce răspuns a primit?

25 Oct 2023 2600

Aproape 250 de persoane fizice și juridice au depus o plângere prealabilă la Primăria Constanța. Este vizat proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului”(DOCUMENTE +FOTO)

19 Oct 2023 10498

Copaci legați cu lanțuri pe strada Recoltei 13 Bis din Palazu Mare. Locuitorii acuză o vecină, polițist local că ar făcut sesizări ca aceștia să fie tăiați! Aceasta neagă acuzațiile (FOTO +VIDEO)

11 Oct 2023 4610

Constănțeanul supărat Locuitorii de pe strada Recoltei din Palazu Mare, nemulțumiți că le-au fost smulși copacii plantați în fața caselor (GALERIE FOTO)

09 Oct 2023 2839

Constănțeanul supărat Strigăt de disperare al unei mămici - „Câinii comunitari au pus stăpânire pe cartierul Compozitorilor"!

22 Sep 2023 2049

Constănțeanul supărat Limitatoarele de viteză sunt de vină! Locuitorii de pe Bdul 1 Mai Vechi se plâng de faptul că nu se mai pot odihni din cauza vibrațiilor și a zgomotelor

19 Sep 2023 5454

Constănțeanul supărat Cetățenii din Costinești, la capătul răbdării din cauza lipsei sensului giratoriu de la intrarea în localitate! Primarul comunei susține că proiectul este în licitație la DRDP

22 Aug 2023 1162

Constănțeanul supărat Termele Romane sunt iar acoperite de bălării. Monumentul istoric este domeniul public al municipiului (VIDEO)

16 Aug 2023 1486

Constănțeanul supărat Cele 24 de staţii de biciclete sunt goale, iar aproximativ 400 de biciclete zac prin depozite! Vom pedala abia anul viitor!

08 Aug 2023 1649

Constănțeanul supărat. Duzii de pe bulevardul Tomis au fost tăiați cu ordin de la primar!

01 Aug 2023 2358

Constănțeanul supărat „Bombe amplasate la fiecare intrare de bloc pe strada Nicolae Grindeanu, care pot produce pagube irecuperabile”! (GALERIE FOTO +VIDEO)

31 Jul 2023 5775